CÂȚIVA ANI DUPĂ DIVORȚ, S-A ÎNTORS CA S-O RIDICULIZEZE, DAR A AVUT PARTE DE O SURPRIZĂ: EA AVEA TRIPLEȚI ȘI UN JET PRIVAT
Atmosfera din cameră era încărcată de o tensiune greu de suportat. Laura stătea încordată pe marginea canapelei din piele crem, jucându-se absent cu marginea unei cești de ceai neatins. Costică era în fața ei, rigid, în picioare, rece ca și cum acel moment nu ar fi contat. „Am semnat tot. Avocatul îți va trimite notificarea finală luni,” spuse el, pe un ton distant și lipsit de orice emoție.
Valiza lui era deja pregătită lângă ușă, ca și cum cei doisprezece ani de căsnicie n-ar fi fost decât o pauză scurtă în viața lui. Laura nu găsea cuvintele. Nu putea. Repetase de mii de ori ce avea să spună în acel moment, dar acum, privind bărbatul care fusese cândva viitorul ei, nu putea decât să tacă.
Costică a făcut un pas spre ușă, fără să privească înapoi. „Nu mergeam nicăieri, Laura. Fără copii, fără pasiune. Nu pot aștepta ceva ce nu se va întâmpla niciodată.”
Vorbele lui au fost ca o palmă, dar Laura s-a străduit să nu lase nimic să se vadă pe chipul ei. „Am încercat, Costică,” a șoptit, cu vocea frântă.
„Și eu am vrut,” a răspuns el, deja cu mâna pe clanță. Afară, un decapotabil roșu îl aștepta. Pe scaunul din dreapta era Carina, colega de birou, mereu aranjată, cu tocuri înalte și ruj roșu, fără griji și fără trecut.
Laura s-a ridicat în tăcere și l-a privit cum își pune valiza în portbagaj, o sărută pe Carina și pleacă fără să se uite înapoi.
Motorul a pornit și a dispărut, dar ecoul părăsirii a rămas în fiecare colț al casei. Laura s-a apropiat de masă și a privit actele de divorț, unde semnăturile lor erau unite de cerneală și termeni legali. Viața lor comună fusese ștearsă într-o clipă.
Costică lăsase în urmă o singură amintire: o probă de spermă pe care acceptase s-o păstreze doar din insistența ei. Nu știa atunci, dar acea probă uitată, respinsă, dar legal a ei, avea să-i schimbe destinul.
În clinică, mirosul de dezinfectant se împletea cu un parfum subtil de lavandă. Așezată rigid în fața doctorului Enache, cu mâinile împreunate în poală, Laura asculta cuvintele simple, dar dureroase. „Mă tem că șansele tale de a concepe natural sunt în continuare foarte mici, Laura,” i-a spus, întinzându-i dosarul. „Nivelul de AMH a scăzut și mai mult față de anul trecut.”
A încercat să dea din cap, dar nodul din piept îi oprea respirația. „Nu mai e nimic de făcut? Nimic ce-am putea încerca?”, a întrebat cu voce domoală, de parcă speranțele i se risipiseră.
Medicul a oftat și a zâmbit trist. „Am epuizat aproape toate opțiunile, dacă nu iei în considerare FIV cu spermă de donator sau o probă deja existentă.”
În acea noapte, Laura s-a ghemuit pe canapea, învelită într-o pătură care nu-i oferea nicio alinare. Margareta, prietena ei de suflet, a venit cu două cești de cafea și o pungă de biscuiți. I-a citit suferința în priviri fără să întrebe nimic.
„N-a fost bine,” a șoptit Laura, cu lacrimi în ochi. „Nicio speranță. Nu pe cale naturală.”
Margareta a pus cafeaua pe masă și s-a așezat lângă ea. „Ce mai înseamnă ‘natural’ în ziua de azi?” a întrebat în șoaptă.
„Te-am auzit spunând asta de o mie de ori, dar… vreau să fiu mamă,” a spus Laura, după o clipă de tăcere. „Mi-am dorit asta mai mult decât orice.”
Margareta a încuviințat fără să o judece, cu ochii plini de înțelegere. „Atunci fă-o. Dar fă-o pentru tine, Laura. Nu pentru răzbunare. Nu pentru Costică. Fă-o pentru că meriți.”
Cuvintele prietenei sale au fost ca o rază de lumină. Un foc s-a aprins în pieptul Laurei. Știa că trebuie să preia controlul asupra vieții sale.
Două săptămâni mai târziu, a cerut o programare la o clinică de fertilitate. Deși clădirea părea banală, ascunsă între o florărie și o curățătorie, acolo se ascundea cheia viitorului ei.
Când recepționera a întrebat-o dacă dorește dosarele lui Costică, Laura nu a ezitat. „Da, vă rog.” La consultație, asistenta i-a explicat că proba era viabilă și, legal, îi aparținea, pentru că el semnase actele de divorț. Părea o scenă de film, dar era realitatea ei.
