BUNĂTATEA ARE ADESA MODUL SĂU DE A SE ÎNTOARCE, CHIAR ȘI ATUNCI CÂND TE AȘTEPȚI CEL MAI PUȚIN.
Pentru un profesor în vârstă, decizia simplă de a ajuta un copil în dificultate într-o zi geroasă de iarnă a declanșat un lanț de evenimente care aveau să iasă la lumină ani mai târziu.
Ninsoarea cădea ușor și constant, acoperind străzile cu alb și amortizând sunetele obișnuite ale orașului agitat.
Într-o mică cafenea călduroasă, domnul Harrison, un profesor pensionat cu ochi blânzi și părul alb, rar, era așezat lângă fereastră. Pe masă avea o cană de cafea aburindă, alături de un exemplar uzat din „Să ucizi o pasăre cântătoare.”
Domnul Harrison răsfoia cartea, ridicând din când în când privirea pentru a observa oamenii care treceau grăbiți pe lângă fereastră.
UN COPIL ÎNGHEȚAT
Ușa cafenelei s-a deschis cu un clinchet ascuțit. Un băiat a intrat tremurând și dând din picioare pentru a scăpa de frigul de afară. Nu părea să aibă mai mult de 13 ani. Purta o jachetă subțire, prea mare pentru el, și pantofi cu două numere mai mari. Obrajii îi erau roșii de frig, iar părul întunecat îi era lipit de frunte de la zăpada topită.
Domnul Harrison a coborât ușor cartea și l-a privit pe băiat cu o observație tăcută.
Băiatul s-a apropiat încet de un automat din colțul cafenelei. Și-a căutat prin buzunare, a scos câteva monede și le-a numărat. Nu erau suficiente. A lăsat umerii să-i cadă și a privit în jur, nesigur.
ÎNTÂLNIREA
„Scuză-mă, tinere,” i-a spus domnul Harrison cu o voce blândă. Băiatul s-a oprit brusc și l-a privit cu o expresie de neîncredere și rușine.
„De ce nu te așezi la masa mea? Mi-ar plăcea compania ta.”
Băiatul a ezitat, dar frigul și foamea au fost mai puternice decât mândria sa. A venit încet spre masa profesorului și s-a așezat.
„Cum te numești?” a întrebat domnul Harrison.
„Alex,” a răspuns băiatul, evitând contactul vizual.
SUPĂ ȘI PROMISIUNI
Domnul Harrison a chemat chelnerița și a comandat o supă fierbinte și un sandviș pentru băiat. În timp ce Alex mânca, profesorul a început să afle mai multe despre viața sa.
„Mama mea lucrează mult,” a spus Alex cu voce scăzută. „Are două joburi. Sunt singur acasă după școală.”
Domnul Harrison a dat din cap înțelegător. „Ești un copil puternic, Alex. Și foarte inteligent. Ține minte, un pic de ajutor poate face diferența. Și când vei fi mare, promite-mi că vei ajuta pe altcineva.”
Alex a privit cu seriozitate. „Credeți că și eu pot face asta?”
„Sigur că da. Binele se întoarce întotdeauna,” i-a spus profesorul.
ȘAPTE ANI MAI TÂRZIU
Într-o zi friguroasă de iarnă, o bătaie neașteptată în ușă l-a făcut pe domnul Harrison să-și târască pașii greoi până la intrare. Când a deschis ușa, în fața lui stătea un tânăr îmbrăcat într-un palton elegant, ținând un coș mare plin cu fructe și pâine.
„Domnule Harrison,” a spus tânărul cu o voce emoționată. „Nu știu dacă vă mai amintiți de mine.”
Profesorul l-a privit atent până când i s-a luminat fața.
„Alex?” a întrebat cu uimire.
„Da, sunt eu,” a spus tânărul cu un zâmbet larg. „Nu am uitat niciodată ce ați făcut pentru mine.”
CERCUL BUNĂTĂȚII
Alex a intrat în apartamentul modest și i-a explicat că a reușit să termine facultatea cu o bursă. „Ați fost primul care a crezut în mine, iar asta mi-a schimbat viața.”
În săptămânile care au urmat, Alex a devenit un vizitator constant. Adesea aducea mâncare, repara lucruri în casă și petrecea ore în șir povestind cu profesorul.
Într-o zi, domnul Harrison i-a oferit un plic. „Ce este acesta?” a întrebat Alex.
„E o amintire de la acea zi. Un mic simbol al promisiunii pe care ai făcut-o. Și să știi că mi-ai arătat că binele nu se pierde niciodată.”
Cu lacrimi în ochi, Alex a promis să continue să răspândească bunătatea în lume.
Uneori, un simplu gest poate schimba vieți și poate crea un lanț de bunătate care durează pentru totdeauna.