Un bărbat a pășit în casă și a rămas complet surprins… Cu șase luni în urmă, îi fusese dăruit un pisoi mic și jucăuș, pe care l-au botezat Fulger. Nepoata lui, care îl vizita uneori împreună cu familia, găsise puiul abandonat pe stradă. În timp ce îl dădea din mână în mână, îi spuse:
— Locuiești singur, nu-ți găsești pereche și ai o meserie grea — ești șofer de autobuz, cu zile pline de stres. Când ajungi acasă, ți-ar prinde bine să ai pe cineva care să te întâmpine cu bucurie. Pisicile aduc liniște și mângâiere…
Bărbatul a acceptat gândul, sperând că ar putea fi adevărat. După o zi plină de nervi, de pasageri care se împingeau și șoferi care nu făceau loc, să ajungă acasă și să fie întâmpinat de un motăit blând pe canapea suna bine. Pisoiul toarcea, se ghemuia în brațe și căuta mângâieri.
Doar că, după cum vă puteți imagina, lucrurile nu au stat chiar așa. Dintr-un pui cuminte și dulce, Fulger s-a transformat într-un adolescent plin de energie și năzbâtios. Nu îi plăcea să stea pe loc și să fie mângâiat, dar joaca era prioritatea lui. Oricând și oricât!
Bărbatul, neștiind cum să gestioneze situația, a cumpărat o paletă de muște, cu care încerca să alunge insectele care se strecurau prin casă, fie ele mici și rapide sau mari, pe care le numea în glumă „muște de grajd”.
Fulger îl privea cu atenție, memorând fiecare mișcare, iar într-o zi a decis să-i arate recunoștința stăpânului său. Și a reușit.
Să revenim la începutul poveștii. Bărbatul a intrat în casă și a rămas fără cuvinte. Totul era răvășit. Dezordinea era atât de mare, încât ai fi zis că o luptă aprigă s-a dat acolo — cu bâte, poate!
Scaunele erau răsturnate, vasele și paharele aruncate pe jos, sparte, amestecate cu cioburi, farfurii din lut și piese de plastic. Perdelele semănau cu niște fuste sfâșiate și atârnau știrbe peste mobila din bucătărie, unde ketchup-ul se scurgea amestecat cu roșii sărate și dulceață. Sare, zahăr și piper formau un adevărat tablou haotic. Furculițele și lingurile erau grămadă pe podea, iar perdelele rupte zăceau împreună cu tije smulse.
Pe masa din bucătăria golită stătea Fulger, complet mulțumit de creația lui, iar în fața lui zbura o muscă. O muscă cât un avion, în ochii lui. Pisoiul îl privea pe stăpân cu ochi plini de triumf, torcând ușor, mulțumit de sine.
Acum, bărbatul știa că era momentul să-l laude pe Fulger. Toată ziua acesta alergase nebunește prin casă, încercând să prindă musca obraznică. Exasperat, dar triumfător. Acum avea trofeul său.
Fulger își freca lăbuțele cu satisfacție.
Bărbatul ridică un scaun și se așeză, fără să știe de unde să înceapă: să facă curățenie, să ia cina sau să-l certe pe Fulger. Însă nu a avut timp să se gândească prea mult — cineva a sunat la ușă. S-a ridicat, a mers spre hol și a deschis.
În fața lui erau trei polițiști, iar în spatele lor se adunaseră zece vecini curioși. Polițiștii aveau mâinile sprijinite pe tocurile pistolului.
— Am primit mai multe apeluri… — a început unul dintre ei.
— Da, și ni s-a spus că în apartamentul dumneavoastră se întâmplă ceva foarte grav — a completat altul. — Mobila cade, vasele se sparg, iar sunetele… țipete și urlete.
— Ne permiteți să intrăm să verificăm dacă totul este în regulă? — a întrebat polițistul. — Vă rugăm să ridicați mâinile, să le puneți pe cap și să vă retrageți în colțul cel mai îndepărtat.
Vecinii priveau cu teamă și dezaprobare.
— Bine, bine… — spuse bărbatul. — Vă rog să intrați!
Se retrase în colț și-și încrucișă mâinile pe cap.
