CONTINUAREA 👉— Ești complet paranoică! – a izbucnit el. — Crezi că te-am înșelat cu o femeie care nici măcar nu locuia aici până acum o lună?
— Atunci spune-mi adevărul. Cine sunt oamenii ăștia? De ce o tratezi pe Natalia ca și cum ți-ar fi copil?
Andrei s-a ridicat din pat, încruntat și tulburat.
— Nu pot vorbi acum. Nu despre asta.
Și a ieșit din cameră.
Dimineață, am găsit pe noptieră un bilet scris în grabă: „Am plecat la birou. Discutăm diseară.” Nimic mai mult.
Dar eu nu mai puteam aștepta. Eram prea tulburată. Când Eva mi-a spus că vrea să se joace din nou cu Natalia, am văzut ocazia perfectă. După ce a ieșit, am așteptat puțin, apoi am bătut la ușa vecinilor.
A deschis un bărbat înalt, cu părul brunet și ochii căprui.
— Bună, sunt Clara, mama Evei. Ne-am tot salutat din priviri, dar n-am apucat să vorbim. Îmi pare bine.
— Ryan, încântat. Fetele sunt afară. Vrei să intri?
— De fapt, da. Aș vrea să vorbim puțin, dacă nu te deranjează.
În timp ce Ryan mergea spre bucătărie să aducă niște apă, eu am cercetat camera de zi. Pe mobilă, poze cu Ryan și Natalia, apoi câteva cu o femeie blondă – probabil mama fetei. În alte cadre apăreau doar Ryan cu rude care semănau cu el – nici urmă de femeia blondă.
— Îmi cer scuze că întreb… dar soția ta?
Ryan s-a oprit brusc. A lăsat paharul jos și s-a așezat pe canapea.
— Mary… a murit acum un an. A fost un cancer agresiv. Ne-am mutat aici pentru un nou început. Și pentru că Mary avea rude în oraș.
— Rude? — am întrebat cu inima în gât.
Ryan m-a privit în ochi.
— Mary era sora lui Andrei.
Totul s-a oprit. Respirația, gândurile, timpul. Cuvintele i s-au strecurat în mintea mea și au explodat.
— Ce… ce-ai spus?
— Știam că nu știi. Andrei nu a venit nici măcar la înmormântare. Au fost certați de ani de zile. Familia lui nu a acceptat alegerile lui Mary, și la un moment dat au rupt legătura.
Am simțit că podeaua mi se rupe sub picioare. Așa se explică totul. Semănarea fetelor. Disconfortul lui Andrei. Fuga de subiect.
— Și Natalia…
— Natalia și Eva sunt verișoare. Trăsăturile le-au moștenit de la mama și bunica lor.
Am plecat de acolo cu sufletul sfâșiat între rușine și ușurare. Când Andrei a ajuns acasă, l-am găsit în bucătărie, privind fetele cum se jucau din nou împreună. Ochii îi erau roșii, iar fața – obosită și împovărată.
— Știu totul, Andrei. Mary. Natalia. De ce n-ai avut încredere să-mi spui?
— Pentru că mi-a fost rușine. Nu de tine, ci de mine. Că am lăsat-o singură. Că nu m-am împăcat cu ea cât a fost în viață. Și pentru că… credeam că, dacă nu vorbesc despre asta, durerea o să dispară.
— Nu dispare. Dar se mai ușurează dacă o împarți cu cineva.
În seara aceea, am vorbit ore în șir. Despre Mary, despre trecut, despre greșeli. Și am înțeles că uneori, adevărul doare, dar vindecă.
Eva și Natalia continuă să se joace ca două surori, pentru că, într-un fel, chiar sunt. Iar eu și Andrei ne-am apropiat mai mult decât am fost vreodată. Adevărul ne-a unit, acolo unde tăcerea ne-ar fi distrus.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor. Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.