Toată ziua a stat acolo, cu sufletul greu, urmărind pe ecran imaginile în timp real. Carmen spăla, gătea, vorbea cu Valentina ca o mamă adevărată. Niciun gest forțat, nicio urmă de teamă. Fetița râdea, o trăgea de șorț, îi spunea povești inventate, iar femeia o asculta cu răbdare.
Cătălin nu știa dacă să fie recunoscător sau gelos. Simțea o durere ciudată, un nod în piept, ca și cum cineva îi fura locul de tată. Se gândea la tot ce făcuse în ultimele luni – la nopțile petrecute în birou, la întâlnirile cu investitori, la telefoanele interminabile. Căutase să-și înece durerea în muncă, dar în tot acest timp uitase să fie tată.
Când se lăsase seara, Carmen s-a așezat lângă fetiță și i-a spus cu blândețe:
— Hai, micuțo, spune rugăciunea ta pentru mami.
Valentina a închis ochii și, cu voce tremurată, a murmurat:
— Doamne, spune-i lui mami că o iubesc și că o să fiu cuminte.
Cătălin și-a acoperit fața cu mâinile. Lacrimile i se scurgeau fără rușine. În tot acel timp, căutase soluții complicate, medici, bani, dar vindecarea era acolo – într-un gest simplu, într-o vorbă caldă.
A doua zi, s-a trezit devreme. A mers la bucătărie și a început să taie legume, stângaci, dar hotărât. Când Carmen și Valentina au intrat, el a zâmbit timid:
— Astăzi gătim împreună, da?
Fetița l-a privit neîncrezătoare, apoi a fugit și i s-a aruncat în brațe.
— Tati, îți miroase a ceapă pe față!
Toți trei au izbucnit în râs.
Din acea zi, viața din casa lor s-a schimbat. Nu mai era liniștea apăsătoare de altădată, ci râsete, cântece și miros de prăjituri în fiecare dimineață. Carmen devenise parte din familie, iar Cătălin, pentru prima oară după moartea Danielei, simțea că nu mai e singur.
Timpul a trecut, iar constructorul cel bogat a început să petreacă mai mult timp acasă. Își dădea seama că averea nu stă în conturi, ci în micile momente în care îți ții copilul în brațe, în zâmbetele sincere, în liniștea unei seri obișnuite.
Într-o duminică, Valentina i-a adus o hârtie desenată stângaci.
— Uite, tati, ăsta e familia noastră: tu, eu și mătușa Carmen!
Cătălin a privit desenul și a simțit că inima i se rupe în două. Într-un colț mic era și o figură cu aripi, zâmbitoare.
— Și mami, acolo sus, care ne păzește, a spus fetița cu un zâmbet.
Atunci, pentru prima dată după mult timp, Cătălin a simțit pace. Nu mai era milionarul rece care trăia pentru cifre și contracte. Era un om care învățase, în sfârșit, cât de prețios e un „te iubesc” spus la timp.
Și-a scos telefonul, a șters aplicațiile de afaceri și a scris un mesaj simplu către partenerii lui:
„De azi înainte, încep să construiesc altfel – nu clădiri, ci amintiri.”
Carmen l-a privit zâmbind, iar Valentina, cu mânuțele ei mici, i-a luat fața între palme și i-a spus:
— Tati, acum ești cel mai bogat om din lume.
Și pentru prima dată, Cătălin a știut că fetița lui avea dreptate.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.