Cleo strânse volanul cu putere.
În oglindă, farurile erau încă acolo.
Nu știa cine era omul de pe bancheta din spate și nici cine îl urmărea.
Dar știa un singur lucru.
Era speriat.
Iar ea nu putea să-l lase în ploaie.
A virat pe câteva străzi lăturalnice pe care le cunoștea bine după anii petrecuți la volan.
În cele din urmă, luminile din spate au dispărut.
Bărbatul a răsuflat ușurat.
— Cred că i-am pierdut.
— Acum îmi spui și mie ce se întâmplă?
El a zâmbit slab.
— Îți voi explica. Dar mai întâi trebuie să ajung la un loc sigur.
Cleo l-a lăsat la intrarea unui spital privat.
Înainte să coboare, bărbatul a privit-o câteva secunde.
— Nu știi cât de mult înseamnă ceea ce ai făcut în seara asta.
— Ai grijă de tine, atât.
Apoi a plecat.
Cleo nu l-a mai văzut.
Sau cel puțin asta a crezut.
Dimineața următoare, un zgomot de motoare a făcut-o să tresară.
S-a apropiat de fereastră.
În fața casei erau parcate mai multe SUV-uri negre.
A simțit cum i se strânge stomacul.
— Chester… sper că n-am intrat în vreo mare belea…
Motanul o privea liniștit de pe canapea.
Câteva clipe mai târziu, cineva bătu la ușă.
Când a deschis, a rămas fără cuvinte.
În fața ei stătea bărbatul din taxi.
Doar că acum era îmbrăcat elegant și însoțit de mai mulți oameni în costume.
— Bună dimineața, doamnă Cleo.
— Dumneavoastră…
— Da. N-am apucat să mă prezint aseară.
Un bărbat în vârstă se apropie.
— Eu sunt Victor Atkinson.
Cleo nu recunoscu imediat numele.
Dar când îl recunoscu, simți că i se taie picioarele.
Era unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din țară.
— Fiul meu, Archie, mi-a povestit ce ați făcut pentru el.
Archie zâmbi.
— Dacă nu opreai taxiul, probabil că situația mea ar fi fost foarte diferită.
Cleo rămase fără glas.
Totul părea ireal.
Victor Atkinson îi întinse un plic.
— Nu putem răsplăti suficient ceea ce ați făcut. Dar vrem să știm că dumneavoastră și copilul dumneavoastră veți avea un viitor mai liniștit.
Cleo deschise plicul și izbucni în lacrimi.
Pentru prima dată după luni întregi, nu mai simțea teamă.
Nu mai simțea nesiguranță.
Doar speranță.
Archie se aplecă și îl mângâie pe Chester, care începuse deja să toarcă.
— Cred că el a avut încredere în mine primul.
Cleo râse printre lacrimi.
Apoi își așeză mâna pe burtă.
— Ai auzit, micuțule? Poate că lucrurile chiar se schimbă.
Pentru prima dată după mult timp, viitorul nu mai părea înfricoșător.
Iar totul începuse cu o decizie simplă.
Aceea de a opri pentru un străin aflat în nevoie.