Elena își ținea fiul de șapte ani, Darius, de mână în timp ce priveau împreună avionul pregătit de decolare. Se aflau pe Aeroportul Național din București, iar băiatul urma să zboare singur, pentru prima dată, până la Cluj-Napoca, unde tatăl lui, Andrei, îl aștepta. După divorț, Andrei se stabilise acolo, iar compania unde lucra îi oferise o vacanță de două săptămâni, motiv perfect să-și petreacă timp cu fiul său. Planurile erau clare: distracție în parcuri, vizite la Grădina Botanică, la Planetariu, și multe clătite.
Însoțitoarea desemnată pentru zborul minorului i-a zâmbit încurajator Elenei:
– Totul e în regulă. Copilul va avea însoțitor tot drumul. Zborul e direct, nu sunt escale. Ajungeți la tatăl lui în siguranță.
Elena i-a mulțumit, dar inima îi bătea cu putere. Darius era încă mic. Îl pregătise pentru tot, îl rugase să asculte de adulți, să nu se despartă de însoțitor și să o sune imediat după aterizare.
– Înțelegi? Să-mi dai de veste când ajungi și după ce îl vezi pe tata. Te rog!
– Da, mami! a răspuns el vesel, imitând un salut militar, ceea ce i-a adus Elenei un zâmbet printre emoții.
– Te iubesc. Mergi!
L-a urmărit cum dispare pe culoarul de îmbarcare, strângând mâna însoțitoarei. Nu s-a îndurat să plece imediat. S-a așezat la o cafenea, așteptând decolarea, iar apoi s-a hotărât să mai rămână puțin, până avea să primească apelul de la fiul ei. Zborul dura sub o oră. Ce putea merge prost?
Între timp, Andrei a ajuns devreme la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj. Emoționat, părea mai degrabă un copil care-și așteaptă cadoul. Era pentru prima dată când își vedea fiul după luni bune și avea planuri mari. Când s-a anunțat aterizarea avionului, s-a poziționat chiar în dreptul porții de sosire.
Pasagerii au început să iasă. Valize, zâmbete, îmbrățișări. Dar nici urmă de Darius.
Andrei s-a încruntat. Conform procedurilor, minorii neînsoțiți sunt scoși primii, însoțiți de personalul companiei. Dar valul de pasageri s-a oprit și Darius nu apăruse.
A așteptat. Zece minute. Douăzeci. O oră. Apoi a întrebat un angajat al aeroportului, care a chemat imediat un însoțitor de zbor.
– Nu avem niciun copil pe numele Darius pe lista pasagerilor acestui zbor, i-a spus femeia, calmă.
– Asta e o greșeală! a insistat Andrei, cu inima bătându-i nebunește. Fiul meu trebuia să fie aici!
Telefonul i-a sunat. Era Elena.
– De ce nu m-ai sunat? Darius trebuia să-mi dea un semn imediat ce a aterizat! l-a certat ea, deja îngrijorată.
– Elena… Darius nu e aici. Mi-au spus că nu era în avion.
Au urmat strigăte și panică. Elena nu mai putea respira.
– Cum adică nu e acolo?! Eu l-am dus până la poarta de îmbarcare! A urcat cu însoțitoarea! E o greșeală!
– Verific din nou, dar ți-am spus ce mi-au zis, a încercat Andrei s-o calmeze.
Fără să mai stea pe gânduri, Elena a pus mâna pe telefon și a sunat înapoi la compania aeriană. A fost redirecționată rapid către însoțitoarea care îl preluase pe Darius.
– L-am însoțit personal până la avion. Am zburat împreună. A fost foarte cuminte. Acum… chiar e aici lângă mine! Nu v-ați întâlnit?
– Dar unde sunteți? a întrebat Elena, simțind cum ceva nu se leagă.
– Păi… la Aeroportul Internațional „Someșeni” din Cluj, cel din partea de nord, răspunse femeia.
Elena a încremenit. Și-a amintit brusc că, în loc să trimită o captură cu detaliile zborului, trimisese doar textul cu ora și compania. Niciun detaliu despre aeroportul exact. Și tocmai în Cluj erau două!
A sunat imediat pe Andrei.
– Ești la aeroportul greșit! Darius a aterizat la celălalt terminal, în partea de nord a orașului!
– Nu pot să cred! Aproape toate zborurile ajung la cel principal! De ce n-ai fost mai clară? Sunt pe drum!
Elena a transmis imediat informațiile și însoțitoarei lui Darius. Când Andrei a ajuns în sfârșit, băiatul i-a sărit în brațe și toată panica s-a risipit.
– Mamăăăă, sunt cu tata! Totul e bine! Promit că-ți trimit poze de la Dino Parc!
Elena a închis telefonul și a lăsat capul pe volan, respirând adânc. Totul se terminase cu bine, dar lecția fusese dură.
Concluzie:
Comunicarea corectă salvează timp, nervi și… copii rătăciți. Dacă trimiteți pe cineva într-o călătorie, mai ales un copil, verificați de două ori toate detaliile. Și, uneori, cea mai bună variantă este totuși să-l însoțiți personal.