Calendar ortodox 24 iunie 2025: Dezlegare la pește în zi de mare sărbătoare. Tradiții, semnificații și rugăciunea către Sfântul Ioan Botezătorul

Pe 24 iunie, credincioșii ortodocși celebrează una dintre cele mai importante sărbători ale verii: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Totodată, această zi este cunoscută în popor drept Sânzienele sau Drăgaica, o sărbătoare cu rădăcini adânci în tradiția românească. Este o zi cu dezlegare la pește, dar și una în care se fac pomeniri pentru cei trecuți în neființă, fiind considerată o zi a sufletelor celor adormiți.

Sărbătoare cu semnificație profundă în calendarul ortodox

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut cu șase luni înainte de Iisus Hristos, iar sărbătoarea dedicată lui a fost stabilită în primele secole creștine, odată cu fixarea oficială a datei Nașterii Domnului. Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan s-a născut în cetatea Orini, într-o familie aleasă: tatăl său, Zaharia, era preot, iar mama, Elisabeta, provenea din seminția lui Aaron. Nașterea sa a fost anunțată printr-o arătare îngerească – Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că va avea un fiu. Din pricina necredinței sale, Zaharia a fost pedepsit să nu mai vorbească, rămânând mut până la împlinirea profeției.

De-a lungul vieții, Sfântul Ioan Botezătorul s-a retras în pustiu, unde a dus o existență plină de asceză. Abia când a primit chemarea divină, a început să propovăduiască pocăința și să pregătească oamenii pentru venirea lui Hristos. Misiunea lui nu s-a oprit aici — el este cel care L-a identificat și L-a arătat lumii pe Iisus drept Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Tradiții, superstiții și obiceiuri de Sânziene

Ziua de 24 iunie este privită ca o zi sfântă, iar potrivit tradiției populare, nu este bine să se muncească atunci când soarele se află pe cer. Sânzienele sau Drăgaica sunt considerate zâne bune ale câmpului și vegetației, dar pot deveni pedepsitoare cu cei care nu le respectă ziua.

Se spune că în noaptea de Sânziene, ielele și sânzienele coboară din cer și dansează în păduri. Cei care le zăresc pot rămâne fără grai sau chiar își pot pierde mințile. De aceea, oamenii evită să rătăcească prin păduri în acea noapte. Totodată, se spune că Sânzienele pedepsesc păcătoșii sau pe cei care le nesocotesc ziua, aducându-le boli sau necazuri.

Printre cele mai cunoscute obiceiuri de Sânziene se numără:

  • culesul florilor de sânziene, care sunt puse sub pernă pentru a visa ursitul;

  • scăldatul în roua dimineții, pentru sănătate și noroc;

  • aprinderea focurilor ritualice și săritul peste ele, pentru purificare;

  • pomenile pentru cei trecuți la Domnul, oferite pentru pacea sufletelor.

Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul, compusă de PS Macarie

Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos,
neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință.
Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm:
tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi.
Adu pace în inimile, casele și obștile noastre.
Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru.
Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre.

Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim.
De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale.
Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune:
„Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”,
fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului,
ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată,
să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi.
Amin.