Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Sorin a luat fotografia din mâna mea și s-a uitat din nou la ea.
— Nu o cheamă Lavinia.
— Acum da.
— Când am cunoscut-o eu, se prezenta drept Laura.
Am simțit că lucrurile deveneau mult mai urâte decât un împrumut nerestituit.
I-am povestit despre mama, despre accidentul invocat de Lavinia și despre cei 25.000 de lei.
La auzul sumei, Sorin s-a ridicat.
— Stai aici.
S-a întors cu laptopul și câteva documente vechi.
— Când eram logodiți, mi-a cerut exact 25.000 de lei. Spunea că trebuie să achite urgent o datorie. I-am dat o parte, dar când i-am cerut acte pentru restul, povestea a început să se schimbe.
— Și ce s-a întâmplat?
— A plecat.
I-am arătat transferurile făcute de mama.
Pentru reparația mașinii fuseseră plătiți doar 6.000 de lei.
Restul de 19.000 ajunseseră într-un alt cont.
— Cine este persoana asta? am întrebat.
Sorin s-a uitat la nume și a rămas nemișcat.
— O cunosc.
Mi-a arătat niște mesaje vechi.
Cu doi ani înainte, aceeași persoană îl contactase spunându-i că Laura îi datora bani și întrebând dacă o putea ajuta.
Apoi au apărut și alte nume.
Alte mesaje.
Alte împrumuturi.
Am înțeles mecanismul.
Lavinia lua bani de la cineva nou ca să stingă datorii mai vechi.
Mama crezuse că plătește reparația mașinii.
În realitate, cea mai mare parte din economiile ei ajunsese la cineva căruia Lavinia îi datora deja bani.
Am pus telefonul jos.
— Trebuie să-l sun pe Cătălin.
Sorin m-a oprit.
— Dacă îl suni acum și îi spune ei, până mâine seară are timp să inventeze altă explicație.
M-am uitat la fotografia de pe masă.
Lavinia acceptase deja invitația.
— Atunci o lăsăm să vină.
A doua zi, la șapte, Cătălin și Lavinia erau la mama.
Ea se purta de parcă discuția noastră telefonică nici nu existase.
— Ce bine miroase! a spus când s-a așezat.
Mama încerca să zâmbească.
Eu așteptam.
După câteva minute s-a auzit soneria.
M-am ridicat.
Când m-am întors în sufragerie cu Sorin, furculița Laviniei s-a oprit în aer.
Fața i s-a schimbat instantaneu.
— Ce caută el aici?
Cătălin s-a uitat de la ea la Sorin.
— Vă cunoașteți?
— Scoate-l afară! a spus Lavinia.
Era prima dată când o vedeam speriată.
Sorin n-a răspuns.
A pus dosarul pe masă, în fața fratelui meu.
Cătălin l-a deschis.
Mai întâi transferurile mamei.
Apoi mesajele.
Apoi fotografia veche.
S-a oprit.
— Laura?
Lavinia nu răspundea.
— Ce este asta? a întrebat Cătălin.
— Întreabă-ți soția unde au ajuns de fapt banii mamei.
Lavinia și-a revenit repede.
— Cristina nu știe despre ce vorbește. O parte din reparație a fost achitată prin altcineva.
Am scos dovada plății.
— Service-ul a primit 6.000 de lei. Restul de 19.000 au ajuns la o persoană căreia îi datorai bani dinainte de accident.
Mama s-a uitat la ea.
— Mi-ai spus că toți banii sunt pentru mașină.
— A fost mai complicat.
— Nu, am spus. Tocmai asta este problema. N-a fost complicat.
Cătălin răsfoia în continuare documentele.
— Cine sunt oamenii ăștia?
Lavinia și-a încleștat mâinile pe marginea mesei.
— Cristina a pus totul la cale. Se vede cu fostul meu logodnic și acum amândoi încearcă să mă facă să par…
— Logodnic? a întrerupt-o Cătălin.
Sorin a împins fotografia spre el.
— Da.
Cătălin a ridicat-o.
— Tu mi-ai spus că înaintea mea n-ai avut nicio relație serioasă.
— Nu are nicio legătură cu banii!
— Are legătură cu faptul că habar n-am cu cine sunt căsătorit!
Lavinia s-a ridicat.
— Vreți adevărul? Bine!
N-a plecat.
A rămas lângă masă și, pentru prima dată, a început să vorbească fără să atace pe altcineva.
Mama ei fusese bolnavă aproape doi ani înainte să moară.
Lavinia avea doar 24 de ani când începuseră să se adune datorii pe care nu știa cum să le plătească.
La început împrumutase bani pentru tratamente și facturi.
Mai întâi de la Sorin.
Apoi de la altcineva.
Apoi de la altcineva.
— După ce mama a murit, datoriile au rămas, a spus ea. Luam de la unul ca să-i dau altuia. După aceea am început să mint pentru că altfel nu-mi mai dădea nimeni nimic.
Mama avea ochii umezi.
— Dacă mi-ai fi spus adevărul, tot te-aș fi ajutat.
Lavinia și-a coborât privirea.
— Știu.
— Atunci de ce m-ai mințit?
N-a răspuns.
Cătălin s-a ridicat de la masă.
A intrat câteva minute în camera alăturată, apoi s-a întors.
— Mamă, banii tăi îi primești înapoi.
— Cătălin…
— Toți.
A făcut transferul în fața ei.
Apoi s-a întors spre Lavinia.
— Iar tu, până mâine, îmi faci o listă.
— Ce listă?
— Fiecare om căruia îi datorezi bani. Fiecare credit. Fiecare împrumut. Fiecare poveste pe care ai spus-o ca să obții bani.
Lavinia a pălit.
— Cătălin…
— Tot.
— Și după?
Fratele meu și-a luat cheile de pe masă.
— Nu știu.
— Ce înseamnă asta?
— Înseamnă că în seara asta nu vin acasă cu tine.
Pentru prima dată de când o cunoșteam, Lavinia n-a mai găsit nimic de spus.
Cătălin a rămas peste noapte la mama.
Până dimineață, Lavinia îi trimisese lista.
Era mult mai lungă decât crezuse.
Cătălin nu mi-a spus ce urma să facă în privința căsniciei lui și nici eu nu l-am întrebat.
Povestea lor trebuia rezolvată de ei.
Dar problema mamei nu mai era neclară.
Cei 25.000 de lei erau din nou în contul ei, iar Lavinia nu avea să-i mai ceară vreodată bani fără ca fratele meu să știe.
În dimineața următoare am luat-o pe mama și am mers împreună să cumpărăm frigiderul.
A ales unul simplu, alb, cu congelatorul jos.
De data aceasta, când vânzătorul ne-a spus prețul, mama n-a mai trebuit să-mi spună că nu-și permite.