Andreea Marin, momente grele și spitalizare de urgență: ce mesaj le-a transmis fanilor

Ultimele săptămâni au fost dificile pentru Andreea Marin, iar vedeta și-a îngrijorat fanii după ce a ajuns de urgență la spital și a trecut printr-o intervenție medicală. Oboseala acumulată, stresul și grijile din ultima perioadă și-au pus amprenta asupra stării ei de sănătate, iar corpul a cedat.

Cunoscută pentru faptul că își ține mereu urmăritorii la curent atât cu momentele frumoase, cât și cu cele mai puțin plăcute, „Zâna Surprizelor” a postat recent o imagine de pe patul de spital. Aceasta le-a povestit fanilor că a fost nevoită să ajungă pe mâinile medicilor, dar din fericire, situația nu este gravă.

„Nu e cea mai reușită poză, dar nici nu trebuie să fie. Am făcut-o imediat după trezirea din anestezie, pe patul de spital, și am zâmbit aparatului doar pentru a-mi încuraja fiica. Aștepta vești de la mine cu emoție și avea nevoie să mă știe bine, mai ales că nu putea fi lângă mine. Din fericire, medicii minunați mi-au spus că suspiciunile care ar fi putut explica simptomele acute nu s-au confirmat. Organele interne sunt bine”, a scris vedeta în mediul online.

Deși nu a intrat în detalii despre diagnosticul exact, Andreea Marin a lăsat să se înțeleagă că starea sa de sănătate a fost afectată de stres, lipsa somnului și anxietate. Vedeta a recunoscut că a pus problemele și responsabilitățile mai presus de propria sănătate, până când corpul i-a transmis un semnal de alarmă.

„Uneori, viața poate fi dată peste cap și calitatea ei poate scădea îngrijorător. Dacă nu elimini ce îți creează dezechilibru, poți ajunge, cum se spune, din om, neom. Chiar dacă am grijă mereu de sănătate, am luat pe umeri mai mult decât puteam duce, spunându-mi că sunt puternică și că trebuie. Da, am putut, dar cu un cost pe care trebuie să învăț să-l cântăresc mai bine înainte de a-l accepta. Vă sfătuiesc și pe voi să vă evaluați limitele și să nu le depășiți”, le-a transmis ea fanilor.

Andreea Marin trece acum printr-un proces de conștientizare și recuperare, hotărâtă să își acorde mai multă atenție propriei sănătăți și echilibrului emoțional.