La 78 de ani, am renunțat la tot. Am vândut apartamentul în care locuisem zeci de ani, vechea mea camionetă ruginită, chiar și colecția de viniluri pe care o adunasem o viață întreagă. Niciun obiect nu mai conta. Singurul lucru care mai însemna ceva era o scrisoare.
A venit pe neașteptate, printre facturi și pliante publicitare. O recunoșteam după scrisul rotund și simplu, același de acum o jumătate de secol. O singură propoziție mi-a frânt respirația:
„Mă întreb dacă te mai gândești la noaptea aceea de la lac.”
Am citit rândul de trei ori, cu mâinile tremurând. Era de la Elizabeth – prima mea iubire. Femeia care îmi marcase tinerețea, dar cu care viața mă despărțise în tăcere.
Scrisorile noastre au început să curgă din nou. Unele scurte, pline de nostalgie, altele lungi, încărcate cu povești din prezent. Ea îmi povestea despre grădina ei, despre cum încă mai cânta la pian, despre cât de mult îi lipseau glumele mele despre cafeaua ei imposibil de băut.
Până într-o zi, când mi-a trimis adresa. Atât mi-a trebuit. Am vândut tot și am cumpărat un bilet dus.
Zborul a fost începutul noii mele vieți. Sau așa am crezut. Până când, în mijlocul norilor, o durere puternică mi-a străbătut pieptul și totul s-a întunecat.
M-am trezit într-un spital cu pereți palizi și sunete monotone de aparate. Lângă mine stătea o femeie tânără, care mi-a zâmbit cald.
– Sunt Lauren, asistenta dumneavoastră. Ne-ați cam speriat.
Am închis ochii. Visul meu trebuia să mai aștepte.
Medicul mi-a spus că inima nu mai rezistă unui alt zbor. Că trebuie să evit stresul și efortul. Eu nu i-am răspuns. Nici nu mai conta.
Lauren a stat lângă mine fără să mă întrebe prea multe. Mă asculta. Știa deja despre Elizabeth, despre planurile mele, despre trecutul meu. Probabil vorbisem despre toate în starea de semiconștiență.
Am aflat mai multe și despre ea. Rămasă orfană, crescută într-un centru de plasament, abandonată de bărbatul pe care îl iubise. Pierduse un copil și, de atunci, se afundase în muncă. Amândoi eram două suflete rănite, dar vii.
În ziua în care urma să fiu externat, Lauren a intrat în cameră cu o cheie de mașină în mână.
– Ce faci cu asta? am întrebat.
– Plecăm. Încă mai poți conduce?
– Serios? Nu mă cunoști deloc…
– Te cunosc destul cât să știu că nu vei renunța. Și nici eu.
Am plecat. Am condus ore întregi, prin câmpuri și orașe prăfuite, cu ferestrele deschise și muzică veche în boxe. Ea râdea, iar eu simțeam că trăiesc din nou.
Am ajuns, într-un final, la adresa pe care o primisem. Dar nu era o casă. Era un azil.
Lauren a parcat, iar în holul de la recepție privirea i s-a intersectat cu a unui bărbat – Jefferson. Trecutul lor se rescria în fața mea. Am înțeles totul doar din tăcerea dintre ei.
Am pășit singur mai departe. Și am găsit-o.
O femeie stătea lângă fereastră. Părea Elizabeth. Avea părul alb, ochii calzi. Dar zâmbetul era altul.
– James, ai venit.
– Tu nu ești Elizabeth…
– Sunt sora ei, Susan. Ea a murit anul trecut.
Totul s-a prăbușit. Mă țineam cu greu pe picioare.
– De ce ai făcut asta?
– I-am găsit scrisorile. Nu le-a aruncat niciodată. Le recitea mereu. Și… n-am vrut să fiu singură.
– Ai mințit.
– Știu.
Am plecat. Dar am cerut o singură informație:
– Unde e îngropată?
La cimitir, vântul tăios m-a întâmpinat ca un verdict. M-am oprit în fața pietrei funerare și am citit numele ei. Am îngenuncheat.
– Am venit, Liz. Am reușit. Dar am ajuns prea târziu…
Lauren mă aștepta în tăcere. Știam că nu mai pot fugi de viață.
Ne-am întors în oraș. Eu, Susan și Lauren am început un nou capitol.
Am cumpărat casa Elisabetei și am readus-o la viață. În grădină, seara, jucam șah, beam ceai și vorbeam despre viață. Despre trecut. Despre ce va urma.
Lauren și Jefferson se reîntâlneau. Susan venea des, timidă, dar cu zâmbetul cald al surorii care a rămas.
Iar eu? Eu îmi găsisem, într-un final, liniștea. Nu în brațele primei mele iubiri. Ci în oamenii care mi-au fost puși în cale când inima mea, literalmente, s-a oprit.
Dragostea nu vine întotdeauna când o aștepți. Uneori vine tocmai când crezi că ai pierdut totul. Iar atunci, trebuie să fii gata să spui „da”.