Mihai a parcat lângă cimitir și a ieșit, trântind ușa mașinii noi, de import. O cumpărase doar cu un an în urmă.
În acea zi cumpărase două mașini – una pentru el și una pentru soție. Ea abia își luase permisul. Conducea foarte neîndemânatic, dar îi plăcea.
Ea avea o mașină neagră, cu geamuri fumurii. Așa își dorise Cătălina. Mihai mergea printre morminte, încercând să nu calce în bălțile adânci.
Drumul îi era dureros de familiar. Dacă cineva i-ar fi spus mai devreme că va vizita atât de des cimitirul, ar fi râs cu voce tare. Mihai ura asemenea locuri.
După ce și-a înmormântat mama, prefera să o comemoreze acasă. Vizita cimitirul extrem de rar, dar acum venea des. Trecuseră patru luni de când Cati nu mai era.
Soția murise într-un accident, se zdrobise în acea mașină neagră cu geamuri fumurii. Cum? Neclar. Experții au spus că nu vor putea stabili cauza, totul arsese.
Dar era evident. Cati pierduse controlul volanului și intrase într-un copac. Aparent, și-a pierdut cunoștința din cauza impactului.
Nu-i plăcea să-și pună centura, folosea întotdeauna adaptoare pentru centurile de siguranță. Un astfel de adaptor era prezent și în momentul accidentului. Deci s-a lovit de parbriz, și-a pierdut cunoștința și a murit în mașina în flăcări.
Mihai trecea atunci printr-o despărțire dificilă, iar Cati fusese mereu o solitară. Era frumoasă, inteligentă, încrezută. Mihai se îndrăgostise de ea și o ceruse în căsătorie.
Dar nu era sigur că sentimentele îi sunt reciproce. Mereu avea impresia că Cati se joacă cu el. Iar în ultimele luni era convins că ea avea un amant.
Au fost căsătoriți aproape trei ani. Nu aveau copii, nu reușiseră. Dar Mihai o convinsese pe Cătălina să ia o fetiță de la orfelinat.
El își dorise un copil de la bun început. Iar Cati spunea că are probleme în această privință și că medicii o declaraseră un caz fără speranță. Fiecare discuție pe tema asta se termina în lacrimi și scandal.
Cati nici nu voia să se gândească la investigații și operație, spunea că acest subiect era închis pentru ea pentru totdeauna. Se împăcase cu ideea că nu va deveni niciodată mamă. Mihai a insistat însă să ia un copil de la orfelinat, altfel divorț.
Cati atunci a ridicat din umeri cu răceală. “Fie, cum vrei tu”. Ea creștea o fetiță de cinci ani, se ocupa de ea, dar Mihai nu vedea în ea dragostea maternă.
Făcea totul fără tragere de inimă, devenise iritabilă. La un moment dat, i s-a părut chiar că i-a impus un copil pe care ea nu și l-a dorit niciodată. Atunci a angajat o bonă bună și cu experiență.
Milana, fiica adoptivă, a îndrăgit-o repede pe Alla Igorevna, iar Cati a putut răsufla ușurată. Viața continua. Moartea Cătălinei a fost un șoc pentru el, mai ales că a trebuit să înmormânteze un schelet carbonizat.
Își amintea cum dimineața soția zâmbise, glumise despre barba lui. Ea plecase fără să-l sărute de rămas bun, pur și simplu închisese ușa în urma ei. Dacă ar fi știut doar că o vede pentru ultima oară.
Cufundat în amintiri, Mihai nici nu observă cum picioarele l-au adus la mormânt. Cati îl privea de pe monumentul negru și zâmbea, iar el plângea. “Dar cine face asta?” – a rostit el dintr-odată.
Deja pentru a treia oară Mihai observase că trandafirii pe care îi aduce la mormântul ei dispar undeva. Nu-i plăceau obiectele funerare și îi aducea flori vii, cele pe care Cati le iubea în timpul vieții. Trandafiri galbeni.
Îi adora, spunea că îi provoacă o adevărată euforie. Ultimul buchet îl lăsase aici nu mai mult de trei zile în urmă. După ce a vorbit cu paznicul cimitirului, Mihai a înțeles că va trebui să descopere hoțul singur și bărbatul a instalat o cameră. Iar când a pornit înregistrarea, a AMUȚIT de ceea ce a văzut…
CONTINUAREA 👇
Mihai a pornit înregistrarea camerei de supraveghere pe telefonul său, mâinile tremurându-i ușor. Era seară târziu, se întorsese acasă epuizat după o zi de muncă, dar curiozitatea era prea mare pentru a amâna. Ceea ce a văzut l-a făcut să înghețe pe loc.
Pe ecranul telefonului, o siluetă familiară se apropia de mormântul Cătălinei. Era o femeie cu părul lung, înfofolit într-o haină groasă și cu o eșarfă care îi acoperea parțial fața. Dar Mihai ar fi recunoscut acel mers oriunde. Era Milana, fiica lor adoptivă de acum opt ani, care se apropia de mormânt în liniștea dimineții.
