Capacul s-a ridicat cu greu, iar lumina lanternei a pătruns în întunericul puțului.
La început nu s-a văzut mare lucru.
Doar pereți umezi, câteva țevi vechi și apă adunată pe fund.
Ilie a coborât încet fasciculul lanternei.
Într-un colț, lipit de zid, stătea un cățel mic, slab și murdar, care tremura de frig și de epuizare.
Lângă el era o cioară cu o aripă rănită, ghemuită și speriată.
Nimeni n-a scos un cuvânt.
Toți au înțeles, în aceeași clipă, de ce cioara de afară se întorsese trei zile la rând.
Nu încerca să găsească hrană.
Încerca să salveze două vieți.
Probabil că puiul de câine căzuse în canal cu mai multe zile înainte și nu mai reușise să iasă.
Cioara rănită rămăsese captivă lângă el.
Iar pasărea care îi așteptase la suprafață era perechea ei.
În fiecare zi aducea bucăți de pâine și încerca să le împingă prin crăpătura capacului.
Iar când a înțeles că singură nu-i mai poate salva, a început să cheme oamenii.
Ilie a coborât primul, legat cu o frânghie.
Cățelul era atât de slăbit, încât nici măcar nu a încercat să fugă.
S-a lăsat ridicat în brațe fără împotrivire.
Apoi au scos cu grijă și cioara rănită.
În clipa în care a ajuns la lumină, cealaltă cioară a început să croncănească atât de tare, încât toată curtea a amuțit.
Nu părea un strigăt de teamă.
Părea unul de bucurie.
O vecină a adus imediat o pătură.
Altcineva a venit cu un bol cu apă.
Veterinarul din comună a fost chemat de urgență.
După consultație, vestea a fost una bună.
Cățelul era slăbit, dar avea să-și revină.
Iar aripa ciorii putea fi tratată.
În zilele următoare, toată lumea vorbea despre întâmplarea aceea.
Unii spuneau că fusese o minune.
Alții că animalele înțeleg mai multe decât cred oamenii.
Ilie zâmbea și răspundea de fiecare dată la fel:
— Dacă n-aș fi ascultat cioara… amândoi ar fi murit acolo.
Cățelul a rămas în gospodăria lui și a primit numele Noroc.
Iar cele două ciori au început să apară zilnic în curte.
După câteva săptămâni, pasărea rănită și-a revenit complet.
Într-o dimineață, cele două ciori s-au ridicat împreună în zbor și s-au așezat pentru câteva clipe pe acoperișul șurii.
Au privit spre curte, au croncănit de două ori și au dispărut peste copaci.
De atunci, Ilie n-a mai trecut niciodată nepăsător pe lângă un animal care părea că cere ajutor.
Pentru că în acele trei zile a învățat un lucru pe care nu l-a mai uitat niciodată.
Uneori, animalele nu pot vorbi.
Dar știu foarte bine cum să ceară să fie salvate.