Dimineața aceea a început cu miros de cafea și sunetul păsărilor care cântau pe geam. Îmi amintise de vremurile când soțul meu, Dumitru, își punea pălăria de paie și ieșea la câmp să vadă via. Casa răsuna altfel atunci, de râsete și de glasuri calde. Acum, în locul acela sacru, pașii străini răsunau cu tupeu pe podeaua de lemn, iar fotografiile familiei mele dispăreau una câte una.
Nu eram femeia care să se lase călcată în picioare. Poate că îmbătrânisem, poate că amintirile îmi mai aduceau lacrimi, dar am crescut cu rânduiala satului: respectul pentru vatră, pentru pământ, pentru cei plecați. Cine se atinge de ele, se atinge de sufletul meu.
Începusem să notez totul. Un carnețel mic, cu coperți albastre, ascuns sub perna de la capătul patului. Scriam ore, gesturi, cuvinte. Într-o seară, am pus chiar și telefonul pe masă, ca și cum l-aș fi uitat pornit, și am înregistrat discuția lor. Vocea lui Ryder răsunase clar: „O să iasă actele pe numele nostru. N-o să știe ce a semnat.”
Inima mi-a sărit o bătaie. Nu mai era doar lipsă de respect, era un plan. Unul care îmi viza casa, moștenirea, tot ce clădisem împreună cu Dumitru într-o viață de muncă.
În ziua următoare, am mers la vecina mea, tanti Ileana. O femeie trecută prin multe, cu vorbele mereu la ea. I-am povestit câte ceva, fără detalii. M-a privit lung și mi-a spus: „Anica, ai grijă. Lumea de azi nu mai are frică de Dumnezeu. Strânge tot ce poți și mergi unde trebuie. Altfel, te calcă în picioare.”
Vorbele ei mi-au răsunat în minte toată noaptea. Îmi aminteam de poveștile bătrânești despre cum, pe vremuri, satul judeca oamenii care își părăseau părinții, îi rușina în fața comunității. Acum, rușinea nu mai avea loc. Dar legea încă exista. Și dovezile erau de partea mea.
Când Lynette și Ryder au plecat într-o duminică după-amiază, mi-am făcut curaj. Am scos toate fotografiile, le-am pus la locul lor, și am așezat fotografia lui Dumitru la mijlocul mesei. Am vorbit cu el în șoaptă, ca altădată. „Nu te îngrijora, dragul meu. Casa asta rămâne a noastră.”
În săptămânile următoare, am mers la notar. Am prezentat actele, am întrebat ce pași trebuie să urmez. Avocata, o femeie tânără, cu ochii ca tăciunele, mi-a spus: „Doamnă, dacă încercau să vă păcălească să semnați, se numește abuz. Aveți dreptul să-i dați afară.”
Cuvintele ei mi-au dat putere.
A doua zi, când s-au întors cu pungi de cumpărături și priviri pline de superioritate, i-am întâmpinat în ușă. Am stat dreaptă, cu brațele încrucișate, ca la șezătoarea de altădată, când femeile își țineau cuvântul în fața bărbaților.
„Lynette, Ryder,” am spus cu vocea fermă pe care nici eu nu știam că o mai am. „Casa asta e a mea. A tatălui tău. Nu e hotel, nici teren de joacă. Am actele, am dovezile, am avocat. Dacă mai faceți un pas peste prag fără să vă cer eu, sună poliția.”
Lynette a rămas cu gura întredeschisă, telefonul tremurându-i în mână. Ryder a încercat să râdă, dar râsul i s-a stins repede când a văzut privirea mea.
În liniștea care s-a lăsat, mi-am dat seama că nu mai eram victima din colț, ci stăpâna casei mele. În sfârșit, simțeam că Dumitru zâmbea din fotografia de pe masă.
Și atunci am știut: indiferent ce ar mai încerca, nimeni nu avea să-mi ia vreodată căminul. Pentru că, în România, casa părintească nu se vinde, nu se cedează și nu se lasă pe mâna străinilor. Casa se apără cu sufletul.
Iar eu tocmai făcusem asta.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.