Adrian era convins că are dreptul să-i controleze banii.
Programul.
Ieșirile.
Viața.
— Lucrezi prea mult.
— Pentru că am un job.
— Te vezi prea des cu prietenele.
— Pentru că am prietene.
— Nu gătești suficient.
— Pentru că nu sunt bucătăreasă.
Fiecare răspuns îl înfuria și mai tare.
În cele din urmă, Adrian a scos cardul din buzunar.
L-a fluturat prin aer.
— Îl vei primi când vei începe să te comporți ca o soție adevărată.
Ana simțea că nu mai vorbește cu omul pe care îl cunoscuse cândva.
— Sunt banii mei.
— Greșit.
— Cum adică greșit?
— În familie totul este comun.
— Atunci unde sunt banii tăi?
Pentru o clipă Adrian a tăcut.
Apoi a zâmbit.
Un zâmbet care i-a dat fiori.
— Nu contează.
Ana s-a apropiat.
— Câți bani ai luat din cont?
— Puțini.
— Câți?
— Nu țin minte.
Atunci telefonul lui s-a luminat.
Pe ecran a apărut o notificare bancară.
Pentru o fracțiune de secundă Ana a reușit să citească suma.
23.000 lei.
A simțit că îi fuge pământul de sub picioare.
— Adrian…
Vocea ei era aproape o șoaptă.
— Ce ai făcut?
El a închis imediat ecranul.
Dar era prea târziu.
Ana văzuse.
— Ai luat douăzeci și trei de mii de lei?!
— Nu ridica tonul.
— Erau economiile mele!
— Economiile noastre.
— Pentru vacanță!
— Pentru motocicletă.
Ana a rămas fără aer.
— Ai cumpărat motocicleta?
Adrian și-a încrucișat brațele.
— Da.
— Fără să mă întrebi?
— Nu aveam nevoie de aprobare.
În acel moment Ana a înțeles că nu mai era vorba despre bani.
Era vorba despre control.
Și dacă rămânea, lucrurile aveau să devină și mai rele.
A zâmbit.
Spre surprinderea lui.
— Ai dreptate.
Adrian a clipit.
— Cum adică?
— Poate că trebuie să mă gândesc mai bine la rolul meu de soție.
Pentru prima dată în acea seară păru mulțumit.
— În sfârșit.
— Vrei cină?
— Da.
— Merg să cumpăr ceva.
— Ia banii ăștia.
I-a întins câteva bancnote.
Ana le-a luat.
Și a ieșit din apartament.
Cinci minute mai târziu era în fața unei sucursale bancare.
Zece minute mai târziu cardul era blocat.
Iar douăzeci de minute mai târziu operatorul îi spunea ceva care i-a înghețat sângele.
— Doamnă, înainte de blocare au fost efectuate mai multe tranzacții importante în ultimele săptămâni.
— Ce tranzacții?
Operatorul a început să le citească.
Pe măsură ce asculta, Ana devenea tot mai palidă.
Motocicleta era doar începutul.
Adrian cheltuise mult mai mult decât credea ea.
Mult mai mult.
Iar ultima tranzacție fusese făcută cu doar două ore înainte.
Pentru ceva ce Ana nu cumpărase niciodată.
Un avans pentru un apartament.
Pe numele unei alte femei.
Ana a rămas nemișcată pe trotuar.
Vântul rece îi bătea în față, dar abia îl simțea.
Operatorul continua să vorbească.
— Doriți să vă trimit extrasul complet?
— Da.
Câteva secunde mai târziu documentul ajunsese pe e-mail.
Ana l-a deschis.
Și adevărul a devenit imposibil de ignorat.
În ultimele luni, Adrian folosise cardul ei în mod repetat.
Sume mici.
Apoi sume mai mari.
Până când ajunsese să cheltuie zeci de mii de lei.
Dar cel mai grav era ultimul transfer.
Avans pentru un apartament.
Beneficiar: Irina Popa.
Ana nu știa cine era.
Dar avea să afle.
În aceeași seară a mers la Cata.
Prietena ei a rămas fără cuvinte când a văzut documentele.
— Ana… asta nu mai este doar o problemă de cuplu.
— Știu.
— Ai vorbit cu un avocat?
— Mâine.
A doua zi, avocatul a confirmat ceea ce bănuia.
Toate documentele.
Toate extrasele.
Toate mesajele.
Totul trebuia păstrat.
Iar Adrian nu trebuia avertizat.
Trei zile mai târziu, Ana a aflat cine era Irina.
O femeie cu aproape cincisprezece ani mai tânără.
Și nu era doar o colegă.
Era amanta lui.
În acel moment toate piesele s-au așezat la locul lor.
Motocicleta.
Lipsa banilor.
Controlul.
Minciunile.
Furia.
Totul.
În săptămânile care au urmat, Adrian a alternat amenințările cu rugămințile.
Ba îi spunea că nu valorează nimic fără el.
Ba îi promitea că se schimbă.
Dar Ana nu mai era aceeași femeie.
Pentru prima dată după ani de zile, vedea clar.
Când a primit actele de divorț, Adrian a venit furios la biroul ei.
A făcut scandal.
A cerut să vorbească cu ea.
Dar în locul femeii pe care o controla odinioară, a găsit pe cineva complet diferit.
— Retrage divorțul.
— Nu.
— Arunci la gunoi șase ani.
— Nu eu i-am aruncat.
— Ai de gând să mă lași fără nimic?
Ana aproape a râs.
— Fără nimic?
A scos un dosar.
L-a pus pe masă.
— Recunoști tranzacțiile?
Fața lui s-a schimbat instantaneu.
— De unde ai…
— Le recunoști?
Nu a răspuns.
— Exact asta credeam.
Pentru prima dată, Adrian părea speriat.
Cu adevărat speriat.
Câteva luni mai târziu, divorțul era finalizat.
Ana locuia într-un apartament nou.
Avea liniște.
Avea libertate.
Avea control asupra propriei vieți.
Într-o seară, stând pe balcon cu o cană de ceai, a deschis laptopul.
Pe ecran se afla confirmarea unei rezervări.
Destinație: Portugalia.
Visase ani întregi la acea călătorie.
Acum urma să plece.
Singură.
Dar nu se mai simțea singură.
Se simțea liberă.
Și pentru prima dată după foarte mult timp, viitorul îi aparținea doar ei.