SOCRUL MEU N-A RESPECTAT NICIODATĂ FEMEILE, NICI MĂCAR PE PROPRIA SOȚIE, ȘI SE COMPORTĂ CA ȘI CUM AR FI ANUL 1955. CREDE CĂ FEMEILE SUNT PENTRU BUCĂTĂRIE ȘI CAMERA DE SPĂLAT. DE ZIUA MEA, MI-A ARUNCAT CĂMAȘA, A CERUT SĂ O CALC ȘI MI-A ORDONAT SĂ GĂTEȘC PENTRU CĂ „E TREABA FEMEII” – AȘA CĂ I-AM DAT O LEACȚIE PE CARE NU O VA UITA.
Ar fi trebuit să fie o zi frumoasă. Prima mea zi de naștere ca femeie măritată. Nimic mare… doar câțiva prieteni apropiați și familie, mâncare, râsete, poate un tort drăguț cu prea multe lumânări.
Eram sus, cu părul pe jumătate ondulat, prins ca un poodle confuz, eyeliner-ul înghețat la mijlocul aripii, și halatul legat strâns ca și cum mă pregăteam să câștig un meci de box cu reflexia mea.
Degetele îmi tremurau în timp ce încercam pentru a treia oară să aplic eyeliner. Stresul de a organiza petrecerea de ziua mea mă făcea să tremur ca și cum aș fi băut espresso toată dimineața… ceea ce, sincer, nu era departe de adevăr.
„Respiră, Judie,” am șoptit reflectării mele. „Totul e sub control.”
Ușa dormitorului s-a deschis brusc, fără măcar un semn de bătăi. Richard, tatăl soțului meu Nick, a apărut în prag, cu fața sa brăzdată de riduri, aranjată în obișnuita expresie de disaprobare ușoară.
„Hei!” a spus el, aruncându-mi o cămașă cu nasturi care a aterizat cu un sunet moale pe masca de toaletă. „Calca-o pentru mine, bine? Și mor de foame. Fă-mi ceva de mâncare înainte să vină toată lumea. Un sandwich o să fie suficient.”
Am lăsat pensula de machiaj încet, iar blatul de baie mi s-a părut deodată singurul lucru solid într-o cameră care se învârtea. Eram încă în halat, cu părul pe jumătate ondulat, fața pe jumătate terminată, și el făcea comenzi de parcă eram o servitoare pe care o angajase.
„Sunt puțin ocupată cu pregătirile, Richard. Petrecerea începe în o oră.”
„Și ce dacă? Asta o să-ți ia câteva minute. Ești bună la chestia asta, nu-i așa?”
„Bună la ce chestie, mai exact?”
„Știi…,” a gesticulat vag spre mine, casă și tot ce era în jur. „Chestiile de femeie. Gătit, călcat. Curățenie. Susie întotdeauna îmi pregătea cămășile.”
Soacra mea, Susie, care l-a divorțat în final după 30 de ani de exact același tratament.
„E vreo rațiune pentru care nu le poți călca tu însuți?”
Richard a râs cu dispreț. „Pentru că e treaba femeii!” A spus-o atât de relaxat, de parcă îmi spunea că apa e udă. „Tu ești femeie, nu-i așa? E treaba ta!”
L-am privit cu neîncredere. Trecusem un an evitând sexismul lui casual pentru binele lui Nick. Un an în care îmi mujam limba când se plângea de „femeile șofer” sau îmi explica profesia mea proprie. Un an în care Richard trata casa noastră ca pe un hotel personal ori de câte ori venea pe la noi.
Dar azi era ziua mea de naștere. Ziua mea. Și nu aveam de gând să-l las să intre și să joace rolul de rege, ca și cum ar fi deținut locul.
„Sigur, Richard!” am spus, zâmbind. „Dă-mi 15 minute.”
El a dat din cap, mulțumit, și a plecat în camera de zi, unde am auzit televizorul pornind.
Nick a apărut în prag la câteva momente, cu ochii plini de scuze. „A mai venit tatăl meu să te deranjeze?”
„Nimic ce nu pot gestiona! De fapt, cred că a venit momentul să avem o înțelegere între mine și tatăl tău.”
„Oh nu, Judie! Ce plănuiești?”
Am zâmbit doar. „Du-te și ține-l pe tata companie. Am niște chestii de femeie de rezolvat.”
Am găsit cămașa de dress scumpă a lui Richard – cea pe care o adusese special pentru „a impresiona pe toată lumea” la petrecerea mea. Fierul de călcat a scos un sunet de șuierat în timp ce o trăgeam fără grijă peste material, lăsând o linie arsă pe piept. Am stat puțin pe logo-ul brodat de pe buzunar, privind cu satisfacție cum firele sintetice se topesc și se strâng.
