Lora încă își plânge soțul, iar sărbătoarea lui preferată, Crăciunul, îi amintește doar de el. Lora încă nu știe cum să-i spună fiicei sale, Kira, că tatăl ei nu va veni de Crăciun. Dar tocmai când găsește curajul să spună adevărul, Moș Crăciun apare pentru a salva Crăciunul.
Lora se plimba prin mall-ul aglomerat, haosul festiv din jurul ei contrastând puternic cu povara tristă din inima ei. Cumpărătorii discutau și râdeau, cărucioarele lor fiind pline de comori de sărbătoare.
Luminile sclipitoare împodobeau fiecare vitrină, reflectându-se în ornamentele lucioase și răspândind o lumină caldă.
Colinde de Crăciun familiare răsunau din difuzoare, melodiile lor vesele părând aproape intruzive în melancolia ei.
Sandra mergea alături de ea, ridicând decorațiuni și vorbind entuziasmată.
„Oh, Lora, uită-te la asta!” a spus ea, ridicând un ornament delicat din sticlă în formă de fulg de zăpadă. Lumina îl lovea, făcându-l să strălucească ca și cum ar fi fost acoperit cu brumă.
Lora a schițat un zâmbet slab și a dat din cap. „E frumos,” a murmurat ea, dar privirea i-a fost atrasă de un raft plin cu figurine de Moș Crăciun din apropiere.
Fiecare dintre ele avea aceeași expresie jovială, iar costumele lor roșii și bărbițele albe pufoase îi aduceau dureros aminte de Radu. Un val de tristețe a cuprins-o, iar ea s-a prefăcut că studiază altceva.
Sandra a observat schimbarea din comportamentul prietenei sale. A pus ornamentul înapoi pe raft și i-a atins brațul lui Lora cu delicatețe.
„Ai fost tăcută toată după-amiaza. Ești bine?”
Lora a oftat, umerii căzându-i.
„E doar că… această perioadă a anului era întotdeauna specială pentru Radu. Iubea Crăciunul, Sandra. În fiecare an se îmbrăca în Moș Crăciun pentru Kira.
Ea era atât de entuziasmată să-l vadă, alergând pe scări să-l prindă lângă brad. El făcea totul magic pentru ea. Dar anul acesta…”
Vocea i s-a frânt și s-a oprit pentru a-și recăpăta echilibrul.
„Anul acesta, el nu este aici. Kira tot întreabă când va veni tata și nu am inima să-i spun adevărul.”
Sandra i-a strâns brațul lui Lora cu o mână liniștitoare. „Încă nu i-ai spus?”
„Nu.” Lora a dat din cap, vocea tremurându-i.
„Ea are doar șase ani, Sandra. I-am spus că Radu lucrează departe. Știu că e greșit, dar pur și simplu… nu pot să-i distrug copilăria. Nu anul acesta.”
Sandra a încrețit sprâncenele gândindu-se, expresia ei amestecând înțelegerea cu îngrijorarea.
„Te înțeleg, Lora. Chiar te înțeleg. Dar știi că va trebui să afle într-o zi. Nu o poți proteja de adevăr pentru totdeauna.”
„Știu,” a șoptit Lora, ochii umplându-i-se de lacrimi pe care încerca să le țină în frâu.
„Dar nu de Crăciunul acesta. Vreau doar să fie fericită. Chiar dacă doar pentru puțin timp.”
Sandra a îmbrățișat-o pe Lora, trăgând-o într-o îmbrățișare blândă.
„Ești mai puternică decât crezi, știi. Și nu ești singură în asta. Suntem aici pentru tine.”
Lora a dat din cap, buzele curbându-i-se într-un zâmbet mic, recunoscător.
„Mulțumesc, Sandra. Nu știu ce m-aș face fără tine.”
Pentru un moment, povara de pe pieptul ei părea puțin mai ușoară, dar dorul de Radu era mai ascuțit ca niciodată pe fundalul bucuriei de Crăciun.
Înapoi acasă, mirosul plăcut de ace de pin umplea camera de zi, amestecându-se cu aroma ușoară a prăjiturilor care se coceau în cuptor.
Lora și Kira lucrau cot la cot, despachetând cu grijă cutia cu decorațiuni de Crăciun care fusese depozitată de anul trecut.
