Am simțit cum aerul din casă s-a schimbat. De parcă zidurile acelea, care mă strânseseră atâta timp, începeau să-și piardă puterea asupra mea. Tatăl meu a rămas cu gura întredeschisă, incapabil să înțeleagă cum „fata responsabilă” îndrăznea să rupă lanțurile.
Am intrat în cameră, iar Andrei și Irina împătureau grăbiți câteva haine, înghesuindu-le în rucsacuri. În ochii lor nu mai era teamă, ci un fel de scânteie nouă, ca și cum brusc înțeleseseră că libertatea chiar era posibilă.
Am luat câteva lucruri de bază și, fără să privesc înapoi, am ieșit din casă. Pe verandă, frigul de toamnă m-a izbit în obraji, dar era un frig bun, eliberator. Am simțit că respir pentru prima dată după mult timp.
Am pornit pe ulița veche, aceea pe care copil fiind alergam desculță, cu genunchii juliți, spre râul din capătul satului. Gemenii mergeau alături de mine, strângându-mi mâinile, iar pașii noștri răsunau pe asfaltul rece.
Nu aveam un plan detaliat, dar aveam ceva mai important: decizia fermă că nu voi mai accepta umilința. Mi-am amintit de vorbele bunicii mele, o femeie simplă de la țară: „Când ți se închide o ușă, să nu bați în ea până-ți sângerează mâna. Deschide altă ușă, copila mea. Întotdeauna e alta.”
Și am făcut exact asta.
Prima noapte am dormit la o vecină, tanti Ioana, o femeie bătrână care mă ținuse pe genunchi când eram mică. Când a auzit povestea, a clătinat din cap și ne-a primit fără ezitare. Ne-a întins plapuma ei groasă de lână, mirosind a fum de sobă, iar copiii s-au culcat pentru prima dată liniștiți, fără să se teamă că cineva le va muta jucăriile.
A doua zi, am mers la bancă și am retras o parte din bani. Nu era o avere uriașă, dar era suficient pentru un nou început. Am găsit o casă mică, veche, la marginea satului. Avea pereții crăpați și miros de igrasie, dar pentru noi era un palat.
În zilele ce au urmat, am muncit cot la cot cu gemenii. Am văruit pereții, am curățat curtea plină de frunze, am reparat gardul dărâmat. Fiecare cui bătut, fiecare perete spoit cu var alb era un pas spre demnitatea noastră recâștigată.
Andrei și Irina râdeau din nou, alergau prin curte și desenau pe pereții lor, fără ca nimeni să le spună că nu e voie. Seara, aprindeam soba și, la lumina pâlpâindă a focului, le povesteam întâmplări din copilăria mea.
Am început să merg din nou la spital, dar acum cu altă forță. Nu mai eram femeia care îndura în tăcere, ci mama care știa că pentru copiii ei merită orice sacrificiu.
Vestea despre plecarea noastră s-a răspândit repede prin sat. Unii clătinau din cap, alții zâmbeau complice. Dar cel mai important era că noi ne regăsisem liniștea.
Într-o duminică, după slujba de la biserica satului, preotul m-a întrebat dacă am nevoie de ajutor. Oamenii s-au mobilizat și ne-au adus scaune, o masă, câteva farfurii. Erau simple, dar pentru noi erau daruri de neprețuit.
Cu fiecare zi, casa noastră mică se transforma într-un cămin. Copiii își făceau temele pe masă, iar eu pregăteam mâncare pe soba veche. Mirosul de ciorbă de legume și pâine coaptă în tavă umplea încăperile și, pentru prima dată după mult timp, am simțit că aparținem undeva.
Privind la Andrei și Irina, știam că decizia mea fusese corectă. Am înțeles că nu ai nevoie de palate, de covoare scumpe sau de aprobarea altora pentru a fi fericit. Ai nevoie doar de curaj, de dragoste și de puterea de a spune „Destul”.
Iar eu spusesem.
Și, în acel „Destul”, se născuse libertatea noastră.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.