Sunt o mamă văduvă care crește un fiu de 13 ani. De când soțul meu a decedat, am lucrat la două locuri de muncă doar pentru a-i oferi un oarecare confort. Nu a fost ușor, dar fac tot ce pot.
Zilele trecute, în timp ce îi curățam camera, am găsit 3.250 de lei în pușculița lui! În aceeași seară, mi-a spus că va merge la ziua unui coleg după școală. Ceva părea în neregulă, așa că am sunat-o pe mama băiatului — se pare că nu era planificată nicio petrecere. În acel moment, am știut că trebuie să-l urmăresc a doua zi.
Și să știți — NU eram pregătită pentru ceea ce am văzut. După școală, l-am privit cum a mers direct într-un…
…magazin mic de electronice din cartierul vecin. Eram confuză. Ce făcea fiul meu acolo? Am parcat mașina la distanță și am așteptat.
După aproximativ 20 de minute, Matei a ieșit ținând o pungă. S-a uitat în jur nervos, apoi a continuat drumul. L-am urmărit discret, simțind cum inima îmi bate cu putere. Toate scenariile posibile îmi treceau prin minte – droguri, probleme, anturaje proaste.
Matei a luat autobuzul, iar eu l-am urmat cu mașina, păstrând distanța. A coborât într-o zonă rezidențială modestă, pe care n-o recunoșteam. Apoi a intrat într-o casă micuță, cu o curte neîngrijită.
M-am apropiat încet și m-am strecurat pe lângă gard. Prin fereastra parțial deschisă, am auzit vocea fiului meu și a unui bărbat mai în vârstă.
„Ți-am adus ce mi-ai cerut, domnule Vasile,” spunea Matei. „Am economisit suficient pentru acest model.”
„Ești un băiat extraordinar,” a răspuns bărbatul cu o voce slabă. „Niciodată nu am crezut că voi avea așa ceva.”
M-am ridicat ușor și am privit prin fereastră. Un bătrân într-un scaun cu rotile ținea în mâini o tabletă nouă, iar Matei îi arăta cum să o folosească.
„Acum puteți vorbi cu nepoata dumneavoastră din Canada în fiecare zi,” explica fiul meu cu răbdare. „Și v-am instalat și aplicația aia de șah pe care v-am promis-o.”
Bătrânul avea lacrimi în ochi. „De când a murit Elena, ești singurul care mă vizitează. Cum să-ți mulțumesc?”
„Nu trebuie să-mi mulțumiți,” a spus Matei. „Doar promiteți-mi că veți mânca tot ce v-am adus data trecută. Sunteți prea slab.”
Abia atunci am observat plasele cu alimente în colțul camerei.
„Dar banii tăi de buzunar…” a început bătrânul.
„Am un job după școală,” l-a întrerupt Matei. „Livrez ziare dimineața, înainte de școală. Și câștig bine din meditațiile la matematică pe care le dau colegilor mei.”
M-am retras încet, simțind un nod în gât. Fiul meu, copilul meu de 13 ani, lucra în secret pentru a ajuta un bătrân singur.
În timp ce mă întorceam la mașină, am văzut un vecin care își plimba câinele.
„Vă cunosc?” m-a întrebat el.
„Sunt… mama lui Matei,” am răspuns ezitant.
Fața bărbatului s-a luminat. „Ah, dumneavoastră ați crescut un asemenea băiat minunat! Vine în fiecare marți și joi să aibă grijă de domnul Vasile, vecinul nostru. Soția lui a murit anul trecut, iar fiica lor e în Canada. Matei face cumpărături pentru el, îi citește, și acum înțeleg că i-a cumpărat și o tabletă. Este un înger, băiatul dumneavoastră.”
În acea seară, când Matei a venit acasă, i-am pregătit mâncarea preferată. Nu i-am spus că l-am urmărit. În schimb, l-am întrebat cum a fost la „petrecere”.
„A fost bine,” a răspuns el, evitând să mă privească în ochi.
„Matei,” am spus încet, „știu despre domnul Vasile.”
Fața lui a îngălbenit. „Mami, pot explica…”
L-am îmbrățișat strâns. „Nu trebuie să explici nimic. Sunt atât de mândră de tine că nici nu pot exprima în cuvinte.”
I-am povestit despre cum l-am urmărit, și, după ce rușinea inițială a trecut, mi-a relatat tot. L-a întâlnit pe domnul Vasile în parc cu șase luni în urmă. Bătrânul hrănea porumbeii și a împărțit sendvișul său cu Matei. Au început să vorbească despre matematică și șah, și treptat, Matei a început să-l viziteze regulat.
„De ce nu mi-ai spus?” l-am întrebat.
Matei a privit în jos. „Pentru că muncești atât de mult, mamă. Nu voiam să-ți mai adaug încă o grijă. Și apoi… mi-a fost teamă că m-ai opri. Domnul Vasile are nevoie de mine.”
În acea noapte, am luat o decizie. Am sunat la cel de-al doilea job și am demisionat. Viața este prea scurtă, iar fiul meu crescuse mai repede decât realizasem eu.
Acum, în fiecare marți și joi, Matei și cu mine mergem împreună la domnul Vasile. Eu gătesc, Matei îl învață șah pe bătrân, iar domnul Vasile ne povestește despre vremurile de demult. Uneori, nepoata lui din Canada ni se alătură prin videocall.
Nu suntem bogați, dar avem ceva mai valoros: o familie care se extinde dincolo de legăturile de sânge, construită din compasiune și bunătate—valori pe care, am realizat cu umilință, le-am învățat de la propriul meu fiu.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.