Bradul, proaspăt ales și stând falnic în colț, părea să strălucească în lumina caldă a camerei.
„Mami, uită-te la acesta!” a țipat Kira, ținând un ornament mic, pictat, în formă de om de zăpadă. „E preferatul meu!”
Lora a chicotit ușor, luând ornamentul și dându-i Kirei un cârlig.
„Alege locul perfect pentru el,” a spus ea, urmărind cum fiica ei se întinde pe vârfuri pentru a ajunge la o ramură.
Kira a chicotit în timp ce ornamentul atârna strâmb pe partea de jos a bradului.
Ea a fugit înapoi la cutie, luând mâini pline de ornamente strălucitoare și le-a întins spre Lora.
„Repede, mami! Trebuie să-l facem frumos pentru Moș Crăciun!”
Lora simțea cum inima i se strânge la entuziasmul inocent al Kirei. A zâmbit și s-a așezat lângă fiica ei, ajutând-o să sorteze decorațiunile.
„Este deja frumos, draga mea. Dar ai dreptate. Moș Crăciun merită cel mai bun efort al nostru.”
Kira se învârtea în jur, fredonând colinde de Crăciun și dând indicații mamei sale ca un mic șef de șantier.
„Mami, pune cel roșu acolo! Nu, mai sus! Și cel strălucitor lângă el!”
În cele din urmă, Kira a scos steaua aurie sclipitoare din fundul cutiei. A ținut-o sus, triumfătoare.
„Acum, mami, steaua! Pune-o în vârf!”
Lora a luat steaua și a urcat pe un scăunel pentru a o plasa pe ramura cea mai înaltă. Când a coborât, s-a întors către Kira.
„Ce părere ai? Este perfect?”
Kira s-a dat înapoi, cu mâinile pe șolduri, studiind bradul.
Ochii îi străluceau în timp ce declara: „Este aproape perfect! Dar Moș Crăciun o să-l facă mai bun când va veni!”
Lora a înghețat, cu mâinile strânse în fața ei. Căldura pe care o simțise cu câteva momente înainte a fost înlocuită de o durere ascuțită de tristețe.
„Draga mea, despre Moș Crăciun…” a început ea ezitant.
„Nu pot să aștept să-l văd!” a întrerupt-o Kira, entuziasmul ei revărsându-se.
„Mereu mănâncă prăjiturile pe care le fac și întotdeauna îl prind lângă scări! Va veni, nu-i așa, mami?”
Lora și-a mușcat buza, zâmbetul ei clătinându-se. S-a aplecat și a dat la o parte o șuviță rebelă de pe fruntea Kirei.
„Vom vedea, draga mea,” a spus ea încet, vocea tremurându-i.
„Acum, să adăugăm acadelele.”
Cum ar putea să-i explice că Radu- soțul ei, Moș Crăciun al Kirei – nu va veni anul acesta?
Lora a oftat și s-a ridicat, forțând un zâmbet în timp ce se alătura Kirei lângă brad. Pentru acum, a decis, va păstra acest moment de fericire, chiar dacă era dulce-amar.
Ajunul Crăciunului a sosit cu o magie în aer. Zăpada cădea liniștită, acoperind cartierul într-un strat alb strălucitor.
Lora și Kira au terminat de împodobit bradul, iar acum, camera de zi era îmbrăcată în strălucirea festivă a luminilor de Crăciun și a decorațiunilor sclipitoare.
Căminul era cald și primitor, focul pâlpâind în șemineu și răspândind o lumină aurie în cameră.
Kira s-a așezat lângă șemineu, cu un castron mare de aluat de prăjituri în fața ei. Lora a venit cu un platou de forme de tăiat, zâmbind în timp ce își priveau fiica muncind cu atâta concentrare.
„Ce formă vrei să facem prima, Kira?” a întrebat Lora, ridicând un tăietor în formă de stea.
„Om de zăpadă!” a strigat Kira, ridicând un tăietor de prăjituri în formă de om de zăpadă. „Moș Crăciun îi iubește pe aceștia!”
Lora a râs și a dat din cap, ajutând-o pe Kira să apese tăietorul în aluat. Prăjiturile s-au format rapid, iar în curând, o tavă întreagă era plină de figurine festive.
