Familia Ionescu avusese ghinion mult timp. Ani de zile nu avuseseră copii. Otilia , săraca, încercase totul: trecuse prin zeci de clinici, vizitase mănăstiri, călătorise la locuri sfinte, chiar cumpărase un bilet la Ierusalim. Soțul ei, Paul, îi fusese mereu alături – ca un adevărat cavaler, își însoțise soția peste tot, dar toate eforturile lor fuseseră în zadar.
Și apoi au decis că ar putea deveni părinții altor copii. Odată luată această decizie, cuplul a început să se pregătească pentru o călătorie în regiunea vecină, unde se afla un orfelinat. Voiau să adopte două fete. Plini de speranță, își făceau bagajele când, brusc, s-a întâmplat ceva neașteptat: Olguia a vomitat brusc de la mirosul cotletelor pe care tocmai le împachetase.
Călătoria a trebuit amânată. În loc de drum, s-au îndreptat spre clinică. Și acolo au primit o adevărată surpriză – medicul i-a informat că Otilia era însărcinată! În a șaisprezecea săptămână! Paul aproape că a sărit de bucurie – o astfel de veste l-a șocat complet. La recepție, aproape că au chemat securitatea pentru că dărâma necontrolat broșuri de pe mese, ca și cum ar fi împrăștiat trandafiri.
Din acea zi, viața familiei s-a schimbat dramatic. Paul a devenit aproape obsedat de sănătatea soției sale. Alerga prin tot supermarketul, verifica ingredientele produselor, cumpăra doar articole naturale, ecologice. Bineînțeles! Soția lui era profesoară cu studii superioare și douăzeci de ani de experiență!
Câteva săptămâni mai târziu, a sosit o altă bucurie – o ecografie a arătat gemeni! Sarcina nu a fost ușoară, vârsta ei își spunea cuvântul, iar Otilia și-a petrecut cea mai mare parte a timpului la pat. Dar a meritat totul – la momentul potrivit, s-au născut două fetițe gemene încântătoare.
Părinții le-au numit după bunicile lor – Dana și Ana. Fetele au crescut sănătoase, calme și fără probleme. Chiar și la o vârstă fragedă, dezvoltarea lor o depășea pe cea a colegilor lor. Părinții erau mândri de fiecare dintre realizările lor.
În ciuda asemănării lor externe, surorile aveau personalități diferite.Dana era energică, activă, înota și obținuse un rang de nivel adult. Oamenii erau atrași de ea, în special sexul opus. Andrei, iubitul ei, i-a câștigat inima cu sinceritatea și încrederea sa. S-au înțeles rapid, au început să comunice și apoi și-au anunțat logodna familiilor lor.
Ana, însă, era destul de diferită. O casnică care iubea cărțile și natura, prefera singurătatea. Nu căuta prieteni, mulțumindu-se cu compania familiei și a surorii sale iubite. Cu toate acestea, pasiunea ei a devenit gătitul – transforma cele mai simple ingrediente în adevărate capodopere culinare. Sora ei o tachina:
— Spune-mi, cum e posibil să mănânci și totuși să-ți menții silueta?
O altă mare pasiune a ei erau animalele. Aducea constant acasă pisoi răniți, păsări cu aripi rupte sau arici speriați. Era ca un adăpost mobil. Și cel mai bun prieten al ei devenise Rex – un Alabai imens, dăruit ei de ziua ei acum trei ani. Cățelul, odată o mică minge pufoasă, crescuse într-un câine mare, care devenise protectorul ei loial și cel mai apropiat companion.
Nu lătra agresiv, nu păzea teritoriul – saluta pe toată lumea cu bucurie, în special pe Andrei. Acesta doar râdea:
— Bine, bine, nu acum, nebunule!
Câinele dădea fericit din coada scurtă și alerga la stăpâna sa – iubea cu adevărat oaspeții.
Dar astăzi nu era o zi de joacă.Dana și Andrei depuseseră o cerere la oficiul de stare civilă. Erau multe lucruri de discutat – cu părinții, rudele și organizarea unui apel video cu partea ginerelui. Nunta era un eveniment mare și toată lumea dorea să contribuie.
Începuse vara, iar nunta era după colț. Andrei își răsfăța logodnica cu flori, cadouri și mici nimicuri. Dana se pregătea pentru noua ei viață – după nuntă, plănuiau să se mute într-un alt oraș, într-un apartament dăruit de socrul ei.
Cu o zi înainte de deciziile importante, cuplul, împreună cu Ana, a mers la un restaurant pentru a discuta meniul și decorațiunile sălii de banchete. Nu puteau face asta fără sora gurmandă. Andrei a pornit mașina, dar apoi s-a întâmplat ceva ciudat – Rex, de obicei binevoitor, a atacat brusc roțile, zgâriind cauciucurile, lătrând ca și cum ar fi simțit pericolul. Paul a ieșit și a încercat să tragă câinele, punându-i lesa.
Dana a zâmbit surorii sale:
— L-ai răsfățat! Nu se dezlipește de tine niciun moment!
Ana a rămas tăcută. Ceva o deranja. Dar de dragul surorii sale, a decis să ignore îngrijorarea. A făcut cu mâna pe fereastră și a zâmbit lui Rex în timp ce mașina începea să se miște încet.
Un urlet lung s-a auzit din spate. O lacrimă a curs pe obrazul câinelui. Paul a tremurat – nu mai văzuse niciodată un câine plângând…
Andrei conducea cu încredere și pricepere. Dana nu se temea deloc în timp ce acul vitezometrului se apropia de marca «100». În spate, Ana și mireasa discutau vesel, râzând ca și cum ar fi mers într-o călătorie obișnuită. Andrei a încetinit puțin – urma o curbă periculoasă. Era vară, un drum frumos, de ce să mergi încet? Mașina a intrat ușor în curba drumului.
