Și chiar în ziua următoare m-am dus să văd „moștenirea”.
Valea Secăturii era la vreo trei kilometri de sat, după ultima casă, unde asfaltul se termina și începea drumul plin de gropi. Am mers pe jos. N-aveam mașină. N-aveam nimic.
Când am ajuns, am înțeles de ce râseseră.
Pământ crăpat. Buruieni uscate până la genunchi. Câțiva pomi bătrâni, strâmbi, de parcă și ei voiau să plece de acolo. Nicio fântână. Nici gard.
Am stat în mijlocul terenului și am simțit că mă apasă liniștea.
Acolo trebuia să-mi fac un rost.
În prima clipă, mi-au dat lacrimile. Nu de rușine. De frică.
Dar frica ține puțin când n-ai ce pierde.
Am început cu mâinile goale. La propriu. Am curățat mărăcinii cu o coasă veche pe care o găsisem în șopronul nostru, înainte să fiu dată afară din casa mare. Am strâns bolovanii grămadă. Zi după zi.
Vecinii treceau pe drum și se uitau. Unii clătinau din cap.
— Ce să scoată ea de acolo?
— Mai bine vinde și scapă.
Dar cui să vând? Și pe cât? Pe doi lei?
Într-o după-amiază, când eram frântă de oboseală, a trecut badea Ilie, un bătrân din sat care trăise toată viața din pământ.
S-a oprit lângă gardul imaginar și m-a privit lung.
— Pământul nu-i mort, fată. Doar e flămând.
Atât a zis și a plecat.
Vorbele lui mi-au rămas în cap.
Flămând.
În săptămâna următoare, m-am dus la primărie. Am întrebat de programe pentru sere mici. De ajutor pentru legumicultori. Am făcut drumuri. Am completat hârtii. Am stat la cozi.
Unii m-au privit cu milă. Alții cu nepăsare.
Dar am primit aprobarea pentru o mică finanțare. Nu mult. Suficient pentru o seră și un sistem simplu de irigație.
Când a venit primul transport de folie și țevi, tot satul a aflat.
— Teresa își face solar!
— Pe pietrele alea?
Am muncit toată vara. Mi-am rupt palmele. Am făcut bășici. Am plâns noaptea de durere.
Dar în toamnă, în solarul acela, au apărut primele roșii.
Roșii mari. Cărnoase. Dulci.
Le-am dus în piață, în oraș. La început, lumea trecea pe lângă mine. Eram femeia cu batic negru, tăcută.
Apoi au gustat.
— De unde sunt?
— Din Valea Secăturii.
Unii au râs. Dar au cumpărat.
Cu primii bani, vreo 4.800 de lei strânși în câteva luni, am mai pus un solar. Apoi încă unul.
În al doilea an, nu mai vindeam doar roșii. Aveam ardei, castraveți, salată, ceapă verde.
În al treilea an, aveam contract cu un magazin din oraș.
Și într-o dimineață, când mă întorceam de la piață cu duba închiriată plină de lăzi goale, i-am văzut pe cumnatul cel mic și pe fratele lui la poartă.
Se uitau peste gard.
Unde fusese pământ crăpat, era acum verde cât vedeai cu ochii. Solarii albe, rânduri drepte, un puț forat cu pompă nouă.
Am oprit.
Au dat din cap, încurcați.
— Ai făcut treabă… au mormăit.
N-am zis nimic.
Nu mai aveam nevoie.
În anul acela, la hramul satului, primarul m-a chemat pe scenă. Mi-a dat o diplomă pentru „exemplu de ambiție și muncă”.
Dar diploma n-a fost victoria mea.
Victoria a fost în altă zi.
Într-o dimineață rece de primăvară, când am mers la cimitir cu un buchet de lalele din solarul meu. M-am așezat lângă crucea lui.
— Vezi? i-am șoptit. N-am avut nevoie de nimeni.
Vântul a trecut ușor prin iarbă.
Valea Secăturii nu mai era o glumă. Era locul care m-a ridicat.
Iar eu nu mai eram femeia fără nimic.
Eram Teresa Popescu. Femeia care a transformat batjocura în pâine, rușinea în muncă și un petic de pământ uscat într-un rost.
Și nimeni n-a mai râs vreodată de mine.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.