În ultima vreme, câinele meu, Urs, devenise mai lipicios ca niciodată. Noaptea nu se dezlipea de mine, dormea lipit de piciorul meu și mă urmărea prin casă, cu ochii mari și vigilenți. La început, am crezut că e doar mai afectuos. Dar comportamentul lui insistent a început să-mi dea fiori.
Am sunat-o pe Dr. Lemay, veterinarul nostru. După ce i-am descris schimbările, a ezitat o clipă înainte să spună:
— Cred că ar trebui să vă verificați și dumneavoastră. Uneori, câinii simt lucruri pe care noi nu le simțim încă.
Am râs, dar nu mi-a ajuns la suflet. Ideea că propriul meu câine ar putea să „știe” ceva ce eu nu știu era absurdă… și totuși, în ochii lui Urs se citea o îngrijorare mută.
A doua zi am încercat să fac o programare la medicul de familie. Mi-au dat termen peste două săptămâni. Prea mult. Așa că m-am dus direct la urgențe, invocând dureri în piept și dificultăți de respirație. În câteva ore, după analize și o radiografie toracică, medicul a venit cu fața gravă și agenda în mână:
— Am găsit ceva.
În spatele sternului meu se afla o masă, apăsând pe plămâni. Nu era încă o tumoră confirmată, dar exista suspiciunea de limfom. Biopsia a confirmat: limfom în stadiu incipient.
Am început tratamentul imediat. A urmat o perioadă grea, cu ședințe de chimioterapie, oboseală cruntă și lacrimi ascunse în blana lui Urs. În fiecare clipă grea, câinele meu era acolo, lipit de mine, refuzând să mă lase singur.
Șase luni mai târziu, oncologul a rostit cuvântul care mi-a schimbat din nou viața: remisiune. Nu am sărbătorit cu fast. Doar am ajuns acasă și m-am prăbușit lângă Urs pe podea.
— Am reușit, băiat bun, i-am șoptit.
El a dat din coadă de două ori, ca și cum ar fi știut că totul începea de la el.
Acea experiență mi-a schimbat viața. Mi-am dat demisia, am vândut casa și am început să călătoresc cu Urs, să trăiesc cu adevărat. Am dormit sub stele, am descoperit locuri sălbatice și, mai ales, am redescoperit ce înseamnă să fii viu.
Astăzi, Urs este mai bătrân și mai lent, dar fiecare privire a lui îmi amintește că iubirea nu are nevoie de cuvinte.
Dacă patrupedul tău începe brusc să se comporte diferit, nu-l ignora. Uneori, dragostea nu latră. Șoptește.