Și apoi, brusc, a apărut un autocamion cu lemne! Remorca cu încărcătura se legăna dintr-o parte în alta, șoferul încerca disperat să recâștige controlul, dar era prea târziu. Camionul imens a zdrobit literalmente sedanul argintiu, transformându-l într-un morman de metal mototolit.
Ceva timp mai târziu, salvamarii, poliția și paramedicii au sosit la locul accidentului. Două cadavre zăceau pe marginea drumului, împachetate cu grijă în saci negri. Rămășițele tinerilor au fost scoase din mașina distrusă. Medicii se grăbeau, sirenele urlau, iar ambulanța s-a grăbit spre spital – încă încercau să o salveze pe Ana. Dar ea nu s-a mai trezit.
Șoferul autocamionului cu lemne, un bătrân, stătea pe marginea drumului, ținându-și capul în mâini, legănându-se înainte și înapoi:
— Ce am făcut… prost bătrân… i-am ucis… i-am ucis…
Lucrase fără odihnă, aproape fără somn. Adormise la volan. Și totul s-a dat peste cap.
În loc de nuntă – înmormântări. E greu de imaginat ceva mai rău. Toate rudele stăteau încremenite ca niște statui, incapabile să plângă. Doar pământul, căzând pe capacul sicriului, sfâșia inima. Mama Danei aproape că s-a aruncat în groapă – abia au oprit-o. Tatăl lui Andrei tremura de durere. Soția lui nu putuse veni – fusese doborâtă de șoc.
Familia Ionescu rămăsese doar cu o singură fiică. Dar asta nu aducea bucurie – Ana era într-o comă profundă, conectată la aparate. Fosta frumusețe, inteligență și atlet – acum o „legumă”, lipsită de orice răspuns. Părinții erau zdrobiți de durere. Chiar și rudele lor se temeau să se apropie de ei – suferința lor era prea grea.
Speranța unei recuperări se stingea. Doar o singură persoană nu renunța – doctorul Victor Popescu. Era special: hotărât, încăpățânat și credea în miracole. Căuta oportunități acolo unde alții vedeau fundături. Colegii săi dădeau din cap:
— Chiar s-a îndrăgostit?
Și într-adevăr, se îndrăgostise de Ana la prima vedere – de această fată fragilă care zăcea cu ochii închiși, ca Frumoasa Adormită, care trebuia trezită.
Victor Popescu a convocat un consiliu de specialiști. Părerile erau împărțite: unii spuneau că este crud, alții spuneau că mai există o șansă. Decizia finală a fost luată de cel mai în vârstă medic, care a spus încet:
— Lăsați-l să încerce.
Victor le-a explicat părinților: un medicament nou, o operație costisitoare, dar aceasta era singura modalitate de a o salva pe Ana. A vorbit cu atâta încredere încât Otilia a fost de acord aproape imediat. Paul a vândut mașina, echipamentul, tot ce aveau de valoare pentru a strânge fondurile necesare.
— Mai bine pierdem lucrurile decât pe ea, — a spus el, ștergându-și o lacrimă.
Mângâindu-l pe Rex, câinele bolnav și slab, a adăugat:
— Ține-te și tu, băiete… Ești prietenul ei…
Operația a avut loc, dar nu a adus niciun rezultat. Victor și-a rupt mănușile, ascunzându-și lacrimile. Nu voia ca nimeni să-i vadă slăbiciunea – un bărbat puternic, adult, plângând într-un colț. Totul fusese în zadar…
Părinții și-au pierdut ultima speranță. Nu mai aveau bani și se pregăteau să oprească aparatele. Mergeau pe hol, sprijinindu-se unul de altul, ca doi bătrâni care își pierduseră sensul vieții.
— Am lăsat pastilele acasă. Nu te supăra… Probabil nu mă voi mai întoarce după asta, — a șoptit Paul.
— Știu. Dar măcar lasă-l pe Rex să o vadă. Nu poate muri singură…
Dar Victor nu a renunțat. Era gata să vândă tot, să împrumute, să facă un credit – orice pentru a-i da o șansă Anei. Aștepta ca părinții să-i convingă să continue lupta.
Când a intrat în cameră, se întâmpla ceva incredibil. Ana zăcea cu ochii deschiși. Rex sărea entuziasmat lângă ea, urlând de bucurie. Ea a șoptit:
— Rex… te-am auzit… Salut…
Toată lumea a încremenit. Monitoarele au revenit la viață, arătând semnale slabe, dar vii. Victor stătea încremenit în prag. În spatele lui, a intrat sora lui alergând, apoi un paznic, apoi toți cei care urmăriseră câinele prin spital s-au îngrămădit la ușă.
Ana a început să se recupereze. Rex s-a îngrășat, mânca pentru trei și a redevenit vioi și zgomotos. Otilia nu știa dacă să plângă sau să râdă de bucurie.Victor a îngrijit-o pe pacienta sa – ca medic și ca bărbat îndrăgostit de ea. I-a adus flori, i-a adus mâncare, pe care o gătea el însuși.
Într-o zi, Ana a încercat salata lui și a zâmbit:
— Serios, nu deschizi un restaurant? Te-aș angaja! Deși… poate gătesc mai bine?
— Poate, — a râs Victor. — Dar tot mă iubești.
A cerut-o în căsătorie. Ea a spus „da”.
S-au sărutat, iar Rex, zâmbind fericit, a încercat să se strecoare între ei cu sărutările lui umede și fericite.