„Respiră adânc… totul va fi bine”, îi spunea în șoaptă Thomas surorii sale, în timp ce aceasta era condusă pe targă spre sala de operații. Mergea alături de ea cu inima strânsă, încercând să-i ofere puțină liniște în mijlocul haosului.
Leah, cu fruntea transpirată și privirea obosită, i-a zâmbit slab: „Ești cel mai bun frate din lume, Thomas. Dumnezeu mi te-a trimis…” Apoi ușa sălii de operație s-a închis în spatele ei, iar cuvintele s-au risipit în aer.
Născuse deja primul dintre cei trei băieți, dar imediat după aceea, semnele vitale i-au scăzut alarmant. Medicii s-au grăbit, asistentele alergau în toate părțile, iar Thomas, cu mâinile tremurânde, se agăța de mâna surorii sale, rugându-se în tăcere.
„Leah, nu mă lăsa… rămâi cu mine! Te rog!” striga el în gol, înainte ca doctorul să-l conducă afară. Ușile s-au închis cu zgomot, iar el a rămas în holul rece, cu lacrimile curgându-i pe obraji.
După un timp care părea o eternitate, Dr. Nichols a ieșit, cu privirea grea: „Ne pare rău, Thomas. Am făcut tot ce am putut… dar Leah n-a supraviețuit. Copiii sunt stabili, au fost duși la terapie intensivă.”
S-a prăbușit pe un scaun. Parcă aerul nu mai voia să intre în plămâni. O pierduse. Iar Leah nici măcar nu apucase să-și țină copiii în brațe.
În mijlocul durerii lui, o voce necunoscută a izbucnit pe coridor.
„Unde este?!” a tunat un bărbat. Era Joe, fostul iubit al lui Leah, dispărut din peisaj de luni de zile.
Thomas a înlemnit. Apoi s-a ridicat și l-a trântit de perete. „Ai tupeul să apari acum? Unde erai când a leșinat de foame? Unde ai fost când a dormit în mașină? Leah a murit azi! MORTĂ! Din cauza complicațiilor, singură, fără tine!”
„Vreau să-mi văd copiii!” a strigat Joe.
„Să nu-i mai numești copiii tăi! Ieși din spitalul ăsta sau chem paza!”
Joe a plecat, dar nu înainte de a amenința: „Nu scapi așa ușor. Îi voi lua înapoi. Sunt ai mei.”
Thomas a știut din clipa aceea că trebuie să lupte. Nu doar pentru copii, ci pentru promisiunea făcută surorii sale. A adoptat tripletii și a început bătălia legală. În instanță, Joe plângea lacrimi de crocodil, pretinzând că îi pasă. Dar judecătorul nu s-a lăsat păcălit.
Avocatul lui Thomas a prezentat dovezi: Leah îl rugase pe Joe să intre în reabilitare, să-și schimbe viața, dar el alesese să plece. Instanța i-a acordat lui Thomas custodia completă.
Timpul a trecut. Jayden, Noah și Andy au crescut alături de unchiul lor, care le-a oferit totul: iubire, stabilitate, protecție. A spălat scutece, a cântat cântece de leagăn cu vocea lui stângace, a învățat cum să le tundă părul și să le lege șireturile.
Dar epuizarea nu a întârziat să apară. Într-o zi, la spital, Thomas s-a prăbușit. Diagnosticul: tumoare cerebrală inoperabilă.
A tăcut. Nu voia mila nimănui. Dar vestea s-a aflat. Și, la scurt timp, a apărut din nou Joe. După cinci ani.
„Am venit să-mi iau copiii,” a spus el, sigur pe sine.
„Ai fost absent cinci ani. Copiii nu mai sunt ai tăi. Nu le-ai fost tată nici măcar o zi,” a răspuns Thomas rece.
Joe l-a dat din nou în judecată. În timpul procesului, avocatul lui a speculat pe baza diagnosticului: „Thomas nu poate garanta că va fi acolo peste un an. Sau peste cinci.”
Judecătorul, deși vizibil afectat, a dat o decizie grea: „Copiii vor merge la tatăl biologic. Este dureros, dar gândiți-vă la stabilitatea lor pe termen lung.”
Două săptămâni mai târziu, Thomas împacheta bagajele copiilor. Îi durea fiecare clipă. Copiii plângeau, refuzând să plece.
„Unchiule, nu vrem să mergem!”
„Știu, puii mei. Dar uneori… dragostea înseamnă să renunți pentru binele celor dragi.”
Copiii s-au agățat de el cu disperare. Joe i-a privit. Ceva i s-a frânt în suflet.
A venit lângă ei, și-a trecut brațele peste umerii lor și a spus: „Ai avut dreptate, Thomas. Nu e vorba despre a câștiga. E despre ce e mai bine pentru ei. Și știu că asta înseamnă să fim împreună. Cu toții.”
Joe și-a luat bagajele din portbagaj și le-a dus înapoi în casă. Pentru prima dată, nu mai era vorba de răzbunare. Ci de familie.