„Trebuie să-mi dai apartamentul înapoi!” — Cum o fiică s-a întors împotriva femeii care a avut grijă de mama ei până la final
Eleanor închiria o cameră de la o rudă îndepărtată, o bătrână pe nume Margaret Whitmore. Femeia locuia singură, deși avea o fiică adultă, Imogen. Când Imogen a aflat că mama ei găzduia o tânără studentă, s-a simțit ușurată — în sfârșit cineva avea să aibă grijă de bătrână.
Eleanor făcea curățenie, gătea, mergea la cumpărături și o însoțea pe Margaret la medic. Imogen venea rar în vizită, iar atunci când o făcea, mai mult critica: dacă vedea vase nespălate sau dezordine, o certa imediat pe Eleanor.
Anii au trecut. Eleanor a absolvit facultatea, și-a găsit un loc de muncă, s-a căsătorit și s-a mutat într-un apartament închiriat împreună cu soțul. Dar nu a uitat-o niciodată pe bătrână — o vizita des, aducând mâncare, medicamente și ajutând prin casă.
Într-o zi, când Eleanor a venit în vizită, a încremenit în prag, nevenindu-i să creadă ce vede.
Margaret era întinsă inconștientă pe podea. Panică. Eleanor a sunat imediat la ambulanță. A început o luptă pentru viață. Margaret a fost internată, dar după externare nu s-a mai ridicat din pat niciodată.
Din acel moment, viața lui Eleanor s-a schimbat complet. Timp de cinci ani lungi, a avut grijă de femeia neputincioasă. Și-a adaptat programul de lucru pentru a-i putea fi alături. Când ea era la serviciu, o îngrijitoare o înlocuia.
Imogen? Mereu „prea ocupată”. Copiii, nepoții, „n-am o stare bună de sănătate,” spunea ea. Vizitele erau scurte și însoțite de grimase.
„E insuportabil să stai aici — mirosul e groaznic…”
Dar în toți acei ani, n-a oferit niciodată o mână de ajutor.
Într-o zi, Margaret a spus cu voce joasă:
— Eleanor, îngrijitoarea mi-a propus să semnăm un contract — să aibă grijă de mine în schimbul apartamentului. Dar nu vreau asta. Am încredere în tine. Hai să trecem apartamentul pe numele tău. Nu mă vei părăsi, nu-i așa?
Eleanor n-a ezitat nici măcar o clipă. Au făcut toate demersurile legale împreună. Îngrijitoarea a fost schimbată. Îngrijirea era epuizantă — Margaret nu s-a mai ridicat niciodată din pat, avea nevoie de asistență constantă. Dar gândul că bătrâna îi încredințase casa îi dădea putere.
Anii au trecut. Margaret s-a stins în liniște. Eleanor a suferit profund. Apoi, dintr-odată, o furtună s-a abătut asupra ușii ei.
Fără să bată, Imogen a intrat val-vârtej, urlând:
— Nesimțito! I-ai furat apartamentul mamei mele! Cine ai fost tu pentru ea? O verișoară îndepărtată! Apartamentul ăla mi se cuvine mie și copiilor mei! Trebuie să-l vinzi și să-mi dai banii!
Eleanor a rămas tăcută, știind că orice cuvânt era în zadar. Imogen nu voia să asculte.
— Dacă nu o faci de bunăvoie, te dăm în judecată! — a urlat Imogen, trântind ușa la plecare.
Eleanor nu s-a putut abține să nu-și amintească cum a început totul.
Când se mutase pentru facultate în oraș, bunica ei aranjase să stea temporar la ruda îndepărtată Margaret. Inițial trebuia să rămână doar o lună. Dar bătrâna se atașase atât de mult de ea, încât o convinsese să rămână.
Pe atunci, Imogen fusese încântată că altcineva avea grijă de mama ei: curățenie, mâncare, cumpărături, medic… Dar dacă ceva nu era perfect, o certa pe Eleanor.
Mai târziu, Eleanor și-a construit propria viață, dar nu a abandonat-o niciodată pe Margaret.
Iar când Margaret a devenit imobilizată la pat, Imogen a refuzat orice responsabilitate. Povara a căzut exclusiv pe umerii lui Eleanor.
Îngrijitoare, ture de noapte, oboseală nesfârșită… Eleanor nu s-a plâns niciodată. Știa că este datoria ei față de femeia care o primise în casa ei.
Acum, după ce își amintea de mama ei doar prin moarte, Imogen voia apartamentul. Dar era prea târziu — totul fusese făcut legal.
Nici țipetele, nici amenințările nu mai puteau schimba ceva.
Eleanor stătea lângă fereastra apartamentului, primit nu pe gratis, ci în schimbul unor ani de îngrijire adevărată și dragoste sinceră. Nu simțea nicio satisfacție — doar tristețe.
„Aș fi rămas oricum,” a șoptit ea, privind apusul. „Nu pentru apartament. Pentru tine, bunico.”
Și, în inima ei, știa — în ciuda zgomotului și nedreptății — că făcuse ceea ce era corect.