Fetița s-a așezat lângă piatra funerară și a început să vorbească, deși microfonul camerei nu era suficient de sensibil pentru a capta cuvintele. După câteva minute, Milana a luat trandafirii galbeni și i-a înlocuit cu un buchet mic de flori de câmp, pe care probabil le culesese singură. A pus trandafirii într-o pungă și a plecat, aruncând ocazional priviri în jur, ca să se asigure că nu o vede nimeni.
„Ce naiba?” a murmurat Mihai, oprindu-și respirația.
A dat rapid înainte înregistrarea, observând că în zilele următoare, Milana a revenit, uneori însoțită de bonă, pentru a lua din nou florile și a le înlocui. Era evident că fetița nu le fura din răutate, ci parcă le-ar fi luat pentru un alt scop.
Mihai a pus telefonul pe masă și și-a frecat tâmplele. Nu putea să înțeleagă de ce Milana ar face așa ceva. Cu toată dragostea pe care i-o purta fetiței, nu putea să nege că relația ei cu Cătălina fusese complicată. Își amintea cum, în ultimele luni înainte de accident, Milana aproape că evita să rămână singură cu mama ei adoptivă. Se agăța de bonă de parcă îi era teamă.
În acea noapte, Mihai nu a putut să doarmă. Gândurile i se învârteau în cap, amestecând trecutul cu prezentul. Se gândea la comportamentul tot mai ciudat al Cătălinei în ultimele luni de viață, la felul în care evita să vorbească despre Milana, la desele ei absențe de acasă. Și mai ales la accidentul ciudat, despre care experții nu putuseră oferi prea multe detalii.
A doua zi, după ce Milana a plecat la școală, Mihai a intrat în camera ei, simțindu-se vinovat pentru această intruziune. A căutat cu atenție, neștiind exact ce anume caută. În cele din urmă, sub pat, a găsit o cutie de carton decorată cu scoici și pietricele, tipul de cutie pe care o fetiță l-ar folosi pentru a-și păstra comorile.
Înăuntru, Mihai a găsit trandafirii galbeni, uscați și presați între paginile unei cărți. Alături de flori era un jurnal cu copertă roz, împodobit cu stickere strălucitoare. Mihai l-a deschis ezitant, conștient că violează intimitatea fetiței, dar incapabil să-și stăpânească curiozitatea.
Jurnalul conținea desene și însemnări scrise cu scrisul stângaci al Milanei. Multe pagini erau dedicate școlii, prietenilor și activităților zilnice. Dar ceea ce i-a atras atenția au fost câteva pagini din mijlocul jurnalului, unde scrisul devenea agitat, iar cuvintele păreau urmele unor lacrimi uscate.
„Mama Cati a fost rea azi. A spus că nu sunt fiica ei adevărată și că niciodată nu voi fi. A spus că dacă spun ceva lui tata, mă va trimite înapoi la orfelinat. Sunt speriată.”
Mihai a simțit cum i se strânge stomacul. A continuat să citească, fiecare pagină dezvăluind un coșmar pe care fetița îl trăise în tăcere.
„Mama Cati m-a pedepsit azi pentru că am spart un pahar. M-a închis în debara pentru mult timp. Am plâns, dar tata era la serviciu și Alla era liberă. Nimeni nu m-a auzit.”
„Mama Cati a spus că va avea un copil adevărat curând. M-a întrebat dacă știu ce se va întâmpla cu mine când va veni copilul ei. A spus că nu va mai fi loc pentru mine în casă.”
Ultimele însemnări erau din perioada de dinainte de accident.
„Azi am auzit-o pe mama Cati vorbind la telefon. Era fericită. Spunea că în curând va scăpa de mine și de tata. Că va pleca departe cu cineva pe nume Alex. Ea nu știa că eu eram în camera alăturată.”
Mihai a închis jurnalul, simțindu-se amețit. Amintirile despre Cătălina se ciocneau acum violent cu aceste noi informații. Cum putuse să nu observe? Cum putuse să nu vadă suferința fetiței? Se simțea ca un prost, ca un orb.
A luat telefonul și a căutat prin contactele soției, dar nu a găsit niciun Alex. Apoi și-a amintit de laptopul Cătălinei, pe care nu-l deschisese după moartea ei. L-a găsit în dulapul din dormitor, ascuns sub o grămadă de haine.
Parola era aceeași pe care o folosise întotdeauna – ziua lor de căsătorie. Emailurile erau banale, majoritatea legate de muncă sau cumpărături online. Dar apoi a descoperit un cont de email secundar, unul pe care nu-l știa. Parola era același, din obișnuință probabil.
Acolo, în acel cont secret, a găsit dovezile unui plan meticulos. Emailuri către un bărbat pe nume Alexandru, discuții despre cum să dispară împreună, bilete de avion cumpărate pentru o destinație îndepărtată. Și mai rău, detalii despre o asigurare de viață substanțială pe care Cătălina o încheiase în secret pe numele ei, cu Mihai ca beneficiar.
