Thomas era un bărbat de peste 50 de ani, văduv și bogat, care se considera un cuceritor irezistibil. Nu suporta când cineva îi spunea „chelios” sau făcea glume pe seama burții sale, iar atenția femeilor tinere era, pentru el, cel mai bun pansament pentru ego.
În restaurantul său, obișnuia să flirteze cu ospătărițele și chiar cu spălătorii de vase. Îi plăcea să creadă că banii lui puteau cumpăra orice: atenție, zâmbete și, de ce nu, afecțiune. Așa a remarcat-o pe Giselle, o tânără de 20 de ani, delicată, cu ochi obosiți, dar plini de determinare.
Giselle era nouă la restaurant. Venise să lucreze după ce viața îi dăduse o lovitură cumplită: își pierduse soțul, Mason, cu doar câteva luni înainte, rămânând singură și săracă. Avea nevoie disperată de un venit și văzuse anunțul „Angajăm” pe ușa localului lui Thomas. A început să spele vase cu toată sârguința, fără să-i pese de bârfele colegilor despre șeful „cuceritor”.
— Ai grijă cu el, i-a șoptit o colegă. Crede că toate fetele tinere îi cad la picioare.
— Eu sunt aici să muncesc, a răspuns Giselle simplu.
Dar într-o seară, la finalul turei, Thomas i-a blocat drumul. Ținea în mână o floare roșie de pe o masă și zâmbea satisfăcut.
— Nu-mi mai spune „domnule”, spune-mi Tom. Am fost vrăjit de tine din prima zi. Hai cu mine la un resort de lux… tot ce-ți dorești va fi al tău.
Giselle s-a înroșit, dar nu de plăcere.
— Eu sunt aici pentru muncă. Atât. O seară bună, domnule.
L-a ocolit și a plecat, lăsându-l cu orgoliul rănit.
În zilele următoare, Thomas a frământat în minte respingerea ei. Când a observat că tânăra vine mereu cu o geantă mare și intră des în vestiar, suspiciunea i-a aprins imaginația. „Aha, sigur fură. O să-i dau o lecție.”
Și a așteptat momentul potrivit. Într-o după-amiază aglomerată, când Giselle se pregătea să plece mai devreme, Thomas a strigat în fața tuturor:
— Stai! Ce ai în geantă? Ai furat mâncare? Detergent? Ești concediată!
Oaspeții și colegii au întors capetele. Giselle a încremenit, cu ochii mari, în lacrimi.
— Nu… doar cutia de prânz și hainele mele…
Dar Thomas i-a smuls geanta și a pus-o teatral pe masă. Când a desfăcut fermoarul și a scos o păturică roz, liniștea s-a spart într-un murmur:
— Mawww…
În geantă era o fetiță nou-născută, cu ochi mari și curioși.
Giselle a izbucnit:
— Soțul meu a murit când eram însărcinată. Nu am cu cine s-o las. Nu am furat niciodată nimic! O aduc la muncă în geantă și merg la vestiar ca s-o hrănesc. E singura mea soluție.
Sala a amuțit. Iar Thomas… a simțit o strângere în inimă. Își aminti de copilul pe care îl pierduse cu ani în urmă, într-un accident care îi luase și soția. Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Îmi pare rău, Giselle, a spus el tremurat. Am greșit. Singurătatea m-a făcut un om aspru și… prost.
În acea zi, și-a cerut iertare în fața tuturor. I-a oferit concediu plătit o lună și a promis că la întoarcere îi va dubla salariul, ca să-și poată permite o bonă.
Giselle a ieșit din restaurant cu bebelușul în brațe, plângând de ușurare. Iar Thomas, deși nu și-a schimbat peste noapte firea, a înțeles, în sfârșit, că banii nu cumpără nici demnitate, nici iubire.