Când soțul meu a anunțat, plin de sine, că pleacă într-o vacanță la un resort fără mine pentru că eu „nu muncesc”, i-am zâmbit dulce și l-am lăsat să plece. Dar în spatele acelui zâmbet? O furtună se pregătea. Credea că nu fac nimic toată ziua. Era pe cale să afle cât de tare se înșela.
Nu dormisem o noapte întreagă de trei luni. Nu de când Lily venise pe lume și ne răsturnase viața cu pumnișorii ei mici și plămânii ei puternici.
În acea după-amiază, o legănam pe Lily în brațe, încercând să o calmez, în timp ce cu cealaltă mână împătuream rufe.
Nu-mi spălasem părul de patru zile și purtam același tricou pătat de lapte pentru a doua zi la rând.
Keith a ajuns acasă arătând proaspăt și îngrijit, cu cămașa și pantalonii lui eleganți. Niciun fir de păr nu era nelalocul lui.
— Cum ți-a fost ziua? a întrebat.
Am forțat un zâmbet. — Ca de obicei. Lily a fost agitată toată după-amiaza.
Keith s-a trântit pe canapea și și-a întins picioarele.
— Omule, azi a fost brutal la muncă. Trei ședințe una după alta. Sunt epuizat.
Mi-am mușcat limba. — Cina e în cuptor. O să fie gata în vreo douăzeci de minute.
— Super, a zis Keith, apucând telecomanda. Mi-e o foame de lup.
Lily a început să plângă din nou. Am legănat-o mai energic, bătând-o ușor pe spate și șușotindu-i.
Keith s-a lăsat pe spate și a oftat. — Trebuie să fie plăcut să stai acasă toată ziua cu Lily. E ca o vacanță permanentă.
Mi-a scăpat un râs scurt, dur și lipsit de umor. — O vacanță? Crezi că asta e o vacanță?
Keith a ridicat din umeri. — Știi ce vreau să spun. Tu nu muncești acum, deci nu obosești ca mine.
M-am uitat la el, întrebându-mă dacă a fost mereu atât de naiv sau dacă era ceva recent. Înainte să-i răspund, cronometrul de la cuptor a sunat. Lily a început să plângă mai tare.
— Cina e gata, am spus sec, întinzându-i copilul. — Acum e rândul tău.
Keith a luat-o pe Lily stângaci, de parcă ar fi fost pe cale să explodeze. — Dar abia am ajuns acasă. Trebuie să mă relaxez.
— Și eu trebuie să pun cina pe masă, am răspuns, mergând spre bucătărie. — Sau preferi să faci tu asta?
A încruntat sprâncenele, dar nu a protestat. Victorie mică.
O săptămână mai târziu, Keith a venit acasă cu un zâmbet atât de larg încât am crezut că i se va crăpa fața.
— Ghici ce? a spus, aruncându-și servieta lângă ușă.
Eram în sufragerie, legănând-o pe Lily. — Ce?
— Mama și tata merg săptămâna viitoare la un resort și m-au invitat și pe mine. Plec săptămâna viitoare.
M-am oprit brusc. — Așteaptă… ce?
— Da, e un loc uimitor în Cancun. All-inclusive. Cinci zile de soare, plajă și relaxare. Oftă mulțumit. — Am nevoie de o pauză.
Un sunet ciudat mi-a ieșit din piept. Mi-a luat câteva secunde să realizez că râdeam – nu de amuzament, ci din pură, nediluată neîncredere.
— Și eu? am întrebat în cele din urmă.
Keith a făcut un gest absent cu mâna. — Păi, dragă, tu nu muncești, deci nu ai nevoie de o vacanță. Practic, ești deja într-una.
Am clipit încet, furia crescând în mine atât de intens încât simțeam cum îmi arde sângele.
Dar în loc să-i arunc biberonul în cap, i-am zâmbit dulce.
— Desigur, dragule. Tu ești singurul care aduce bani în casă. Du-te și distrează-te.
Keith nu a observat sclipirea periculoasă din ochii mei. A zâmbit doar, m-a pupat pe obraz și a urcat scările, probabil să-și împacheteze costumul de baie.
Mare greșeală.
În timp ce Keith se pregătea pentru pauza lui „binemeritată”, eu îmi făceam propriile planuri. Planuri secrete, menite să-i ofere o lecție de neuitat.
În dimineața plecării lui, l-am sărutat de rămas-bun cu un zâmbet atât de sincer încât și pe mine m-a surprins. Dar eram pe cale să-mi iau propria satisfacție.
— Distracție plăcută, i-am zis voios. — Nu-ți face griji pentru noi.
— Nu-mi fac, a răspuns Keith, ratând complet sensul. — Ne vedem peste cinci zile.
De îndată ce mașina lui a dispărut pe stradă, am intrat în acțiune.
Mai întâi, am golit frigiderul. La urma urmei, el credea că mâncarea apare din senin, din moment ce eu „nu fac nimic toată ziua”.
Apoi, am adunat toată rufăria murdară din casă și am îngrămădit-o în fața mașinii de spălat.
Am intrat în contul nostru comun și am anulat toate plățile automate: electricitate, apă, internet, servicii de streaming. Totul.
