Un vagabond a găsit o cutie ciudată în râu și a crezut că e gunoi, dar când a deschis-o, era cât pe ce să o scape din mână de uimire 😱😱
Vagabondul, care părea să aibă vreo șaizeci de ani, își împacheta cu grijă sculele de pescuit într-un rucsac jerpelit, dar încă rezistent. Rucsacul trecuse prin multe — ploi, ninsori, arșiță. În el se aflau borcane cu momeală, cârlige, plute, viermi păstrați într-o cutie veche de chibrituri. Pescuitul nu era un hobby pentru el, ci o metodă de supraviețuire.
Purta o pelerină veche și uzată, iar în picioare avea cizme de cauciuc găsite cu doi ani în urmă la groapa de gunoi — una mai mică decât cealaltă, dar se obișnuise. Spatele i se curbase sub greutatea rucsacului, dar bărbatul s-a îndreptat și a pornit spre râu, așa cum făcea în fiecare zi. Nu avea casă, nici familie, nici serviciu. Uneori, cineva îi dădea un ceai cald sau o bucată de pâine, dar de cele mai multe ori se baza doar pe râu.
Un vagabond a găsit o cutie ciudată în râu și a crezut că e gunoi, dar când a deschis-o, era cât pe ce să o scape din mână de uimire
După o oră de pescuit, când a tras firul, în loc de pește s-a agățat… o cutie de carton.
— Iar gunoaie, — a mormăit el.
Cutia era grea. Se simțea că are ceva în ea, și Bătrânul era gata să o arunce înapoi, dar atunci s-a auzit un sunet ciudat.
S-a încordat. A rupt cu grijă cartonul ud și, pentru o clipă, inima i s-a oprit. Înăuntru era…
… o pisicuță mică, roșcată, tremurândă și cu urechile lipite de cap. Slabă, udă, cu ochi plini de spaimă. L-a privit speriată și a mieunat.
Un vagabond a găsit o cutie ciudată în râu și a crezut că e gunoi, dar când a deschis-o, era cât pe ce să o scape din mână de uimire
Bătrânul n-a spus niciun cuvânt. Și-a dat jos haina, a înfășurat în ea pisica tremurândă și s-a așezat chiar acolo, lângă apă. Nu era un om sentimental, dar ceva în acea ființă mică i-a mișcat o ușă ruginită în suflet.
A numit-o Scânteiuța.
De atunci, totul s-a schimbat. Împărțea cu ea peștele, o învelea noaptea în haina lui. Pisica, în ciuda vieții grele de pe stradă, s-a însănătoșit rapid și îl urma peste tot — mereu în urma lui, ca o umbră cu coadă. Iar într-o zi, ea chiar i-a salvat viața.
În acea iarnă, când frigul a devenit de nesuportat, Bătrânul a leșinat pe o bancă din parc. Era slăbit, răcit și flămând. Scânteiuța n-a plecat. I-a sărit pe piept, se freca de el, mieuna, nu-l părăsea.
Un vagabond a găsit o cutie ciudată în râu și a crezut că e gunoi, dar când a deschis-o, era cât pe ce să o scape din mână de uimire
O femeie care trecea pe acolo a observat scena ciudată și s-a apropiat. A sunat la ambulanță. L-au readus la viață pe Bătrân. Apoi a ajuns într-un adăpost, unde i s-au oferit mâncare caldă și un pat curat. I s-a permis să păstreze pisica.
După câteva săptămâni, la sfatul unui voluntar, s-a angajat ca măturător de stradă. Salariul era mic, dar suficient. Scânteiuța locuia cu el într-o mică cameră de serviciu de lângă sediul firmei. El însuși se mira cât de mult se schimbase viața lui.
Nu mai pescuia. Acum avea un loc de muncă, un acoperiș deasupra capului și — cel mai important — pe cineva de care să aibă grijă.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.