Guvernul condus de Ilie Bolojan a stârnit din nou un val de nemulțumire în mediul rural, după ce a decis aplicarea strictă a unei reglementări mai vechi, dar rar aplicate până acum: limitarea numărului de animale și păsări în gospodăriile care nu dispun de apă curentă și canalizare. Măsura, deși justificată de autorități prin motive de igienă și sănătate publică, este considerată de mulți români de la sate o nedreptate care le îngrădește un mod de viață tradițional, transmis din generație în generație.
Limite stricte pentru gospodăriile fără utilități
Conform Ordinului nr. 119/2014, publicat în Monitorul Oficial, gospodăriile care nu au acces la rețea de apă și canalizare pot crește doar un număr limitat de animale și păsări:
-
Maximum 50 de păsări – fie că este vorba de găini, rațe, gâște sau curci
-
Maximum 6 animale mari – cum ar fi vaci, porci, capre, oi sau cai
Pe lângă aceste limite, există și reguli privind distanțele minime între adăposturi și locuințele învecinate. De exemplu, cotețele pentru păsări trebuie să fie construite la minimum 10 metri de casa vecină, iar adăposturile pentru animale trebuie, de asemenea, amplasate la distanțe care să nu pună în pericol sănătatea celor din jur.
Autoritățile justifică: e pentru sănătatea publică
Reprezentanții autorităților sanitare spun că aceste reguli nu sunt menite să îngreuneze viața oamenilor, ci să protejeze sănătatea comunităților. În lipsa unor condiții adecvate de igienă, riscul apariției unor boli transmisibile este ridicat, mai ales în zonele unde nu există apă potabilă la robinet și sistem de canalizare.
Veterinarii atrag atenția că animalele trebuie să aibă acces permanent la apă proaspătă, iar acest lucru devine problematic în multe gospodării din zonele izolate. În plus, mirosurile, dejecțiile și resturile organice pot deveni focare de infecție în lipsa unor sisteme de colectare adecvate.
Distanțe minime față de zonele locuite
Legea reglementează și distanțele în funcție de dimensiunea exploatației:
-
50 metri pentru fermele mici (51–100 de păsări)
-
500 metri pentru fermele medii
-
1.000 metri pentru exploatațiile industriale
Pentru adăposturile comunitare sau individuale din sate, se impune o distanță minimă de 100 de metri față de zonele de locuit.
Realitatea de pe teren: „Ne taie rădăcinile!”
În sate precum Jidoștița (județul Mehedinți) sau Blândești (județul Botoșani), oamenii simt că au fost neglijați din nou. Fără apă curentă și fără canalizare, mulți dintre ei se bazează pe fântâni și latrine, dar și pe animalele din curte pentru hrană și venituri modeste.
„Eu am crescut cu găini, rațe, porci și o vacă în curte. Dacă-mi iau animalele, cu ce mai trăiesc? Nu-mi dă statul pensie, nici ajutor!” – se plânge Maria G., o bătrână din Blândești.
Oamenii susțin că, în loc să le interzică să crească animale, statul ar trebui să investească în infrastructură, să le tragă apă și canalizare, nu să-i oblige să renunțe la mijloacele de trai.
Între tradiție și birocrație
De partea cealaltă, oficialii susțin că România trebuie să se alinieze la standardele europene, unde igiena și siguranța sanitară sunt priorități. Însă, în satele unde bunicii încă folosesc găleata pentru apă și soba pe lemne pentru căldură, aceste norme sunt greu de aplicat.
Conflictele între realitate și reguli sunt din ce în ce mai dese, iar oamenii de la sate se simt din ce în ce mai abandonați. Pentru ei, fiecare nouă reglementare pare o lovitură directă în modul lor de viață.