Au lucrat împreună, Kira chicotind și glumind în timp ce Lora încerca să-și păstreze inima ușoară. Au decorat prăjiturile cu glazură colorată și stropi strălucitori, iar mirosul dulce umplea casa.
Kira a sărit entuziasmată când au terminat, așezând prăjiturile pe o farfurie mare și punându-le lângă șemineu, împreună cu un pahar mare de lapte.
„Moș Crăciun va iubi asta, mami!” a spus ea, bătând din palme.
Lora a simțit un nod în gât, dar a zâmbit și a mângâiat-o pe cap.
„Sunt sigura că da, draga mea. Acum, trebuie să te duci la culcare, altfel Moș Crăciun nu va veni.”
Kira a sărit pe scări, iar Lora a urmat-o, asigurându-se că era bine învelită în pat și dându-i un sărut de noapte bună.
„Te iubesc, mami,” a murmurat Kira, ochii ei deja închizându-se.
Lora a simțit o lacrimă alunecând pe obraz, dar a zâmbit și a șoptit înapoi.
„Și eu te iubesc, draga mea. Somn ușor.”
S-a retras încet din cameră, închizând ușa ușor în spatele ei. Odată singură în hol, Lora a simțit întreaga greutate a pierderii ei. S-a sprijinit de perete, încercând să-și controleze respirația.
Deodată, a auzit un zgomot venind din camera de zi. A tresărit și s-a îndreptat spre scări, inima bătându-i cu putere.
Când a ajuns în living, a fost uimită să vadă un bărbat îmbrăcat în costum de Moș Crăciun, stând lângă bradul de Crăciun.
A zâmbit cald, ridicând o prăjitură de pe farfurie și mușcând din ea.
„Radu?” a șoptit Lora, cu ochii mari de uimire.
Bărbatul și-a ridicat barba albă, dezvăluind un zâmbet blând. „Nu, Lora. Sunt doar Moș Crăciun. Dar am auzit că ai nevoie de un mic ajutor pentru a salva Crăciunul acesta.”
Lora a simțit cum inima i se încălzește la cuvintele lui. A înaintat încet, lacrimile curgându-i liber pe obraji.
„Dar cum…? Cine…?”
Moș Crăciun a râs încet și a făcut un gest spre scaun.
„Așază-te, Lora. Îți voi explica totul.”
Lora s-a așezat pe scaunul de lângă șemineu, iar Moș Crăciun a luat loc lângă ea.
„Am auzit povestea ta, Lora. Știu că radu nu mai este, dar Crăciunul este despre a găsi speranță și bucurie chiar și în momentele cele mai întunecate. Kira merită să-și păstreze magia sărbătorilor, iar tu meriți să simți din nou bucuria.”
Lora a dat din cap, ascultându-l cu atenție. „Dar cum pot face asta? Cum pot să o mint?”
Moș Crăciun a zâmbit și i-a luat mâna într-a lui. „Nu este vorba de a minți, ci de a oferi speranță. Păstrează amintirea lui Radu vie prin momentele frumoase pe care le-ați creat împreună. Lasă-i pe cei din jur să te ajute să umpli golul.”
Lora a simțit o pace ciudată în prezența lui Moș Crăciun. A zâmbit slab, dând din cap.
„Mulțumesc, Moș Crăciun. Îți voi urma sfatul.”
Moș Crăciun s-a ridicat și a pus o mână pe umărul ei.
„Și amintește-ți, Lora, Crăciunul este despre dragoste și împărtășirea acelei dragoste cu cei dragi. Radu va fi întotdeauna cu tine în inimă.”
Cu acele cuvinte, Moș Crăciun a dispărut într-o clipă, lăsându-i pe Lora să simtă o nouă speranță. S-a ridicat și s-a îndreptat spre brad, privind luminile strălucind cald.
A știut că, deși Crăciunul acesta va fi diferit, va fi încă plin de dragoste și magie, exact așa cum Radu și-ar fi dorit.
În acea noapte, Lora a dormit mai liniștită decât a făcut-o în ultimele luni, iar Crăciunul a sosit cu o nouă promisiune de bucurie și vindecare. Moș Crăciun poate că era doar o poveste, dar magia și spiritul sărbătorii trăiau mai puternic ca niciodată în inima lor.