Tatăl meu, un instalator care ține mult la munca sa, este genul de om care tratează fiecare lucrare ca și cum ar fi casa lui.

Tatăl meu, Mihai, un instalator de profesie care ține enorm la munca sa, nu a fost niciodată genul de om care să treacă peste detalii. Dacă un proiect nu îi ieșea perfect, el era gata să o ia de la capăt, chiar dacă însemna ore în plus de muncă. Pentru el, fiecare lucrare trebuia tratată cu atenția unui adevărat meșteșugar, ca și cum ar fi lucrat pentru propria casă.

Așa că, atunci când a fost contactat de o familie pentru a renova complet baia apartamentului lor, s-a bucurat. Nu numai că era o oportunitate de a demonstra din nou calitatea muncii sale, dar proprietarii păreau entuziasmați și atenți la detalii, exact genul de clienți cu care îi plăcea să colaboreze.

În prima zi de lucru, tatăl meu a discutat cu proprietarii, stabilind împreună detaliile finale. Soțul și soția i-au arătat gresia pe care o aleseseră, culoarea chitului, și chiar poziția exactă a fiecărui obiect sanitar.

— „Îmi doresc să fie perfect, Mihai,” a spus soțul, entuziasmat. „Am visat la baia asta de ani de zile!”

— „Nu vă faceți griji,” i-a răspuns tatăl meu. „Va fi exact așa cum ați dorit.”

A început lucrarea cu obișnuita sa dedicare, petrecând ore întregi ca să monteze gresia, să verifice aliniamentele și să se asigure că toate detaliile sunt ireproșabile. Proprietarii veneau zilnic să vadă progresul și erau mereu cu zâmbetul pe buze.

Pe măsură ce proiectul se apropia de final, Mihai simțea că era una dintre cele mai bune lucrări ale sale. Își imagina deja reacția finală a proprietarilor și spera că îi va face să se simtă mândri de alegerea făcută.

În ultima zi, după ce montase toate finisajele, a început să sigileze rosturile. Dar atunci, spre surprinderea lui, proprietarii au intrat în baie cu fețele brăzdate de nemulțumire.

— „Nu e bine… gresia asta nu e ce ne doream,” a spus soțul, fixându-l cu o privire critică.

Mihai a fost uluit. Se uita la ei, încercând să înțeleagă unde era greșeala, pentru că acea gresie fusese aleasă chiar de ei.

— „Dar, domnule, asta e gresia pe care ați ales-o personal. Am folosit exact modelul și culoarea pe care mi le-ați indicat.”

Soția a intervenit, spunând cu un ton rece:

— „Poate că am ales-o, dar acum nu ne mai place. Și, de aceea, cred că nu este corect să vă plătim întreaga sumă.”

Tatăl meu simțea cum îi crește tensiunea. După două săptămâni de muncă grea și nopți petrecute gândindu-se la fiecare detaliu, să fie „răsplătit” astfel era nedrept.

— „Vreți să spuneți că nu veți plăti întreaga sumă?” a întrebat el, controlându-și cu greu tonul.

— „Da,” a spus soțul, cu o ușoară aroganță. „Doar jumătate. Credem că e mai corect așa, având în vedere… diferențele de opinie.”

A înțeles imediat că oamenii aceia încercau să-l păcălească. Mihai era un om blând de obicei, dar în acel moment s-a decis că nu va lăsa situația așa. A zâmbit și, aparent calm, a acceptat să termine lucrarea.

În mintea lui, însă, deja se contura un plan.

După ce a terminat ultimele ajustări, a instalat discret o supapă ascunsă, pe care doar el știa unde să o găsească. Aceasta dezactiva complet instalația de apă, dar era poziționată într-un loc imposibil de descoperit de către cineva neavizat. Știa că proprietarii aveau să descopere „mica problemă” doar când vor încerca să folosească baia.

Le-a anunțat că totul era gata și a așteptat să primească plata.

— „Mulțumim,” a spus soțul cu un zâmbet triumfător, întinzându-i doar jumătate din suma convenită.

— „Cu plăcere,” a răspuns Mihai. „Dacă mai aveți nevoie de ceva, mi-aș lăsa cartea de vizită aici,” și a plecat fără să privească înapoi, păstrându-și demnitatea.

A doua zi dimineață, a fost trezit devreme de un apel furios.

— „Ce se întâmplă aici? Baia noastră nu are apă! Sigur ați făcut ceva greșit!” a țipat soțul prin telefon.

Mihai și-a păstrat calmul și, cu o voce răbdătoare, i-a răspuns:

— „E foarte simplu. Din moment ce m-ați plătit doar pe jumătate, am finalizat doar jumătate din lucrare. Dacă doriți să remediem situația, trebuie să achitați suma rămasă.”

A urmat un moment lung de tăcere. Apoi, soțul a răspuns printre dinți:

— „Bine. Veniți să o reparați.”

Când Mihai a ajuns la apartament, a fost întâmpinat de privirile reci ale soțului și ale soției. Fără să mai spună nimic, s-a îndreptat spre baie și a găsit rapid supapa ascunsă. A rotit-o ușor și, imediat, apa a început să curgă.

— „Asta a fost tot?” a întrebat soțul, complet confuz.

— „Da, a fost un mic ajustaj,” a răspuns Mihai cu un zâmbet ironic. „Lucrarea este acum completă. Dacă sunteți atât de amabili să îmi dați restul sumei, o să fiu pe drumurile mele.”

Proprietarii au realizat că nu aveau de ales. Cu fețele încordate, i-au dat banii și l-au urmărit tăcuți cum pleacă.

În acea seară, Mihai ne-a povestit totul la cină, iar zâmbetul său încă mai trăda o satisfacție ușoară.

— „Oamenii cred uneori că pot fi mai isteți decât ceilalți,” a spus el cu o privire blândă, dar hotărâtă. „Dar, câteodată, e nevoie doar de un truc simplu pentru a le arăta că trebuie să respecte munca altora.”

Ne-a zâmbit, iar cuvintele lui m-au făcut să realizez cât de important era să îți aperi demnitatea. Tatăl meu, un simplu instalator, reușise să ofere o lecție despre respect și corectitudine – una pe care acei proprietari cu siguranță nu o vor uita prea curând.