Cătă închise ușa camerei, cu inima bătându-i nebunește. Știa că discuțiile despre bani cu soacra ei nu erau simple, dar niciodată nu imaginase că ar putea ajunge să ceară totul „până la ultimul ban”. Liza și Ana se jucau printre cutii, fără să observe tensiunea, iar Victor privi cu tristețe și frustrare mama lui, știind că orice argument ar aduce va fi primit cu încăpățânare.
În timp ce despacheta cutiile, Cătă se gândea la toate eforturile pe care le depuseseră pentru noua casă. Fiecare obiect aranjat, fiecare pat scos din cutie, fiecare frigider și aragaz instalat — totul fusese visul lor, visul unei vieți mai bune. Și acum, mama soacră pretindea că acest vis era „datorie” și că trebuia să fie plătit.
Seara se lăsă peste oraș, iar frunzele galbene cădeau lin pe trotuare. La cabană, Olga Vitalievna stătea cu păturile trasă peste umeri, cu gândul la bani și la apartamentul ei viitor, fără să observe frigul din jur. Însă în mintea ei, tensiunea creștea: ce-ar fi dacă Victor și Cătă ar refuza? Ce-ar face atunci?
Victor, văzând neputința soției lui, se hotărî să ia o decizie radicală. A doua zi dimineață, el urcă în mașină cu Cătă și fetele și se îndreptă către cabană. Nu pentru a ceda, ci pentru a clarifica lucrurile odată pentru totdeauna. La sosire, găsiră ușa încuiată, dar Victor nu ezită: bate cu putere și strigă.
Olga Vitalievna deschise, privindu-i surprinsă. Victor, cu calm, dar cu hotărâre, îi explică că banii erau un cadou, nu o datorie. Cătă îi puse înainte actele și dovezile plății pentru noua lor casă. În privirea ei se citea mai întâi furia, apoi confuzia. Apoi, încet, cu voce tremurândă, recunoscu că se înșelase.
Cătă zâmbi, în sfârșit ușurată. Victor își luă soția de mână, iar fetele alergară să culeagă ultimele frunze de toamnă din curte. Tensiunea se risipi, iar în loc de conflicte și acuzații, casa lor începu să răsune de râs și voie bună. O lecție despre limite, respect și adevărata valoare a familiei se așeză peste toți.
Și astfel, într-un final, toamna aduse nu doar frig și frunze căzute, ci și împăcare, liniște și o poveste care avea să fie spusă ani de zile în familie.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.