Rareș Stancu era genul de bărbat despre care toți spuneau că a reușit. La 38 de ani, conducea o companie de investiții de top, avea conturile pline și era invitat la toate evenimentele mondene ale orașului. Un milionar cunoscut pentru eleganța lui rece și abilitatea de a ieși mereu învingător. Sau, cel puțin, așa părea.
Totul până într-o zi. Ziua în care femeia pe care o iubea, Ana, l-a părăsit. Nu pentru că nu o trata bine. Nu pentru că nu-i oferea tot ce și-ar fi putut dori. Ci pentru că a ales să se căsătorească cu un alt bărbat — unul cu influență politică, mai vizibil în presă, un „viitor promițător”, după cum s-a exprimat chiar ea.
Rareș nu a plâns. Nu a implorat. Nu s-a aruncat în brațele altor femei, așa cum ar fi presupus cei din jurul lui. În schimb, a tăcut. A gândit. Și-a planificat un răspuns. Nu unul impulsiv, ci unul care să o facă pe Ana să-și pună întrebări toată viața. Avea să se însoare. Dar nu cu o femeie din lumea lor — nu cu cineva educat la Paris, nu cu vreo actriță sau o PR-istă cu zâmbet fals.
Nu. Avea să se căsătorească cu cineva opusul Anei.
Femeia aleasă dintr-un colț de grădină
Într-o dimineață de mai, în timp ce-și bea cafeaua pe terasa vilei sale de la marginea Bucureștiului, privirea i-a fost atrasă de o siluetă printre trandafiri. Era o tânără îmbrăcată simplu, cu părul strâns neglijent, concentrată să curețe frunzele ofilite. Nu era frumoasă în sensul clasic — dar ceva în liniștea ei l-a făcut să se oprească.
— Care e numele tău? a întrebat Rareș, coborând scările.
— Elena, domnule. Lucrez aici de o lună, prin firmă, răspunse ea fără să ridice ochii.
După câteva minute de tăcere, Rareș a spus calm:
— Vrei să te căsătorești cu mine?
Elena a crezut că e o glumă proastă. Când a văzut că el nu zâmbește, i-a răspuns scurt:
— Nu sunt de vânzare. Nu contează câți bani aveți.
Rareș a zâmbit pentru prima dată în ziua aceea.
— Nu despre bani e vorba. Dar știu că mama ta e bolnavă. Eu pot să plătesc tratamentul, să-i ofer cea mai bună îngrijire. Tot ce cer e ca tu să fii soția mea… un an. Atât.
Tânăra s-a încruntat.
— Și după un an?
— După un an, ești liberă. Cu contul plin și fără griji. Dar în tot acest timp, jucăm un rol: soț și soție. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
Elena și-a mușcat buza. Mama ei era internată de două ori pe lună și tratamentele costau mai mult decât putea duce salariul ei de grădinăreasă. Dacă trebuia să se sacrifice pentru un an, o putea face.
— De ce eu?
— Pentru că nu ești ca Ana. Și asta îmi place.
Nunta tăcută și planul bine pus la punct
Totul a mers rapid. Rareș s-a ocupat de tot: acte, haine, invitații. Nunta a fost elegantă, dar rece. Elena purta o rochie aleasă de el — simplă, fără dantelă, fără bijuterii. Nu voia ca ea să strălucească. Vroia doar ca Ana să afle. Și a aflat.
Ana a trimis un mesaj scurt după ce a văzut fotografiile: „Chiar atât de jos ai ajuns?”
Rareș a zâmbit. Era exact reacția pe care o dorea.
La petrecere, prietenii lui se întrebau în șoaptă cine era fata cu figura calmă și ochii verzi care nu părea să se potrivească în decorul luxos.
— Ce plan ai cu ea? l-a întrebat Vlad, cel mai vechi prieten.
— Niciunul. E doar un contract. Dar eu câștig.
Sau așa credea el.
Noaptea în care nimic n-a mai fost la fel
În dormitorul amenajat cu eleganță rece, Elena stătea la fereastră, cu spatele drept, uitându-se la oraș.
Rareș a intrat, a închis ușa și a întrebat, mai serios decât ar fi vrut:
— De ce ai acceptat, până la urmă?
Elena s-a întors spre el, calmă.
— Pentru că m-ai ales crezând că tu controlezi totul. Dar de fapt, eu te-am ales pe tine.
Rareș a înlemnit. Cuvintele ei l-au străpuns ca o oglindă pusă în fața propriei lui mizerii. Și-a dat seama că nu știa absolut nimic despre femeia din fața lui.
Noaptea aceea a fost liniștită, dar Rareș n-a dormit. S-a învârtit în pat, cu vocea ei repetându-i-se în minte. Eu te-am ales pe tine.
Un nou început cu pași mici
Zilele au trecut. Elena nu părea deranjată de nimic. Nu cerea, nu insista. Vorbea puțin, dar când o făcea, Rareș se simțea ascultat, nu judecat.
Într-o seară, ea i-a adus o cană de ceai când îl auzise tușind. Fără să spună nimic, doar a așezat cana lângă laptopul lui.
Altădată, i-a aranjat cravata înainte de o întâlnire importantă. Un gest mărunt, dar care l-a făcut să se uite la ea altfel. Și în loc să o ignore, a început să o observe. Felul în care citea, cum îi lega mamei lui șalul la gât, cum mângâia câinele din curte fără grabă.
Nu era o femeie simplă. Era o femeie echilibrată. O prezență blândă într-o lume în care el se învârtea doar cu pași mari, repezi și reci.
Adevărata alegere
După câteva luni, în timpul unei cine, Rareș a întrebat-o:
— Dacă mâine ai putea pleca, ai pleca?
Elena a zâmbit ușor:
— Dacă asta vrei tu, da. Dar dacă mă întrebi ce-mi doresc eu… poate că nici eu nu mai vreau să plec.
Rareș a privit-o în tăcere. Pentru prima dată, a înțeles că pierduse ceva important mult înainte de Ana. Pierduse capacitatea de a fi sincer. De a fi vulnerabil.
Dar acum o recăpăta, pas cu pas, lângă cineva care nu venise să joace un rol, ci să-l trezească.
Finalul neașteptat
Povestea lui Rareș și Elena nu a început cu dragoste. A început cu o rană și cu un plan. Dar s-a transformat, fără ca ei să-și dea seama, într-o poveste adevărată.
Nu era despre răzbunare. Era despre vindecare.
Uneori, lecțiile cele mai profunde vin nu din ce câștigi sau pierzi, ci din cine e lângă tine atunci când renunți să mai joci un rol.