La un moment dat, am început să observ că soțul meu, Vitalik, întârzie tot mai des la serviciu. Inițial, nu am dat prea mare importanță. Se întâmplă uneori, mi-am spus. Șefii cer din ce în ce mai mult, proiectele nu se mai termină la ora patru, iar traficul din oraș e un coșmar la orele de vârf. Dar, pe măsură ce zilele treceau, întârzierea asta devenea din ce în ce mai suspectă.
Vitalik nu mai era omul atent de altădată. Seara venea acasă obosit, abătut, cu privirea pierdută și rareori mai povestea ceva despre cum i-a fost ziua. Părea mereu pe fugă, mereu cu mintea în altă parte. Lucrurile mărunte care ne apropiau odată — o cină împreună, o glumă la cafea, un film pe care-l comentam până adormeam — dispăruseră aproape complet.
Deși încercam să alung aceste gânduri negative, în mintea mea se contura o bănuială cumplită — Vitalik are o altă femeie. Femeile simt, nu ai ce să le faci. Oricât ai încerca să te minți, să găsești explicații, să dai vina pe stres, pe program, pe oboseală, undeva în suflet îți rămâne sămânța îndoielii, care încolțește încet-încet și-ți cuprinde toată liniștea.
Totuși, în loc să-i pun o întrebare directă — de frică, poate, de rușine sau de teama răspunsului — am decis să aflu adevărul altfel. Să-mi folosesc intuiția și un strop de ingeniozitate feminină. Așa că, după ce-am stat câteva seri întregi gândindu-mă cum să fac, mi-a venit ideea unui plan.
Într-o seară, la cină, am adus vorba că mama ar avea nevoie de ajutor prin gospodărie. Tatăl meu plecase, chipurile, la vânătoare cu unchiul meu pentru câteva zile, așa că urma să rămân cu ea până luni. Nu l-am invitat să vină cu mine. I-am spus că oricum s-ar plictisi într-o casă plină de femei și că o să profit de ocazie să petrec timp cu mama. Vitalik nu a părut deloc surprins, ba chiar a dat din cap aprobator, ceea ce m-a făcut să simt o înțepătură în inimă. Ar fi trebuit, parcă, să mă întrebe dacă sunt bine, să-mi spună că o să-i fie dor de mine, dar nu… a fost prea calm, prea nepăsător.
„Deci chiar ai ceva de ascuns,” mi-am spus în sinea mea, în timp ce îmi păstram zâmbetul pe buze.
Eram convinsă că planul acesta mă va ajuta să-i demasc minciuna, pentru că eu urma să lipsesc tot weekendul, iar apartamentul nostru rămânea liber. Cine ar fi ratat ocazia? M-am trezit dis-de-dimineață, mi-am făcut bagajul cât mai realist — câteva haine, o carte, trusa de toaletă — și am ieșit pe furiș, cât timp Vitalik încă dormea. Dar în loc să merg la ai mei, am coborât două etaje mai jos, la vecina mea, Adina, o femeie de toată isprava, căreia îi povestisem deja totul.
Ea m-a primit cu o cafea și multă înțelegere. Ne-am așezat amândouă la geam, ascunse după perdea, ca niște detectivi amatori, și-am început să așteptăm. Târziu în acea seară, l-am văzut pe Vitalik ieșind din apartament. Inima îmi bătea atât de tare, încât am simțit că mi se urcă în gât. Nu știam dacă să plâng sau să-i strig ceva. Dar am stat locului.
Vitalik a plecat undeva, iar eu nu puteam alunga gândurile că m-ar putea înșela. Mintea mea a început să-mi joace feste: „Cu cine o fi? Unde se duc? De cât timp durează asta?” Adina încerca să mă liniștească, dar nu mai eram în stare să ascult. Minutele se scurgeau greu, ca orele, iar fiecare clipă de așteptare îmi rupea câte o fărâmă din suflet.
După vreo jumătate de oră, Vitalik s-a întors cu un buchet de flori și un pachet. Am simțit cum mi se taie picioarele. „Ce ironie crudă,” mi-am spus în gând. Nu-mi venea să cred că, în loc să se abțină măcar acum, când știa că nu sunt acasă, avea nerușinarea să aducă flori pentru cine știe cine. Mi-am închipuit o scenă în care el și o altă femeie stau la mine în sufragerie, râzând, bând vin și făcându-și planuri.
Dar tot atunci, gândul ăsta mi-a aprins și mai tare dorința de a afla adevărul pe loc.
Am decis să-i întind o capcană, să verific dacă mă înșală cu adevărat. Am așteptat cam o oră, să fiu sigură că orice invitată secretă ar fi ajuns deja, apoi m-am întors în apartament, descuind ușa cu cheia mea.
Ceea ce am găsit înăuntru m-a lăsat fără cuvinte.
Tot apartamentul era decorat cu petale de trandafiri. În aer plutea un parfum discret de lumânări parfumate, iar din baie se auzea o melodie plăcută, romantică. Pe masă, lângă o sticlă de vin, trona buchetul de flori, iar lângă el un bilet scris de mână. Mâinile îmi tremurau când l-am luat.
„Ești un adevărat agent secret. Părinții tăi mi-au spus acum o săptămână că pleacă la mare, iar când am fost la magazin, vecinul mi-a zis că ești la ei. Hai în baie, poate reușim să spălăm toată suspiciunea asta.”
Am izbucnit în râs, printre lacrimi. Îmi venea să mă cert pentru toate gândurile negre pe care le avusesem. Vitalik nu mă înșela. Tot ce făcuse în ultimele zile, toate plecările, toate întârzierile, toate minciunelele spuse pe fugă, fuseseră pentru a-mi pregăti o surpriză.
Am deschis ușa băii și acolo era el, zâmbind, cu o privire caldă, înconjurat de spumă și lumânări.
— Deci ai căzut în plasă, detectivule, mi-a spus râzând.
Iar eu, rușinată, dar ușurată ca niciodată, am simțit cum îmi cade o piatră de pe inimă.
Acea noapte a fost una dintre cele mai frumoase pe care le-am petrecut împreună. Nu pentru că totul fusese decorat sau pentru cina sofisticată, ci pentru că mi-am dat seama cât de ușor ne putem lăsa pradă îndoielilor, cât de repede putem construi în mintea noastră scenarii care n-au nicio legătură cu realitatea.
De atunci, mi-am promis că, înainte să acuz sau să bănuiesc, o să întreb, o să comunic, o să caut să înțeleg. Pentru că uneori, adevărul e mult mai frumos decât povestea pe care ne-o imaginăm.
Dacă ți-a plăcut povestea, distribuie-o! Poate cineva are nevoie chiar azi de o lecție despre încredere și dragoste.