Soțul meu și cu mine avem o fiică de cinci ani, iar eu sunt însărcinată în șase luni cu un băiețel. Ca parte a stilului nostru de parenting, prioritizăm autonomia în ceea ce privește alimentația fiicei noastre și plănuim să facem la fel pentru fiul nostru.
Așadar, avem această bucătărie micuță semi-funcțională pentru copiii noștri. Are un mini-frigider și chiar o chiuvetă pe care soțul meu a instalat-o cu o pompă slabă. Fiica noastră își ține acolo gustările — de la banane până la ciocolată. Poate lua ce dorește și chiar să ‘gătească’ lucruri simple precum salată de fructe sau müsli. Lucrurile periculoase sunt interzise, desigur, dar ei îi place să ne ajute la gătit. Această organizare înseamnă că nu înnebunește după dulciuri sau chipsuri pentru că le poate avea oricând.
Iată drama. Mama soțului meu stă cu noi pentru o vreme și NU este fană a ideii noastre de bucătărie micuță.
Ieri seară, bona noastră s-a îmbolnăvit și am rugat-o pe soacra mea să aibă grijă de fiica noastră de la ora 18:00 până la 22:00. Fiica noastră merge la culcare la 19:30, așa că părea ușor. Am ieșit la cină, iar când ne-am întors, am găsit-o pe fiica noastră trează și plângând, iar bucătăria ei micuță era complet distrusă. M-am dus să o consolez, iar soțul meu a vorbit cu mama lui. Când s-a întors și mi-a spus ce s-a întâmplat, am fost ȘOCATĂ.
Se pare că soacra mea…
CONTINUAREA— …a așteptat până când fiica noastră, Ilinca, a adormit și apoi a golit complet mini-frigiderul și toate dulapurile, aruncând toate dulciurile, chipsurile și până și cerealele cu zahăr. A explicat că făcea acest lucru „pentru binele nepoatei sale” și că modul nostru de parenting era „prea permisiv” și „va duce la obezitate”.
Nu doar că a aruncat mâncarea, dar a și deconectat mini-frigiderul și a umplut chiuveta cu plastilină, spunând că „oricum era periculoasă”. Când Ilinca s-a trezit pentru un pahar cu apă și și-a văzut bucătăria distrusă, a început să plângă, iar soacra mea i-a spus că „mama și tata au decis că nu mai are voie să mănânce dulciuri”.
Am dormit foarte puțin în acea noapte. Soțul meu, Adrian, era furios cum nu l-am văzut niciodată. Eu încercam să-mi păstrez calmul pentru sarcină, dar tremuram de mânie. Ne-am hotărât să acționăm imediat.
Dimineața, în timp ce Ilinca încă dormea, am avut o discuție serioasă cu soacra mea, Elena.
„Ce ai făcut aseară este complet inacceptabil,” i-a spus Adrian ferm. „Ai distrus proprietatea fiicei noastre, ai mințit-o spunându-i că noi am decis asta, și ai subminat complet stilul nostru de parenting.”
„Doar încercam să ajut,” a protestat ea. „Toate acele dulciuri nu sunt sănătoase pentru o fetiță. Și nici pentru bebelușul din burtică. Când eram eu mamă, copiii mâncau ce li se dădea, nu aveau ‘autonomie’.”
„Mama,” a continuat Adrian cu vocea tremurândă, „te iubim și te respectăm, dar nu poți rămâne aici dacă nu respecți deciziile noastre ca părinți.”
Elena a părut șocată. „Unde să mă duc? Am venit să vă ajut cu sarcina!”
„Ai două opțiuni,” am intervenit eu. „Poți să te muți la hotel până când găsești un apartament de închiriat, sau poți rămâne aici dacă repari tot ce ai stricat, îți ceri scuze sincer față de Ilinca și ne promiți că nu vei mai interfera niciodată cu metodele noastre de parenting.”
„Și dacă aleg hotelul?” a întrebat ea sfidător.
Adrian a respirat adânc. „Atunci îți vom plăti camera pentru o săptămână. După aceea, va trebui să te descurci. Și nu vei mai fi invitată să stai peste noapte în casa noastră până când nu poți respecta regulile noastre.”
A urmat o tăcere lungă. Apoi, surprinzător, Elena a început să plângă.
„Nu înțeleg lumea asta nouă,” a spus ea. „Noi nu făceam așa. Copiii trebuie disciplinați, nu lăsați să facă ce vor.”
„Dar tocmai asta e ideea, mamă,” a explicat Adrian mai blând. „Nu o lăsăm să facă ce vrea. O învățăm autodisciplina. De când are bucătăria ei, Ilinca mănâncă mai echilibrat decât înainte. Știi de ce? Pentru că dulciurile nu mai sunt ‘interzise’ și, prin urmare, nu mai sunt atât de tentante.”
Elena a stat tăcută mult timp, apoi a oftat. „Vreau să rămân aici. Voi repara bucătăria și îmi voi cere scuze.”
După micul dejun, Elena și-a cerut scuze în fața Ilincăi, explicându-i că a greșit și că regretă ce a făcut. Împreună, cele trei generații de femei din familia noastră au mers la cumpărături pentru a reumple mini-frigiderul și dulapurile. Adrian a reparat pompa chiuvetei, iar Ilinca a primit chiar și un șorțuleț nou, cadou de la bunica ei.
Seara, am găsit-o pe Elena stând la masa din bucătăria cea mică, în timp ce Ilinca îi „gătea” o salată de fructe.
„Știi,” i-a spus Elena fiicei mele, „când era tatăl tău mic, nu îl lăsam niciodată să mă ajute în bucătărie. Credeam că e treaba mea, nu a lui. Acum îmi dau seama că am ratat multe momente ca acesta.”
Ilinca i-a zâmbit și i-a întins o farfurioară cu banane tăiate stângaci și câteva afine. „E în regulă, bunico. Poți învăța și acum să gătești cu mine.”
Poate că, uneori, chiar și adulții pot învăța că acțiunile au consecințe. Și, mai important, că niciodată nu e prea târziu pentru a învăța un mod mai bun de a face lucrurile.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.