O femeie ținea telefonul Ralucăi în mână.
Pe ecran — mesaje.
Zeci.
De la un bărbat.
Și o fotografie.
Raluca… într-o oglindă de hotel.
El… în spatele ei.
Fără dubii.
— Ăsta e soțul meu… a spus femeia.
Raluca a încercat să ia telefonul.
— Dă-mi-l!
— De când?
Nimeni nu mai respira.
— Andrei e în misiune… a spus cineva.
Apoi întrebarea care a schimbat totul:
— Dacă tu ai fost ocupată cu asta… cine a gătit?
Tăcere.
— Soacra ei, a spus cineva.
Atunci am ieșit.
Toți s-au uitat la mine.
Eram obosită. Murdară. Arsă pe mână.
— Dumneavoastră ați gătit tot? a întrebat un prieten de-al lui Andrei.
— Da.
— Nu începe… a spus Raluca.
Dar nu m-am oprit.
— A spus că este cadoul meu pentru ea. Și că eu plătesc ingredientele.
— Tu ai plătit? a întrebat cineva.
— 1.462 de dolari.
A explodat totul.
— Ești serioasă?!
— Locuiește aici! a spus Raluca.
— Nu este servitoarea ta!
— Nu știți cum e să o ai aici!
M-am uitat la ea și am spus calm:
— Mai greu decât să fii văduvă?
A tăcut.
Vecina a intervenit:
— Am văzut listele. Era tratată ca o angajată.
— Mie mi-ai spus că îi place să gătească…
Am râs amar.
Raluca căuta sprijin.
Nu a găsit.
Femeia cu telefonul a spus:
— Trebuie să pleci.
— E casa mea!
— Nu. Andrei m-a rugat să am grijă de mama lui. Și sunt sigur că ar vrea să pleci chiar acum.
Raluca s-a uitat la mine:
— I-ai spus?
— Nu. Ți-ai făcut-o singură.
A plecat.
Fără să se uite înapoi.
A doua zi, Andrei m-a sunat.
I-am spus tot.
— Mamă… de ce nu mi-ai spus?
— Pentru că erai în misiune…
A tăcut.
Apoi:
— Întotdeauna ai unde să te întorci.
A cerut divorțul două zile mai târziu.
Raluca a venit o singură dată după lucruri.
Nu m-a privit.
Eu încă îmi plâng soțul.
Încă mă doare că am tăcut atât.
Dar nu mai sunt femeia care stă în bucătărie și înghite.
Raluca a vrut o cină perfectă.
A primit adevărul.
Servit… fel cu fel.