Polițiștii începură să cerceteze apartamentul, trecând dintr-o cameră în alta și observând haosul. După un timp, unul dintre ei întrebă:
— Ce căutați exact?
— Un corp, — răspunse polițistul. — Și o explicație pentru ce s-a întâmplat aici.
— Ah, corpul! Vi-l arăt imediat! — răspunse bărbatul calm.
Polițiștii, brusc atenți, își coborâră mâinile de pe pistoale. Cu grijă, pe lângă perete, bărbatul se îndreptă spre bucătărie și făcu un gest larg cu mâna.
— Poftim! — spuse el. — Iată corpul.
Polițiștii împinseră ușor bărbatul deoparte și intrară în bucătărie.
Pe masă stătea Fulger, cu o privire sfidătoare și zâmbet mulțumit. În fața lui era musca, ținută prizonieră.
Pentru câteva secunde, încăperea a rămas în liniște. Apoi primul polițist începu să râdă, iar cei din jur i-au urmat exemplul. Râsetele se răspândeau, iar pisoiul îl privea pe stăpân cu mândrie, de parcă spunea: „Vezi? Am făcut totul pentru apreciere!”
Polițiștii petrecură o jumătate de oră făcând poze cu Fulger și musca în brațe, în mijlocul dezastrului. Râdeau și se simțeau bine, iar cel mai fericit era pisoiul.
După plecarea polițiștilor și a vecinilor, bărbatul se așeză din nou pe scaun.
— Vă ajut eu, — auzi o voce blândă și se întoarse.
Lângă el stătea o femeie de la primul etaj.
— Azi am zi liberă, — spuse ea zâmbind. — Singur, ați face toată noaptea. Împreună, terminăm mult mai repede.
— Mi-e rușine să vă deranjez, — spuse bărbatul jenat.
— Nicio problemă! — răspunse femeia. — Sunt singură. N-am pe nimeni, doar mama care locuiește aproape. Dar, spuneți, o să-l certați măcar pe ăsta puțin? — zise ea arătând spre Fulger.
Pisoiul bătea leneș cu lăbuța o muscă grasă pe masă.
— Eh, să-l cert… — oftă bărbatul. — Acum îl cert.
Se ridică, se apropie de Fulger și îl ridică în brațe:
— Ești un neastâmpărat! Cum să faci așa ceva? Nu se poate.
Fulger mișcă lăbuțele, iar tatăl îl certa blând, cu o voce caldă, care-l făcea imposibil să reziste. Pisoiul întinse gura și îl linge pe obrazul stâng, iar bărbatul îi sărută nasul.
— Ei bine, bravo! — spuse el. — Să înțelegi că nu mai faci așa ceva.
Puse pisica jos. Fulger ridică coada și începu să se frece de picioarele femeii, care râdea:
— Ce frumos l-ați certat! Cum de nu v-am observat până acum?
— Nu știu, — răspunse bărbatul. — Poate pentru că eram trist și nefericit. De când a apărut Fulger, sunt mai fericit.
Arătă dezordinea din apartament.
Femeia sună un prieten meșter, iar a doua zi bărbatului i-au montat plase rezistente la toate ferestrele. Acum Fulger putea sta pe pervaz și privi liniștit păsările și muștele.
Femeia și bărbatul au făcut curățenie, au aruncat vesela spartă, au spălat podelele și au înlocuit perdelele rupte. Apoi au plecat împreună la cumpărături pentru altele noi.
Seara, s-au întors cu gustări, un tort delicios și o sticlă de șampanie — pentru a sărbători un nou început, o casă veche, dar plină de viață, alături de femeia care l-a găsit pe Fulger și care acum îi era „mamă”.
Au stat la masă, au mâncat, au băut și au vorbit. Iar Fulger, pe genunchii femeii, plănuia o nouă surpriză pentru tatăl său.
În concluzie, totul s-a terminat cu bine. Fulger ajută mereu pe cei doi: pe tatăl lui și pe mama cea nouă, care a venit în apartamentul lor pentru că și-a recunoscut pisoiul drag.
Acum, împreună, fac față consecințelor… dar și bucuriilor aduse de acest mic neastâmpărat.
Ce altceva putea fi? Altfel nu se putea.