Alexandru nici nu și-a dat seama cât timp rămăsese nemișcat în prag, strângând mapa cu contracte de parcă hârtia aceea l-ar fi putut proteja de realitate.
Fetița a ridicat ochii spre el. În privirea ei nu se vedea frică și nici cerere de milă. Doar oboseala unui copil care învățase prea devreme să ducă greutăți de adult.
— Mama nu e acasă, a spus încet, fără să oprească mașina de cusut. — Aproape am terminat comanda.
Cuvântul „comanda” a căzut greu. Prea matur pentru vârsta ei.
Alexandru a pășit înăuntru. Într-un colț a observat o saltea așezată direct pe podea, fără cearșaf, fără pernă.
— Unde este tatăl tău? a întrebat el, încercând să își păstreze vocea fermă.
Fetița a ezitat o clipă. Pauza aceea a spus mai mult decât orice explicație.
Tatăl „plecase la muncă”, așa cum le spuneau vecinilor. În realitate, era internat de luni de zile după un accident despre care familia alesese să nu vorbească nimănui.
Mama lucra noaptea. Ziua evita creditorii. Chiria nu întârzia din neglijență, ci pentru că fiecare ban mergea pe medicamente și tratamente.
Alexandru a lăsat încet mapa pe masă. Pentru prima dată după mulți ani, cifrele nu mai erau simple cifre.
A luat teancul de chitanțe, iar pe cea cu numele lui a scris, apăsat: „Plătit”.
Pentru prima dată, încălca regulile pe care și le impusese singur.
Numele, personajele și anumite detalii au fost adaptate pentru a proteja intimitatea celor implicați și pentru a reda povestea într-o formă cât mai clară și coerentă. Orice asemănare cu persoane sau situații reale poate fi întâmplătoare. Emoțiile și trăirile prezentate aparțin personajelor și fac parte din firul narativ al acestei povești.