Andrei, în vârstă de nouă ani, s-a întors acasă de la școală într-o dispoziție bună și, după ce și-a așteptat părinții să se întoarcă de la serviciu, a declarat:
— Mamă, tată, de azi înainte, voi face treburile casnice doar dacă mă plătiți pentru asta!
— Cine ți-a băgat ideea asta în cap? — a întrebat mama, Sorina.
— Nimeni, mi-a venit mie! Doar că la noi în clasă, părinții lui Vlad îl plătesc pentru asta, și de ce aș fi eu mai prejos? Am nevoie și eu de bani!
— Hmm, — s-a gândit tata Victor — deci cât vrei să fii plătit pentru ajutorul prin casă?
— Păi… nu știu, — a ezitat Andrei. Nu se gândise încă bine și nu făcuse o listă de prețuri.
— Bine, atunci să zicem că vei începe să câștigi mâine, nu azi, — a sugerat mama. — Gândește-te bine în seara asta și dimineața ne spui tarifele tale.
— Bine, — a oftat Andrei și s-a închis în camera lui să scrie o listă cu treburi și cât credea el că ar fi o plată corectă.
— Ce crezi? — Sorina s-a uitat la soțul ei.
— Cred că merită încercat, — a răspuns Victor, — stimulentele financiare nu au dezamăgit pe nimeni niciodată. Să vedem ce iese.
Și așa au hotărât.
Dimineața, Andrei a pus o foaie de caiet liniată pe masa din bucătărie, împărțită în două. În stânga era o coloană cu treburi casnice, iar în dreapta — prețul.
— Uau! — a șuierat tata. — Spălatul vaselor — o sută de lei! Scosul gunoiului — cincizeci. Aspiratul — tot o sută. Și spălatul pe jos — două sute? Ei bine, prietene, o să ajungi un mare om de afaceri!
Andrei s-a îmbujorat la laudă, fără să observe ironia.
— Asta nu e toată lista. Probabil am uitat ceva, dar am lăsat spațiu acolo, — a spus el, ridicând nasul cu mândrie.
În timp ce se pregătea de școală, a strigat din hol:
— Dați-mi gunoiul! Îl duc eu. Și plătiți-mă imediat!
— Andrei, dar tata l-a dus ieri, — l-a dezamăgit mama.
— La naiba, am spus, dați-mi-l! Încep azi, nu mâine, — mormăind în sinea lui, Andrei, supărat și dezamăgit, a plecat de acasă.
— Nu uita de vase, — i-a amintit Victor soției sale când au terminat micul dejun și Sorina, din obișnuință, s-a oprit lângă chiuvetă. — Altfel, copilul rămâne fără bani.
Ea a chicotit și a închis apa.
— O să-i scriu câteva sarcini pentru toată ziua.
Când s-a întors Andrei de la școală, a alergat în bucătărie. Spre încântarea lui, doar două căni și o farfurie îl așteptau trist în chiuvetă, și era un bilet pe masă:
„Fiule, spală vasele, aspiră camera, curăță-ți pantofii, șterge praful de pe mobilă. Vom verifica și te vom plăti când ajungem acasă. Cu dragoste, mama.”
— Ura! — Andrei și-a calculat mental câștigurile pentru ziua respectivă, și-a aruncat ghiozdanul și s-a apucat de treabă.
Două ore mai târziu, totul era gata, și el, cu conștiința împăcată, s-a afundat în telefon, împărtășindu-și realizările cu Vlad.
— Bravo, bă! — l-a lăudat prietenul său. — Acum cer bani pentru orice! Mersul la magazin, ștersul mesei din bucătărie, făcutul patului.
— Uau! — s-a minunat Andrei și apoi s-a întristat puțin. — Ei bine, probabil nu voi fi plătit pentru făcutul patului.
— De ce nu? Asta e și munca ta! Și în plus, nu trebuie să o faci, — l-a învățat colegul său viclean. — Citește „Codul Familiei” când ai timp!
Andreinu știa ce este Codul Familiei, așa că a căutat pe internet informații. O oră mai târziu, era bine informat și gata să-și apere drepturile.
