Când am întrebat-o pe fiica mea dacă mai vrea să invite pe cineva la ziua ei de naștere, răspunsul ei m-a luat complet prin surprindere. Adevărul a ieșit la iveală în acea zi, iar o săptămână mai târziu m-am văzut nevoită să-l înfrunt. A fost momentul care mi-a schimbat viața.
Soțul meu, Andrei, și cu mine suntem împreună de zece ani, dintre care șapte căsătoriți. Este un om minunat – bun, muncitor, deși uneori cam uituc – și niciodată nu am avut motive să mă îndoiesc de el… până recent.
Totul părea normal până într-o seară
Anul acesta, Andrei și-a pierdut locul de muncă. În timp ce el căuta altceva, eu am lucrat ore suplimentare, ducând greul financiar al familiei. A fost greu, dar ne-am descurcat. Fetița noastră de cinci ani, Mara, adora timpul petrecut cu tatăl ei. Pentru ea, Andrei este un erou.
Cu toate acestea, săptămâna trecută, rutina noastră aparent banală a luat o turnură neașteptată.
Plănuiam petrecerea de ziua Marei. Într-o seară, în timp ce finalizam lista de invitați, Mara mi-a spus ceva ce m-a șocat.
– Mami, pot să o invit pe doamna frumoasă care vine să-l vadă pe tati când tu ești la serviciu?
Am rămas nemișcată, cu cana de cafea în mână. Am încercat să-mi păstrez calmul.
– Pe doamna frumoasă? Ce doamnă, draga mea?
Mara a zâmbit nevinovată.
– Da, cea cu părul lung! E foarte drăguță. Spune că tati e un om bun și mereu îl îmbrățișează când pleacă. Poate să vină, te rog?
Am simțit un nod în gât. Mi-am păstrat vocea calmă, deși în interiorul meu era un haos.
– Sigur, draga mea. De ce nu o inviți data viitoare când vine?
Mara a sărit în sus de bucurie.
– Bine, mami! O să-i spun!
Îndoieli și întrebări
Noaptea aceea nu am dormit. Gândurile și întrebările nu-mi dădeau pace. Cine era această „doamnă frumoasă”? Un prieten? O vecină? Sau altceva? M-am întrebat dacă Mara nu inventase totul, dar părea prea specific pentru a fi doar imaginația unui copil.
Am decis să nu-l confrunt imediat pe Andrei, dar voiam să o cunosc pe această misterioasă „doamnă”. Dacă era adevărat, trebuia să aflu ce se întâmplă.
Ziua petrecerii
Când a sosit ziua petrecerii, eram un morman de nervi. Petrecerea a început ca oricare alta: prieteni, familie, râsete de copii, baloane. În timp ce încercam să fiu gazda perfectă, ochii mei se îndreptau constant spre ușă.
După o oră, soneria a sunat. M-am dus să deschid, iar în prag era o tânără de vreo 20 de ani, cu părul lung și un zâmbet timid. Ținea un mic cadou în mână.
– Bună, eu sunt Lila, a spus ea încet. Am venit la ziua Marei.
Chiar atunci, Mara a alergat spre ușă, strigând:
– Mami, ea e! Prietena lui tati!
Am înghețat. Am reușit totuși să îngaim:
– Oh… intră, te rog.
Mara a luat-o de mână și a dus-o direct la Andrei, care s-a făcut palid ca varul când a văzut-o. Am văzut cum deschide gura să spună ceva, dar doar a oftat, resemnat.
– Lila… nu credeam că o să vii, a spus el, cu o voce scăzută.
M-am apropiat și i-am spus ferm:
– Trebuie să vorbim.
Andrei a dat din cap, vizibil jenat. Am condus-o pe Lila și pe Andrei în bucătărie, departe de haosul petrecerii.
Adevărul iese la iveală
Tensiunea din cameră era palpabilă. Lila s-a fâstâcit, ținând strâns cadoul.
– Nu am vrut să creez probleme. Mara m-a invitat, și am vrut să o cunosc, a spus ea.
– Cine ești tu, de fapt? am întrebat, încercând să-mi păstrez calmul.
Lila s-a uitat spre Andrei, care părea să vrea să se facă nevăzut.
– Sunt… fiica lui Andrei, a spus ea încet.
Cuvintele ei m-au lovit ca un trăsnet.
Andrei și-a ridicat privirea, vinovat.
– Lila este fiica mea, dintr-o relație dinainte să te cunosc. Nu am știut de existența ei până acum câteva luni. Mama ei nu mi-a spus niciodată. După ce a murit anul acesta, i-a povestit Liei despre mine. M-a găsit și… a vrut să mă cunoască.
A continuat să-mi povestească cum Lila venise cu un test ADN pentru a-și dovedi identitatea. Totul era adevărat. Când am văzut documentele, mâinile îmi tremurau.
– Și de ce nu mi-ai spus? l-am întrebat.
– Nu am știut cum, a murmurat. Încă procesam totul.
Lila a intervenit, cu ochii plini de regret.
– Îmi pare rău. Nu am vrut să creez probleme. Doar mi-am dorit să-mi cunosc tatăl și familia.
Am respirat adânc, încercând să-mi adun gândurile.
– Bine, Lila. Poți rămâne la petrecere. Vom discuta mai târziu, i-am spus, înainte de a ne întoarce la ceilalți.
Un nou început
Deși ziua aceea nu a fost cum mi-am imaginat, a marcat începutul unei noi etape. Lila a început să ne viziteze regulat, iar Mara o adora. Cu timpul, am ajuns să o plac și eu. Andrei și-a cerut iertare de nenumărate ori, promițând că nu va mai ascunde nimic de mine.
Uneori, viața ne surprinde în cele mai neașteptate moduri. Și, deși nu e ușor, poate duce la ceva frumos. Mara și-a dorit să o invite pe „doamna frumoasă” la ziua ei, iar noi am câștigat un membru nou al familiei.