În ultimul email, trimis chiar în dimineața accidentului, Cătălina scria: „Totul este pregătit. Cadavrul neidentificabil va fi găsit în mașina mea, iar eu voi fi declarată moartă. Până când Mihai va primi banii din asigurare, noi vom fi departe. Nu-mi pasă de el sau de copilul ăla pe care mi l-a impus. Vreau doar să fim împreună. Și în sfârșit, să avem propriul nostru copil.”
Mihai a rămas nemișcat minute în șir, incapabil să proceseze ce citise. Apoi, ca un robot, s-a ridicat și s-a dus în sufragerie, unde a deschis sertarul în care ținea toate documentele importante. A găsit polița de asigurare, cu suma amețitoare de două milioane de euro. Banii urmau să fie virați în curând, procesul fiind aproape finalizat.
În acel moment, a sunat telefonul. Era Alla, bona.
„Domnule Mihai, Milana a fugit de la școală! Am primit un telefon de la directoare. Se pare că a plecat în timpul pauzei. Am verificat locurile ei preferate, dar nu e nicăieri.”
Mihai și-a dat seama imediat unde s-ar putea afla fetița. A sărit în mașină și a condus ca un nebun spre cimitir. Cerul se întunecase, anunțând o furtună iminentă.
A găsit-o pe Milana exact unde se așteptase, stând în genunchi lângă mormântul Cătălinei, vorbind cu voce joasă.
„Știu că nu ești aici cu adevărat,” spunea fetița. „Alla mi-a explicat ce înseamnă moartea, că oamenii nu se mai întorc. Dar apoi te-am văzut la mall, ținând de mână un bărbat. Purtai ochelari de soare și aveai părul mai scurt, dar erai tu. Te-am recunoscut. De ce ai făcut asta? De ce ne-ai mințit pe mine și pe tata?”
Mihai s-a apropiat încet și a îngenuncheat lângă ea. Milana s-a speriat pentru o clipă, apoi s-a aruncat în brațele lui, plângând în hohote.
„Tati, am văzut-o pe mama Cati! Este vie! A prefăcut totul!”
„Știu, scumpo,” a șoptit el, ținând-o strâns. „Tocmai am aflat și eu.”
Ploaia a început să cadă, mai întâi ușor, apoi tot mai puternic. Mihai a luat-o pe Milana în brațe și a dus-o la mașină. Pe drum spre casă, fetița i-a povestit că o văzuse pe Cătălina de două ori în ultimele săptămâni, în locuri publice, mereu cu același bărbat, mereu încercând să se ascundă.
În acea seară, după ce a culcat-o pe Milana, Mihai a făcut două telefoane. Primul la un investigator privat, al doilea la poliție. A pus la dispoziție toate dovezile pe care le găsise: emailurile, jurnalul, înregistrarea video de la cimitir și mărturia Milanei.
Trei săptămâni mai târziu, Cătălina și Alexandru au fost arestați într-un mic orășel de pe coasta Spaniei, unde se ascundeau sub identități false. Ancheta a dezvăluit că în mașina care arsese fusese găsit corpul unei femei fără adăpost, cu o vârstă și fizic similare cu ale Cătălinei. Femeia fusese drogată și plasată la volanul mașinii înainte ca aceasta să fie îndreptată spre copac și incendiată.
În ziua sentinței, Mihai a stat în sala de judecată, ținând-o de mână pe Milana. Când Cătălina a fost adusă, fetița s-a strâns lângă el, tremurând. Dar când privirile lor s-au întâlnit, Milana s-a îndreptat de spate și a privit-o direct în ochi pe femeia care îi provocase atâta suferință.
Cătălina a fost condamnată la 25 de ani de închisoare pentru omor premeditat, fraudă și abuz asupra unui minor. Alexandru a primit 20 de ani ca complice.
În drum spre casă, Milana a fost tăcută mult timp. Apoi, brusc, a întrebat:
„Tati, acum că știm adevărul despre mama Cati, putem să nu mai mergem la cimitir? Nu vreau să mai duc flori la mormântul acela.”
Mihai a zâmbit trist. „Nu trebuie să mai mergem niciodată dacă nu vrei. Dar cred că ar trebui să ducem flori la mormântul femeii care a fost înmormântată acolo. Ea nu a avut pe nimeni care să o plângă.”
Milana a încuviințat solemn. „Putem să îi ducem margarete. Trandafirii galbeni erau preferatele mamei Cati, dar poate doamnei din mormânt îi plac margaretele.”
„Cred că e o idee minunată,” a răspuns Mihai, simțind pentru prima dată în multe luni o pace interioară.
Pe drum, s-au oprit la o florărie și au cumpărat un buchet mare de margarete albe. Împreună, le-au așezat pe mormânt, iar Milana a șoptit o rugăciune simplă pentru sufletul necunoscut care odihnea acolo.
În timp ce plecau de la cimitir, cerul s-a luminat, iar soarele a ieșit dintre nori. Mihai a privit-o pe Milana, care acum zâmbea, și a știut că, în ciuda durerii și trădării, aveau un viitor împreună. Un viitor bazat pe adevăr și pe dragostea unui tată pentru fiica sa, indiferent dacă erau legați prin sânge sau nu.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.