Când părinții săi s-au întors de la serviciu, au observat că fiul lor fusese ocupat. Chiuveta era goală, adidașii lui curați erau așezați ordonat pe raftul de pantofi în loc să fie aruncați pe hol, iar aspiratorul ieșea de după ușă, indicând că cel puțin fusese scos.
— Mamă, tată, am făcut tot! — a ieșit fiul bucuros din camera lui cu mâna întinsă.
— Ei bine, ai câștigat! — Tata a calculat suma conform listei de prețuri, iar Andrei, mulțumit de sumă, cu ochii strălucitori, a dispărut înapoi în camera lui.
— Victor, uită-te, — Sorina și-a chemat soțul în bucătărie și a dat din cap spre hârtia cu lista.
Lista se mărise. Acum includea: făcutul patului, ștersul mesei din bucătărie, mersul la magazin.
— Ne-a luat valul pe fiul nostru, — a chicotit Victor, — a prins gustul banilor. Ei bine, să vedem cum se termină asta.
În seara aceea, după cină, chiuveta era plină de vase murdare. Andrei s-a uitat la ea cu tristețe, și apoi, i-a venit o idee — ceea ce el credea că era una genială:
— Ar trebui să mă plătiți mai mult în funcție de cantitate. Nu e corect — o sută de lei pentru două căni și un munte de vase pentru aceeași sumă. Nu, acum sunt două sute de lei!
Mama și tata au schimbat priviri.
— Cred că e corect. Tu ce zici? — Victor i-a făcut un semn cu ochiul soției sale.
— Hmm, — s-a încruntat ea, dar a fost de acord.
Andrei, bucuros peste măsură, chiar a sărit în sus și s-a dus să se ocupe de vase. Dar de atunci, a început să-și mărească prețurile: spălatul pantofilor — un preț, pusul tuturor lucrurilor la locul lor — altul; strânsul rufelor murdare — taxă suplimentară, încărcatul mașinii de spălat și pornirea ei — mai bine plătești!
— Nu crezi că fiul nostru a devenit cam obraznic? — Victor a ridicat lista de prețuri de un colț cu două degete și a fluturat-o prin aer în fața nasului soției sale.
— Cred că da, — a fost ea de acord. Lista cu treburile casnice plătite nu mai încăpea pe două pagini. — E timpul să oprim această afacere.
A doua zi, părinții l-au chemat pe Andrei la o discuție serioasă.
— Andrei, — a început tata, — ești deja adult, câștigi propriii tăi bani, ar trebui să știi că din orice venit, trebuie să plătești impozite statului. Acum, statul tău sunt eu și mama. Așa că, te rog să ne dai treisprezece la sută din tot ce ai câștigat.
— Și, de asemenea, — a continuat mama, — va trebui să plătești chirie pentru calculator și televizor, ceea ce nu e ieftin, îți spun eu.
— Ce? — a clipit Andrei surprins. — Ce procente? Ce chirie? Ce e aia chirie?
— Păi, altfel cum? Folosești calculatorul și telefonul, și trebuie să plătești pentru folosirea lor, — a zâmbit tata cu subînțeles.
— Dar conform Codului Familiei, am dreptul să-mi gestionez propriul venit. Și voi trebuie să aveți grijă de mine până la optsprezece ani! — a izbucnit Andrei. — Să mă hrăniți, să mă îmbrăcați, să mă tratați, să mă învățați.
Andrei a avut în sfârșit șansa să-și etaleze cunoștințele. Dar tata i-a tăiat imediat entuziasmul.
— Sigur că da. Nu suntem împotrivă. Dar tot trebuie să plătești impozite. Și poți folosi proprietatea părinților tăi doar cu acordul nostru, iar calculatorul, televizorul — asta e proprietatea noastră, și nu ne-am dat acordul, nici eu, nici mama ta. Asta tot Codul Familiei spune. Telefonul — ăsta e un cadou, deci e proprietatea ta. Nu-l revendicăm.
Uimit, Andrei a plecat să-și calculeze câștigurile și să vadă câți bani va trebui să returneze.
