…atunci, într-o seară friguroasă, pe când a ajuns acasă și a închis ușa în urma lui, Daniel a simțit pentru prima dată că genunchii îi cedează. A lăsat trusa de scule pe jos, și-a sprijinit fruntea de perete și a tras aer adânc, ca și cum tot greul lumii stătea agățat de pieptul lui. Gemenii dormeau, dar în liniștea aceea apăsătoare se simțea ca un om care luptă singur împotriva unui munte.
Aș fi putut renunța acum, își spuse. Dar nu am voie.
S-a ridicat, a verificat biberoanele, a pus apa la încălzit, a pregătit hainele pentru a doua zi. Totul ca un ritual, ca o armură care nu îl lăsa să se destrame.
A doua zi, în drum spre muncă, a auzit pentru prima dată pe cineva strigând după el.
— Daniel, stai un pic!
Era bătrânul nea Ghiță din capătul străzii, un om simplu, care îl vedea trecând zi de zi cu pasul lui greu, mereu grăbit, mereu obosit.
— Am vorbit cu băieții. Avem nevoie de cineva priceput la mici reparații. Nu te plătim mult, dar e ceva în plus la salariu.
Propunerea aceea, atât de simplă, valora pentru Daniel mai mult ca un sac de aur. Banii nu erau mulți — nici măcar nu ajungeau la 200 de lei pe săptămână — dar erau un început. Și, mai ales, era cineva care îi dădea o șansă.
Zilele treceau una după alta, iar Daniel lucra până îi tremurau mâinile. Muncea pe șantier, făcea mici reparații prin cartier, iar noaptea învăța din tutoriale cum să repare electrocasnice, cum să își deschidă un PFA, cum să emită o factură. Dormea puțin, dar învăța mult. Era singura lui cale.
Când gemenii au împlinit un an, Daniel deja strânsese câteva mii de lei, bani pe care nu i-a atins. Nu pentru el. Pentru ei.
— O să vă fac o viață mai bună, șoptea el în fiecare seară când îi acoperea cu păturica.
A început apoi să repare telefoane vechi. Le cumpăra stricate cu 50–100 de lei, le repara și le vindea cu 200–250 de lei. Nu era un profit mare, dar era un început. Și, cel mai important, era curat, cinstit și făcut cu mâinile lui.
La doi ani ai gemenilor, Daniel lucra deja legal, cu acte, având clienți în tot cartierul. Vecinii îl chemau nu doar pentru reparații, ci pentru orice bătaie de cap: o ușă care scârțâia, un raft căzut, o țeavă care curgea. Iar el venea mereu, calm, cu trusa lui veche, dar cu mintea limpede.
Oamenii simțeau diferența: Daniel nu venea pentru bani. Venea pentru că voia să ajute. Și asta se vedea.
Într-o zi, o femeie bine îmbrăcată a bătut la ușă. Avea un laptop scump, blocat. Daniel a reparat problema în douăzeci de minute.
— Cât îți datorez? întrebă ea.
— Cât considerați, doamnă.
Femeia i-a întins 500 de lei. Pentru el, banii aceia erau enormi. Dar mai important a fost ce a spus ea:
— De mâine, vii și lucrezi la firma noastră. Avem nevoie de oameni ca tine.
Acolo a început totul. De la un simplu angajat tehnic, Daniel a urcat pas cu pas. A învățat programare, management, contabilitate. A strâns bani, a investit în primul atelier, apoi în al doilea. Până când, la șapte ani, gemenii lui îl priveau mândri cum taie panglica la prima lui firmă oficială.
Iar când Matei și Mihai au crescut, au intrat în afacere. Au adus idei noi, tehnologie nouă, proiecte mari. Au luat tot ce construise tatăl lor cu mâinile pline de bătături și au transformat într-un imperiu valorând milioane, apoi miliarde.
Iar Daniel, cu părul alb și ochii calzi, stătea adesea la biroul lui din lemn vechi și murmura același lucru:
— Nu eu v-am ridicat pe voi. Voi m-ați ridicat pe mine.
Pentru că, uneori, cele mai mari imperii nu se nasc din avere, ci din dragostea unui om simplu, care refuză să renunțe.
Și România are mulți astfel de oameni — tăcuți, obosiți, dar de neclintit. Iar poveștile lor, ca și aceasta, arată că oricât de întunecată ar fi viața, lumina se aprinde totdeauna acolo unde există dragoste și hotărâre.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.