— Ion, unde te duci? — Elena se uită din bucătărie, ștergându-și mâinile în șorț și privindu-și soțul cu ochi largiți.
Ion, un bărbat de 45 de ani, manager la o firmă de construcții, hotărâse să ia decizia definitivă. Își strânsese geanta în timp ce soția pregătea micul dejun. Acum stătea în holul apartamentului lor spațios, cu mâna pe clanța ușii.
Elena întotdeauna se trezea prima, gătea și hrănea întreaga familie. Credea că un mic dejun consistent era cheia sănătății și a unei zile productive. Când copiii erau mici, se scula înainte de ziua și se ocupă de toți. Având trei copii, renunțase la carieră, iar salariul lui fuseseră mereu suficient.
Soțul tăcu. O studie pe Elena, cu care trăise 25 de ani, și-și dădu seama că trebuia să fie ferm. Ea slăbise, se lăsase pe după, ochii îi pierduseră scânteia care-l fermecase odinioară. De luni de zile, o ținea în umbră pe Alina, o brunetă tânără și ambițioasă, cunoscută la un teambuilding al firmei. Era frumoasă, isteață și hotărâtă — exact ca el. Și tocmai de aceea, acum, geanta în mână, era timpul să plece. Destul! Copiii — Andrei, Vlad și Ana — erau independenți. Doar Ana mai studia, dar o ajuta el.
— De ce să mai stau cu o femeie pe care n-o iubesc? Să-mi irosesc banii? — îi spusese Alinei, care-l împingea să împartă apartamentul: — Las-o să trăiască într-un garsonier! Să se descurce!
— Te duci undeva, Ion? — întrebă Elena liniștită. — De ce n-ai spus? Ți-aș fi făcut sandviciuri. Nu poți pleca flămând. Ești în deplasare?
— Dar de ce mă tot necăjești cu mâncarea?! — izbucni el, nervos că nu reușea să spună adevărul. — Crezi că nu există restaurante? Găsești la fiecare colț! Nu mai trăim în vremea lui Ceaușescu! Te-ai blocat în bucătărie ca o cloșcă!
— S-a întâmplat ceva? Ești așa agitat… — vocea ei rămase calmă.
Știa de amanta lui. Așteptase ziua aceasta. Dar Elena era înțeleaptă și-l cunoștea prea bine.
— Plec de la tine! Am obosit să trăiesc așa!
— Am înțeles. Unde? — întrebă ea, ca și cum i-ar fi spus că plouă.
— La altă femeie. E frumoasă, deșteaptă, nu stă toată ziua cu tigăile!
— Ai reușit să găsești una ca lumea? Felicitări.
— Crezi că nu merit? — se miră el de reacția ei.
— Ba da. Meriți chiar mai mult. — zise Elena, zâmbind. — Cine te cunoaște mai bine? Ești harnic, deștept, chipeș…
— Va trebui să împărțim apartamentul — adăugă el, ezitând.
— Desigur. O să facem totul legal.
Ion se simți ușurat. Se așteptase la scandal, dar ea îl trata cu demnitate.
— Și… o să-ți cauți de lucru? Nu-ți voi mai da bani. Ești în putere.
— Nu. N-am nevoie. — răspunse ea.
— De ce? Te bazezi pe copii?
— N-am să cer un leu de la ei. Am alt plan.
— Care? — se încruntă el.
— Mă voi recăsători.
— Ce?! — Ion aproape că se înecă cu clătita pe care o mânca. — La vârsta ta? Cine te-ar vrea?
— O să fii surprins. Pe site-urile de întâlniri, femeile ca mine sunt căutate. Bărbații înțelepți apreciază liniștea, gătitul bun… Și am menționat că voi primi o parte din apartament. Am avut zeci de oferte.
Ion simți un junghi de gelozie. Își imagină pe Elena cu alt bărbat, în casa lor.
— Dar bărbaților le plac femeile tinere! — protestă el.
— Așa e… până le văd caracterul. — răspunse ea. — Apropo, am o întâlnire azi. Trebuie să plec. Nu-i corect să-l fac să aștepte.
— Stai! — Ion se răzgândi brusc. — Am o întâlnire importantă la serviciu. Las geanta aici. O să trec mai târziu… Și nu te duce nicăieri! Nu e decent să alergi după bărbați cât suntem încă căsătoriți!
Toată ziua, gândurile îl chinuiră. Dacă se întorcea la Elena, oare ea l-ar mai primi? Dar acum, ea avea să fie a altcuiva…
Seara, Alina îl sună, nervoasă:
— Unde ești? Am găsit un apartament în Centru! Trebuie să alegem moblă și să plătim excursia în Turcia!
— Ce gătești la cină? — întrebă el brusc.
— Nimic… Suntem la regim! — răspunse ea. — Poți comanda ceva, dar fie sănătos…
Ion închise telefonul. Își aminti că acasă îl aștepta o masă caldă, liniște și un fotoliu moale. Și-și dădu seama că nu voia să plece nicăieri.
Niciun alt bărbat nu avea să-i spună Elenei “soție”. Nu în timp ce el trăia.