Lipsa calculatorului și a televizorului a fost atenuată de prezența telefonului, dar nu era același lucru, și Andrei a început să se plictisească. Încă nu știa ce urma.
Dimineața, în loc de clătitele lui preferate, mama i-a pus înainte o farfurie cu terci.
— Mamă, unde sunt clătitele? — a întrebat Andrei, surprins, și a împins farfuria deoparte.
— Clătitele sunt extra. Codul Familiei nu spune că părinții trebuie să-și hrănească copilul cu ce vrea el. Spune doar că trebuie să-l hrănească. Te hrănesc, nu?
Andrei a împuns trist terciul cu lingura, dar nu a mâncat.
— Mănânc la școală, — a mormăit și s-a dus să se pregătească.
— Mamă, unde sunt adidașii mei noi? — a întrebat vocea confuză a băiatului.
Sorina a intrat pe hol și s-a uitat la fiul ei, surprinsă.
— Încă îi ai pe adidașii tăi vechi, buni. Părinții trebuie să-și îmbrace copiii, dar nu scrie nicăieri că trebuie să le cumpere adidași noi doar pentru că sunt la modă acum. Poți foarte bine să-i porți pe cei vechi.
Andrei a fugit din apartament cu lacrimi în ochi. Inima Sorinei s-a strâns pentru fiul ei, dar trebuia să rămână fermă și să ducă lecția până la capăt.
Andrei s-a întors de la școală într-o dispoziție bună. Nu renunțase să încerce să câștige bani acasă. În seara aceea, umflându-și pieptul cu mândrie, i-a adus tatălui său carnetul deschis. Afișa cu mândrie două note de zece.
— Uite! — a declarat el. — Fiecare zece e zece lei!
Victor aproape s-a înecat cu ceaiul de nerușinarea fiului său. A luat carnetul și a dat pagina înapoi. Acolo, holbându-se la el, era un mare doi roșu.
— Se pare că încă ne ești dator pentru lebădă, nu? — Victor a ridicat sprâncenele și s-a uitat la Andrei. Băiatul s-a îmbujorat, a luat carnetul și a fugit în camera lui. O jumătate de oră mai târziu, a ieșit cu ghiozdanul.
— Mamă, poți să-l coși, te rog? — cureaua ruptă atârna de un fir.
— Trei sute de lei, — a răspuns Sorina serios, uitându-se la lucrare, — la croitor va fi mai scump.
— O, mamă! — a exclamat Andrei. Deja își dăduse seama că pierduse această bătălie pentru independență.
— Ei bine, dacă nu vrei să plătești, coase-l singur, — mama a ridicat din umeri și s-a întors la treaba ei.
— Bine, am înțeles. Mamă, tată, nu o să mai cer bani pentru treburile casnice, o să fac totul gratis. Vă rog să mă iertați. Dar hai să facem totul să revină la normal?! — Andrei a încercat să nu plângă, dar nasul l-a trădat, și lacrimi i-au apărut în ochi.
— E bine că înțelegi, — tata l-a luat de mână, l-a tras aproape și l-a îmbrățișat, — libertatea și drepturile vin cu o mare responsabilitate. Și noi avem grijă de tine nu pentru că trebuie, ci pentru că te iubim. Cel mai important lucru într-o familie este ajutorul și respectul reciproc. Nu uita asta, fiule!
Andrei, cu obrajii îmbujorați, a dat din cap, iar lacrimi de căință au picurat pe umărul tatălui său.
La școală, Vlad s-a apropiat de Andrei.
— Îți imaginezi, părinții mei acum mă plătesc chiar și ca să găsesc telecomanda televizorului! Și o ascund intenționat, — i-a împărtășit el lui Andrei ultimele noutăți din afaceri, încântat de ingeniozitatea sa. — În curând o să am destui bani să-mi cumpăr un telefon nou!
— Nu am nevoie de nimic, am deja totul, și părinții mei mă iubesc așa cum sunt, — a declaratAndrei tânărului „om de afaceri” și s-a așezat la birou, lăsându-l pe Vlad în uimire totală.