Apoi am împachetat întreaga cameră a lui Lily. Pătuț, masă de înfășat, scutece, șervețele, hăinuțe – totul a fost băgat în mașină.
În cele din urmă, am scris un bilet și l-am lăsat pe tejgheaua din bucătărie:
„Lily și cu mine suntem și noi în vacanță. Nu ne aștepta.”
Mi-am închis telefonul, am pus-o pe Lily în scaunul de mașină și am plecat la mama.
Libertatea nu s-a simțit niciodată atât de bine.
Keith promisese că va suna în fiecare seară, așa că știam că nu va dura mult până să observe că ceva nu e în regulă, oricât de obtuz ar fi fost.
Două zile mai târziu, am deschis telefonul.
Mesajele lui disperate au început să curgă imediat.
— Sharon, de ce nu răspunzi? Sunt îngrijorat. Vin acasă mai devreme. Ajung diseară.
— Sharon, unde EȘTI?? Unde e Lily? Ce înseamnă că ești „în vacanță”??
— Frigiderul e GOL. A trebuit să comand mâncare!
— De ce e factura la electricitate neplătită? Vor să o taie!
— Unde sunt hainele mele de muncă? Am o întâlnire MÂINE!
L-am lăsat să fiarbă încă o zi înainte să-i răspund cu un mesaj simplu:
„Relaxează-te, dragule! Dacă eu nu muncesc, m-am gândit că nu te deranjează să te ocupi tu de toate, cât timp îmi iau și eu o pauză.”
Răspunsul lui a fost imediat și disperat:
— „AM ÎNȚELES, OKAY? Am greșit. Te rog, doar vino acasă!”
Am zâmbit uitându-mă la telefon. Mesaj recepționat.
Două zile mai târziu, am intrat pe ușă cu Lily pe șold, analizând dezastrul.
Chiuveta era plină de vase murdare, iar pe blat erau împrăștiate cutii de mâncare comandată. Situația cu rufele devenise și mai gravă.
Și, în mijlocul haosului, stătea Keith – neras, cu ochii obosiți și părul răvășit, de parcă nu dormise de când se întorsese acasă.
— Te-ai întors, a spus el, vocea tremurând de ușurare.
— Se pare că ai avut o vacanță relaxantă, am răspuns, analizându-i înfățișarea neglijentă.
Keith și-a trecut mâna prin păr. — Sharon, îmi pare atât de rău. Am fost un idiot.
— Continuă, l-am îndemnat, ajustând-o pe Lily în brațe.
— Nu mi-am dat seama cât de mult faci prin casă. Toată ziua, în fiecare zi. A făcut un gest neajutorat spre dezastrul din jur. — N-am reușit nici măcar să mențin lucrurile sub control o săptămână.
— Și?
— Și am fost egoist și greșit când am sugerat că statul acasă cu Lily nu e muncă. E mai multă muncă decât fac eu la birou. Ar fi trebuit să văd asta.
A făcut un pas spre mine, privindu-mă rugător. — Îmi pare rău.
Am dat din cap încet, lăsându-l să fiarbă un pic mai mult în propria vină.
— Mi-a fost atât de dor de voi, a continuat el. — Casa a fost atât de goală fără voi.
— Casa este goală, i-am reamintit. — Am luat tot ce era important.
Un zâmbet slab i-a străbătut expresia deznădăjduită. — Da, am observat și asta.
Am băgat mâna în poșetă și am scos o foaie de hârtie împăturită. — Uite.
Keith a luat-o, încruntându-se. — Ce e asta?
— O listă cu treburi casnice, am explicat. — De acum încolo, împărțim totul.
Fața lui s-a albit. — Totul…?
— Exact, am spus, bătându-l ușor pe umăr. — Din moment ce eu nu „muncesc”, presupun că nu ai nicio problemă să faci jumătate din ele, cât timp îmi iau și eu pauze binemeritate.
Keith s-a uitat la listă, a înghițit în sec și a dat din cap. — E corect.
— Mă bucur că și tu crezi asta, am spus, simțind în sfârșit un zâmbet real formându-se pe fața mea. — Pentru că mi-am rezervat o zi la spa sâmbătă, iar tu vei avea grijă de Lily.
Keith s-a apropiat și a luat-o pe fiica noastră în brațe. — Hei, prințeso, a șoptit el, strângând-o ușor. — Lui tati i-a fost dor de tine.
— O să fiu un soț și un tată mai bun, a promis Keith, privind spre mine peste capul lui Lily. — Jur.
— O să fii, am fost de acord. — Pentru că, dacă mai sugerezi vreodată că a avea grijă de fiica noastră nu e muncă reală, data viitoare o să iau mai mult decât doar scutecele ei.
A râs nervos. — Mesaj recepționat.
— Bine, am spus, îndreptându-mă spre dormitor. — Acum mă duc să fac un duș fără ca un omuleț să urle după atenția mea. Crezi că te descurci cu cina?
— Mă descurc, a zis Keith, legănând-o ușor pe Lily.
Pe măsură ce mă îndepărtam, l-am auzit șoptindu-i fiicei noastre:
— Mama ta e incredibil de deșteaptă, știi asta? Dar nu-i spune că am zis-o – sunt deja într-o groază de belele.
Am zâmbit pentru mine. Lecția fusese învățată complet.