„Ups!” am șoptit.
În bucătărie, am pregătit ceea ce ar putea fi considerat tehnic un sandwich, deși nici o persoană cu capul pe umeri nu l-ar fi mâncat: sardine murate cu ceapă crudă, o pastă generoasă de unt de arahide, totul pe pâine care devenise suficient de tare pentru a fi neplăcută. Fără maioneză, fără muștar… nimic care să mascheze combinația nefirească de arome.
Soneria a sunat. Primii noștri invitați sosiseră, sora mea Molly și soțul ei Dan. Am auzit cum Nick îi saluta, vocile lor amestecându-se cu tonurile mai adânci ale lui Richard.
Timp perfect!
Am intrat în living ținând farfuria într-o mână și cămașa mutilată în cealaltă, poza servituții domestice.
„Iată, Richard,” am spus dulce. „Totul e gata!”
El a luat cămașa fără să se uite, prea ocupat să-i povestească lui Dan despre jocul de golf. Dar când a privit sandwich-ul, fața i s-a strâmbat ca și cum ar fi mușcat dintr-o lămâie.
„Ce naiba e asta?” A ridicat pâinea, expunând monstruozitatea de sardine-unt de arahide de dedesubt.
„Sandwich-ul tău! Ceva nu-i în regulă?”
Abia atunci a observat cămașa din mâinile sale și a desfăcut-o, dezvăluind dezastrul ars. Fața i s-a făcut de un roșu aprins într-o secundă.
„CE NAIBA AI FĂCUT?!”
Ecoul vocii lui a înghețat toată lumea.
Ochiurile lui Molly s-au mărit. Dan s-a oprit din băutul berii. Iar Nick arăta ca și cum ar fi vrut să dispară în podea.
Dar eu eram calmă. „Am făcut exact ce mi-ai cerut, Richard. Am călcat cămașa și ți-am făcut mâncare.”
„Mi-ai distrus cămașa! Și asta…” a ridicat farfuria spre mine, „este imposibil de mâncat!”
„Oh, nu! Am încercat cât am putut. Dar cred că nu toate femeile sunt natural bune la ‘chestiile de femeie’, după toate!”
Camera s-a făcut tăcută. Gura lui Richard se deschidea și se închidea ca un pește fără apă.
Apoi, Dan a chicotit, berea aproape ieșind pe nas. Molly și-a apăsat buzele, umerii tremurând de râsul stăpânit.
„Ai făcut-o intenționat!” a acuzat Richard.
„Ce? Am urmat ordinele tale? Nu asta ai vrut? Sau poate tot ce spui despre ‘treaba femeii’ este complet o prostie, iar oamenii ar trebui să-și calce singuri hainele… mai ales când cineva e ocupat să se pregătească pentru petrecerea de ziua lui.”
Fața lui Richard a trecut de la roșu la purpuriu. S-a uitat în jurul camerei după aliați și nu a găsit niciunul.
„NICK??” a țipat. „O să o lași să-mi vorbească așa?”
Soțul meu, Dumnezeu să-l binecuvânteze, doar a ridicat din umeri. „Se pare că ai meritat-o, tată.”
„Incredibil! Mama ta niciodată nu…”
„Las-o pe mama afară din asta,” a intervenit Molly, fără să mai râdă. „Ea a suportat toate prostiile tale timp de 30 de ani. Nu te aștepta să facă Judie același lucru.”
Gura lui Richard s-a închis brusc. S-a întors spre mine, arătându-mă cu un deget în direcția mea. „Crezi că ești isteață? O să regreți asta.”
„Nu, Richard. Singurul lucru pe care îl regret este că nu am făcut asta mai devreme. Este ziua mea de naștere, eu organizez petrecerea și tu intri aici tratându-mă ca pe o servitoare personală. Nu azi. Nu niciodată din nou.”
Soneria a sunat din nou și au mai sosit invitați. Richard s-a uitat în jurul camerei, a văzut frontul unit împotriva lui și a plecat furios spre camera de oaspeți, cu cămașa distrusă în pumn.
Nick mi-a strâns mâna. „A fost simultan cea mai înfricoșătoare și impresionantă chestie pe care am văzut-o vreodată.”
„Nu ești supărat?”
„Glumești? Așteptam pe cineva să-i stea în față de când aveam zece ani. Deși poate ar trebui să ascund porțelanurile bune înainte să iasă din nou.”
Molly a râs, învăluindu-mă într-o îmbrățișare. „A fost uimitor. Mama o să explodeze când îi voi spune.”
Dan a ridicat berea în semn de salut. „La mulți ani femeii care l-a pus în locul lui pe Richard.”
