Dar alta, mai puternică, îi spunea: „Dacă nu tu, atunci cine?”
A făcut un pas înăuntru.
Toate privirile s-au întors către ea.
Unii au zâmbit ironic, alții nici nu s-au sinchisit. Sorin ridică o sprânceană, dar n-a zis nimic.
— Scuzați-mă, spuse ea încet, aproape șoptit. Poate… poate pot să ajut.
Horia a râs disprețuitor.
— Tu? Cu mătura aia? Doamnă, suntem ingineri, nu e o pată de șters.
Raluca s-a înroșit, dar a rămas pe loc.
A privit ecranul și, fără să-și dea seama, a început să analizeze liniile de cod.
Mâinile i s-au sprijinit de masă.
Cifrele, formulele, structurile — toate i se păreau familiare, ca niște prieteni vechi.
A luat o cariocă și a început să scrie pe tablă.
O liniște adâncă a cuprins încăperea.
Zgomotul vocii ei tremurate s-a amestecat cu mirosul de detergent.
— Aici… ați uitat o buclă logică. Variabila asta se închide greșit. Dacă o redirecționați prin subrutina principală, sistemul se autoreglează.
Horia a dat ochii peste cap, dar când unul dintre tinerii ingineri a testat sugestia, totul s-a schimbat.
Ecranul s-a luminat.
Codul s-a aliniat perfect.
Graficele roșii s-au transformat în verde.
Câteva secunde, toți au rămas muți.
Apoi, cineva a șoptit:
— A reușit…
Raluca s-a dat un pas înapoi, cu ochii în lacrimi.
Nu pentru glorie, nu pentru recunoaștere — ci pentru că simțea, pentru prima dată după ani de zile, că nu-și pierduse complet visul.
Sorin s-a ridicat și s-a apropiat de ea.
— Cum te cheamă? a întrebat.
— Raluca, domnule.
— De mâine, Raluca, nu mai vii cu mătura. Vii cu badge de inginer.
Toți au rămas înmărmuriți.
Horia a coborât privirea, rușinat.
Cei tineri au început să aplaude încet, apoi tot mai tare, până când sala întreagă vibra de emoție.
Raluca a zâmbit timid.
Știa că viața nu o scutise de greutăți, dar în noaptea aceea, printre cabluri, monitoare și priviri neîncrezătoare, își recâștigase locul în lume.
După tură, a ieșit în stradă, cu vesta reflectorizantă pe umăr și mătura în mână.
Cerul era plin de stele.
Și, pentru prima dată după mult timp, a privit în sus fără teamă.
Pe drum spre casă, gândul i-a zburat la Sofia.
Abia aștepta să-i spună: „Mami a făcut-o. Mami s-a întors.”
A doua zi dimineață, în clădirea aceea uriașă, o femeie simplă a schimbat istoria unei companii.
Nu cu un costum scump, nu cu o diplomă afișată pe perete.
Ci cu o minte sclipitoare, o inimă curată și o mătură în mână.
Și de-atunci, toți cei care o cunoșteau au învățat o lecție:
niciodată să nu subestimezi o femeie care muncește în tăcere.
Pentru că uneori, geniul poartă mănuși de cauciuc și visează printre găleți și detergenți.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.