Este unul dintre cele mai vechi și frumoase obiceiuri pascale. Cu toate acestea, puțini cunosc modul corect de a-l respecta. Este o tradiție specială, încă păstrată cu drag, spre încântarea copiilor.
Paștele este una dintre cele mai însemnate sărbători ale calendarului religios. Săptămâna premergătoare este denumită Săptămâna Mare și culminează cu Învierea lui Hristos. Credincioșii merg la slujbă, unde primesc anafură, vin și lumină.
Acest obicei își are originile în zona Moldovei. Se practică aici de sute de ani. Totul se axează pe un gest esențial ce trebuie făcut în dimineața primei zile de Paște.
Mai întâi de toate, este important să respecți această tradiție dacă vrei să ai parte de belșug și sănătate în anul care urmează.
Cea mai veche și iubită tradiție pascală! Promite binecuvântare pentru tot anul
În dimineața de după noaptea Învierii, se pune un ou roșu într-un vas cu apă în care se adaugă și câteva monede. Cu acea apă, toți membrii familiei, începând cu cei mici, trebuie să-și spele fața. După aceea, oul roșu se folosește pentru a atinge fruntea, obrajii și bărbia fiecăruia, desenând semnul Crucii.
Se crede că acest ritual aduce sănătate și noroc celor care îl urmează cu credință. În mediul rural, există și obiceiul ca oul să fie mâncat, iar cojile sale roșii să fie aruncate pe drum.
Alte datini, obiceiuri și credințe legate de Paște
– În dimineața Paștelui este bine să te uiți întâi într-un vas cu apă curată, deoarece se spune că vei avea vedere ageră tot anul.
Este bine ca la slujba de Înviere să porți haine noi, deoarece acestea, asemenea apei, simbolizează purificarea.
– Nu este indicat să dormi în ziua Paștelui, căci vei fi lipsit de energie tot anul, vei avea parte de ghinion, recoltele îți vor fi afectate de dăunători, iar ploaia te va prinde de fiecare dată când vei merge la câmp.
– Lumânarea aprinsă în noaptea Învierii trebuie păstrată în casă și aprinsă în momente de necaz, boală sau în cazuri de urgență.
– Oul nu trebuie consumat cu sare în ziua de Paște, altfel vei transpira în mod excesiv tot anul.
– Pasca, anafura și semnul Crucii de pe ele sunt considerate binecuvântate, fiind păstrate pe parcursul anului ca remediu sau protecție.