Petrecerea a continuat, iar invitații sosind în valuri de râsete și pungi de cadouri. Eu eram în bucătărie punând aperitivele când Richard a reapărut, purtând una dintre cămășile vechi ale lui Nick, care se strângea pe burtica lui de bărbat trecut de 40 de ani.
S-a oprit în prag, urmărindu-mă cum aranjez o farfurie cu brânză.
„Ai nevoie de ceva?” am întrebat fără să ridic privirea.
„M-ai umilit.”
„Nu, Richard. Te-ai umilit singur. Vrei să știi de ce te-a lăsat Susie? EXACT ACEST LUCRU… să tratezi femeile din viața ta ca pe niște servitoare în loc să le vezi ca pe egale.”
El a râs disprețuitor. „Noi aveam roluri tradiționale. Nu e nimic rău în asta.”
„Nu e nimic rău cu rolurile tradiționale dacă amândoi le aleg. Dar nu ai voie să îmi impui ‘tradițiile’ tale, mai ales în casa mea.”
„Și ce vrei acum? Să plec?”
„Nu. Ce vreau este să înțelegi că nu sunt servitoarea ta și cu siguranță nu o să-ți calc cămășile în timp ce tu stai cu fundul pe canapea uitându-te la TV. Sunt nora ta, și dacă vrei o relație cu mine și cu Nick… trebuie să îmi arăți respectul minim.”
Richard a privit la podea…. Pentru o clipă, am crezut că ar putea să-și ceară scuze.
În schimb, a mormăit, „Am nevoie de un fier de călcat. Cămașa asta e mototolită.”
Am arătat spre camera de spălat. „Fierul de călcat e pe raft. Poți să te descurci.”
A ezitat, apoi a dat din cap scurt și a dispărut în camera de spălat. Zece minute mai târziu, a ieșit purtând o cămașă proaspăt călcată – nu perfectă, dar decentă pentru cineva care probabil nu a călcat nimic în viața lui.
Ochii lui Nick aproape că au sărit din cap când l-a văzut pe tatăl său. „Ai călcat-o tu?”
„Nu face din asta o mare chestie,” a mormăit Richard.
Restul petrecerii a fost surprinzător de plăcut. Richard s-a ținut pe lângă el, bând o bere în colț și discutând ocazional despre sporturi sau politică cu prietenii lui Nick. Nu a mai cerut nimic altceva de la mine și, de fapt, și-a adunat singur farfuria după cină.
Pe măsură ce noaptea se apropia de sfârșit și invitații începeau să plece, Molly m-a tras într-o parte în bucătărie.
„Așadar, ce fel de magie de vrăjitorie ai făcut asupra tatălui? Nu l-am mai văzut niciodată să cedeze așa.”
Am râs. „Nicio magie. Doar limite.”
„Ei bine, orice ar fi fost, continuă așa. Poate totuși există speranță pentru acest dinozaur bătrân.”
După ce toți au plecat și Nick îl însoțea pe tatăl său spre camera de oaspeți, am început să fac curățenie după ultima dezordine de la petrecere. Telefonul meu a vibrat cu un mesaj de la Susie: „Molly mi-a spus ce s-a întâmplat. Era și timpul ca cineva să-i stea în față acelui bărbat. La mulți ani, draga mea!”
Am zâmbit la telefon. Victorie mici. Diferențe mari.
Nick a venit pe la spatele meu, învăluindu-mă cu brațele. „Ce zi de naștere, nu-i așa?”
„Memorabilă, cu siguranță! Crezi că a învățat lecția?”
„Greu de spus. Tatăl meu este destul de încăpățânat. Dar n-am mai văzut niciodată să-și calce cămașa singur, așa că asta e ceva.”
„Știi care a fost cel mai bun cadou de seara asta?”
„Care?”
„Să-mi găsesc vocea. Am petrecut atât de mult timp încercând să nu agitam apele cu tatăl tău, încât am uitat cât de bine e să îți ții picioarele ferme.”
„Ei bine, sunt mândru de tine. Și puțin speriat, dar mai ales mândru!”
Pe măsură ce terminam curățenia și ne pregăteam de culcare, nu am putut să nu zâmbesc gândindu-mă la Richard care se chinui cu fierul de călcat, fața lui strâmbă de concentrare în timp ce făcea față unei „treburi de femeie” pentru poate prima dată în cei 60 de ani ai lui.
Unii spun că nu poți învăța un câine bătrân trucuri noi, dar uneori tot ce îți trebuie este o cămașă distrusă, un sandwich oribil și curajul de a spune: DESTUL. Data viitoare când Richard va veni în vizită, poate că va rămâne același mofturos sexist, dar măcar va ști un lucru sigur: în casa asta, femeia asta nu calcă la comandă.
Și acest lucru merită fiecare fir ars.