Întotdeauna am crezut că soacra mea, Mariana, este o femeie blândă și corectă. Fusese profesoară zeci de ani, respectată de comunitate, calmă, cu un zâmbet cald mereu pe buze. Părea că îi adoră pe băieții mei — Vlad, în vârstă de 12 ani, fiul meu din prima căsătorie, și Andrei, de 6 ani, copilul pe care îl am cu actualul meu soț, Călin.
Vlad și cu mine am trecut prin multe. Tatăl lui a murit pe neașteptate când Vlad avea doar patru ani. Am fost singuri o vreme, până l-am cunoscut pe Călin. Calm, calculat, un om bun. A devenit un tată minunat pentru Andrei și a făcut eforturi să se apropie și de Vlad, deși era clar că legătura nu era la fel de naturală. Ce m-a deranjat mereu, fără să-mi dau seama cât de grav era, a fost că o lăsa pe mama lui, Mariana, să aibă prea mult cuvânt în familia noastră.
De-a lungul timpului, Mariana a avut grijă de copii în timpul vacanțelor sau când noi aveam mult de lucru. Însă, în ultimele săptămâni, am observat ceva ciudat la Vlad. Era mai tăcut. Se retrăgea. Când îl întrebam ce s-a întâmplat, îmi răspundea doar cu un zâmbet slab: „Totul e bine, mami.”
Dar știam că nu e.
Într-o zi, fără să anunț pe nimeni, m-am hotărât să le fac băieților o surpriză și să-i iau mai devreme de la Mariana. Am pus în portbagaj câteva gustări preferate, câteva jucării și am plecat.
Când am ajuns în fața casei, n-am bătut la ușă — niciodată nu o făceam, era familie. Dar când am pus mâna pe clanță, am auzit ceva care m-a făcut să îngheț.
— „Vlad, ți-am spus să rămâi în camera ta, să nu ieși! Ești un bădăran nerecunoscător!”
Vocea soacrei mele era rece, tăioasă. Apoi am auzit vocea fiului meu:
— „Te rog… bunico, îmi pare rău…”
— „Nu-mi mai spune bunico! Nu sunt bunica ta și nici nu voi fi vreodată! Nu meriți dragostea nimănui!”
În acel moment, mi-au tremurat mâinile. Am scos telefonul din geantă și am început să înregistrez. Ceea ce am auzit mai departe m-a făcut să simt cum mi se rupe inima:
— „Andrei, să nu mai vorbești cu el ca și cum ar fi fratele tău. Nu e sânge din sângele nostru.”
Vocea lui Andrei, mică, rugătoare:
— „Dar… îl iubesc…”
Am continuat să înregistrez. Mă durea tot corpul de furie și neputință, dar știam că am nevoie de dovezi. Aveam să-i arăt lui Călin exact cine este femeia care pretindea că îi iubește pe nepoții ei.
Când am simțit că nu mai pot asculta niciun cuvânt în plus, am deschis ușa cu un zâmbet forțat și am strigat:
— „Surpriză!”
Andrei a fugit spre mine, fericit. Vlad însă a rămas lipit de perete, cu capul în pământ. Ochii lui nu îndrăzneau să mă privească. L-am chemat lângă mine, i-am pus mâinile în jurul umerilor lui și i-am simțit tremurul.
— „Totul e bine, mami,” a șoptit.
— „Doar un mic joc,” a zis Mariana pe un ton jovial. „Ne prefăceam că suntem la școală.”
M-am uitat la ea și i-am zâmbit, dar în mintea mea planul era deja conturat.
—
Am mers acasă în tăcere. Vlad s-a închis în cameră, iar Andrei l-a urmat fără să întrebe nimic. Eu am stat pe canapea și am ascultat din nou înregistrarea. Cu fiecare secundă, furia mea creștea. Nu mai era vorba doar de o ceartă. Era abuz. Ura din vocea Marianei era clară.
A doua zi, o prietenă mi-a spus că școala unde lucra soacra mea organiza o gală festivă pentru profesori. Mariana urma să țină un discurs. Era momentul ideal. Să o expun exact acolo unde își juca rolul de „sfântă a comunității”.
Am apelat la prietena mea Andreea, expertă în tot ce ține de tehnologie. I-am explicat situația, i-am dat înregistrarea și împreună am pus la cale totul. Eu urma să fiu în sală, amestecată printre părinți, iar ea avea să înlocuiască materialul video al evenimentului cu ceea ce conta cu adevărat.
—
În ziua evenimentului, Mariana era în centrul atenției — zâmbea, îmbrățișa colegi, făcea glume. O actriță desăvârșită. Apoi, prezentatorul a urcat pe scenă:
— „Să o aplaudăm pe doamna profesoară Mariana Dinu, un exemplu pentru noi toți!”
A urcat pe scenă zâmbitoare. A început să vorbească despre valori, iubire, grijă față de copii.
Apoi, imaginea din spatele ei a început să tremure. Și vocea ei… cea reală, a umplut sala.
— „Nu-mi mai spune bunico! Nu sunt bunica ta! Nu meriți dragostea nimănui!”
O tăcere mormântală s-a lăsat peste sală. Apoi, șoc. Indignare. Părinții s-au ridicat în picioare. Unii au început să murmure, alții să strige. Una dintre mame s-a ridicat și a spus cu voce tare:
— „Nu vreau o astfel de femeie lângă copilul meu!”
În câteva minute, scandalul era în floare. Mariana încerca să se justifice, dar nimeni nu o mai asculta. Totul fusese prea clar. Fără explicații. Fără scuze. Cariera ei s-a prăbușit în direct, în aplauzele furiei colective.
—
La finalul zilei, școala a anunțat suspendarea ei până la finalizarea unei anchete. Nu aveam nevoie de mai mult. Îi distrusesem masca și îi protejasem pe fiii mei.
—
Seara, când i-am îmbrățișat pe Vlad și pe Andrei, am simțit o liniște pe care nu o mai simțisem de mult. Vlad mi-a zâmbit sincer și m-a întrebat:
— „Mami, pot să dorm la tine în seara asta?”
— „Oricând, dragul meu,” i-am răspuns.
Pentru că, indiferent cât de dură e lupta, un părinte adevărat nu lasă niciodată ca un copil să sufere în tăcere. Iar eu am promis că voi fi întotdeauna scutul fiului meu.