În acea seară, în timp ce se spăla pe dinți, Laura a deschis dosarul cu detaliile procedurii. Alături era o fotografie de nuntă prăfuită. A luat-o și a privit cele două figuri blocate în timp.
„Tu n-ai vrut asta,” a șoptit. „Dar eu da.” A închis dosarul, l-a pus într-un sertar și a ascuns fotografia. Nu mai conta. Era timpul să meargă mai departe.
A doua zi, a început procedura de FIV. De data asta, fără să ceară permisiunea nimănui. Visul de a fi mamă era doar al ei, și nimeni nu i-l putea lua.
Între timp, Costică își trăia „succesul”. Într-o suită de hotel, a turnat whisky într-un pahar scund, în timp ce Carina ieșea din baie înfășurată într-un halat de mătase.
„Ești tăcut azi,” a spus ea, așezându-se lângă el și luând o gură din băutură.
„Te gândești la fosta ta soție?”, l-a întrebat cu un zâmbet obraznic.
Costică a râs cu nostalgie. „Nu e treaba ta, Carina. Nu-mi mai pasă.”
„Mă surprinde,” a spus ea, reaplicându-și rujul. „Pariez că deja are o pisică de companie.”
Costică a dat ochii peste cap. „Am lăsat o femeie infertilă. I-am făcut un bine.”
Dar, în ciuda glumelor, a simțit un gol în stomac.
„Chiar crezi că nu te mai așteaptă?”, a întrebat Carina. „Ai fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat.”
„Nu știu,” a murmurat el, neliniștit. A ignorat senzația și și-a turnat încă un pahar.
Între timp, Laura era mai calmă ca niciodată. Înapoi la clinică, procesul FIV continua. A semnat toate formularele fără ezitare. Cu un oftat adânc, a închis dosarul trecutului și s-a cufundat în pregătirea hormonală.
Viața ei a luat o întorsătură neașteptată, dar exact așa cum își dorea. De data asta, pentru ea.
Curtis savura aparenta lui victorie, fără să bănuiască vreo clipă că femeia pe care o părăsise avea să aducă pe lume un viitor complet nou.
Apoi a venit ziua în care Curtis a primit o invitație neașteptată. Un plic crem alunecat pe sub ușa camerei de hotel: „Vino să vezi ce-ai pierdut.”
A crezut că e vreo glumă de-a Carinei, dar ce a urmat l-a lăsat fără cuvinte.
Un jet privat Bennett Private îl aștepta — un simbol al luxului și al misterului. Când a urcat, un parfum familiar l-a învăluit.
Laura era acolo, liniștită, elegantă, într-o pereche de pantaloni ivoire, chipul ei radia pace.
„Salut, Costică,” l-a întâmpinat cu o liniște dezarmantă.
„Laura? Ce e asta?”, a întrebat, năucit.
Ea a zâmbit și i-a făcut semn să se așeze.
„M-am gândit că e timpul să stăm de vorbă.”
„Zbori acum cu avion privat?” a încercat el, încercând să pară calm.
„Din când în când,” a spus ea, turnându-și apă. „Am trei copii mici. E mai ușor când nu e gălăgie.”
Inima lui a tresărit.
„Trei… ce?”
„Tripleți, Costică. Două fetițe și un băiat. Au șase ani.”
I-a arătat o fotografie cu trei copii râzând într-o grădină plină de baloane.
Costică a privit uluit.
„Dar… tu nu puteai…”
„Vrei să spui că ai presupus că nu pot,” a răspuns Laura calm. „Adevărul e că a trebuit să cred în mine atunci când tu ai încetat să mai crezi în noi.”
„Sunt ai mei?”
„Da. Ai semnat formularele, îți amintești? Sunt ai mei. Biologic, legal, spiritual. Toți trei aparțin femeii pe care ai părăsit-o, crezând că nu valorează nimic.”
„De ce m-ai chemat?”
„Pentru că trebuia să vezi că sfârșitul pe care mi l-ai oferit n-a fost un sfârșit. A fost doar începutul a ceva mai mare.”
Chiar atunci, ușa avionului s-a deschis și trei copii au dat buzna în cabină strigând: „Mami!” și s-au aruncat în brațele ei.
Costică a rămas nemișcat.
Laura i-a privit și a spus:
„El este domnul Costică. Un vechi prieten.”
Copiii au dat politicos din cap și s-au dus să se joace. Laura s-a întors spre el.
„N-am avut nevoie de răzbunare, Costică. Am vrut doar liniște.” Și am găsit-o în sala de nașteri, construind ceva ce tu n-ai fi putut niciodată să-ți imaginezi.
Costică s-a ridicat în tăcere și a șoptit: „Sunt minunați.”
„Mulțumesc,” a spus Laura. „Dar zborul tău se încheie aici. Al meu abia începe.”
În timp ce cobora din avion, l-a privit cum decola, purtând-o pe ea și pe copiii ei — simbolurile unei vieți pe care a construit-o fără el.
Și de data asta, nu mai era cale de întoarcere.