Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — În urmă cu aproape o lună, centrala s-a oprit complet. Am chemat un tehnician, a venit, a verificat-o și mi-a spus că pompa de circulație trebuie înlocuită. Piesa nu era pe stoc și trebuia să aștept. Ce voiai să fac între timp? Să stau în casă fără căldură?
Doru a rămas lângă poartă, cu mâna pe mânerul geamantei.
— Și de ce nu mi-ai spus?
— Te-am sunat în seara aceea. Mi-ai spus că ești pe șantier și că vorbim a doua zi. A doua zi ai avut o problemă cu echipa și am vorbit doar câteva minute. După aceea am crezut că îmi trimiți banii și o să rezolvăm.
— Puteai să mă suni din nou!
— Doru, te-am sunat de trei ori în săptămâna aceea. Nu voiam să te deranjez, dar nici nu puteam să las casa neîncălzită. Am cumpărat lemne pe datorie de la nea Pavel. Îi promisesem că îi dau banii imediat ce primesc transferul.
Am intrat în casă și am luat de pe masă plicul cu documentele tehnicianului. I l-am întins.
— Uite aici ce a constatat. Și uite data la care a venit. Banii pe care mi i-ai trimis au ajuns abia după aproape trei săptămâni. Până atunci cumpărasem deja lemnele.
Doru a citit hârtia, apoi a privit spre mine.
— Și caloriferul?
— Nu l-am cumpărat. Am întrebat și la magazin. Unul potrivit pentru camera mare costa destul de mult, iar dacă îl țineam pornit toată ziua, factura la curent ar fi fost foarte mare. Am preferat să aștept să văd dacă putem repara centrala. Nu vreau să cheltuim banii de două ori.
— Puteai să-mi explici toate astea înainte să iau hotărârea să vin.
— Am încercat, Doru. Dar tu ai hotărât deja că nu mă descurc și că fac lucrurile după capul meu.
Soțul meu a pus documentele pe masă și s-a așezat pe scaun. Pentru prima dată de când venise, nu mai părea grăbit să-mi dea explicații.
— Cât îi datorezi lui Pavel?
— Pentru lemne, aproape două mii de lei. O parte am plătit-o deja din banii pe care i-ai trimis. Mai am de dat câteva sute.
— Și de ce nu mi-ai spus că ai cumpărat pe datorie?
— Pentru că nu am vrut să te îngrijorez. Știam că ai avut probleme cu lucrarea și că nici acolo nu v-ați încasat banii la timp. M-am gândit că mă descurc până vii.
Doru și-a trecut palma peste față.
— Eu credeam că totul este în regulă acasă. Când vorbeam la telefon, îmi spuneai că ai căldură, că ai mâncare și că nu-ți lipsește nimic.
— Pentru că nu voiam să te întorci acasă cu impresia că aici te așteaptă numai probleme. Dar asta nu înseamnă că nu am avut probleme.
Am luat două căni și am pus apă la încălzit. În bucătărie era cald de la sobă, dar în celelalte camere se simțea frigul. Doru și-a scos geaca și a privit în jur.
— Nu mi-am imaginat că ai ajuns să încălzești casa așa.
— Nici eu nu mi-am imaginat că, după nouă ani, o să trebuiască să-ți explic de ce am nevoie de lemne ca să nu îngheț.
A ridicat privirea spre mine.
— Știu că am vorbit urât când am venit. M-am enervat când te-am văzut în curte, muncind iar cu lemnele. Mi-am spus că am plecat de acasă tocmai ca să nu mai fie nevoie să faci asta. Și am avut impresia că nu ții cont de ce îți spun.
— Eu nu am nevoie să-mi spui în fiecare lună ce să cumpăr. Am nevoie să mă întrebi ce se întâmplă acasă. Să mă asculți înainte să hotărăști în locul meu.
Doru a luat cana și a rămas câteva clipe privind spre sobă.
— Știi ce m-a deranjat cel mai tare când te-am văzut în curte? Că m-am gândit la ce vor spune oamenii. Că după atâția ani în care am muncit să avem o casă bună, soția mea încă stă cu lemnele în brațe.
— Dar eu nu am muncit mai puțin decât tine aici, Doru. Poate nu am fost pe șantier, dar am avut grijă de casă, de fată, de părinții noștri când au fost bolnavi și de toate lucrurile care nu se văd în fotografiile pe care ți le trimit.
El nu a mai răspuns.
În ziua următoare am mers împreună la tehnician. Acesta ne-a explicat că pompa putea fi înlocuită și că centrala avea șanse bune să funcționeze din nou normal. Ne-a prezentat costurile și ne-a spus când putea face lucrarea.
Doru a pus câteva întrebări, a verificat oferta și a fost de acord să facem reparația. Nu a mai vorbit despre calorifer și nici despre faptul că trebuia să mă descurc singură.
Am achitat și restul datoriei pentru lemne. Nea Pavel s-a bucurat să-l vadă pe Doru acasă și l-a întrebat cât mai rămâne în țară.
— Deocamdată nu știu, i-a răspuns soțul meu. Dar anul acesta vreau să rezolv câteva lucruri pe care le-am tot amânat.
În următoarele zile, Doru s-a ocupat de treburile gospodărești. A verificat ușile, a reparat o balama la magazie și a aranjat lemnele pe care le cumpărasem. Nu m-a mai certat că le aveam în curte.
Într-o seară, când am terminat de pregătit cina, s-a așezat lângă mine și m-a întrebat ceva ce nu mă mai întrebase de foarte multă vreme.
— Mariana, tu mai vrei să trăim așa? Eu plecat, tu aici, vorbind la telefon și văzându-ne de câteva ori pe an?
Am lăsat farfuria jos.
— Nu cred că mai vreau. Dar nici nu putem schimba totul peste noapte. Tu ai serviciul tău, eu am casa și viața mea aici. Trebuie să discutăm serios ce facem.
— M-am gândit să mai lucrez până la sfârșitul contractului, dar să nu mai prelungesc. Am strâns ceva bani și cred că putem trăi și fără să plec din nou.
— Nu vreau să te întorci doar pentru că ne-am certat.
— Nu mă întorc din cauza lemnelor. Mă întorc pentru că mi-am dat seama că am ajuns să cunosc mai bine problemele de pe șantier decât pe cele din casa mea.
Am rămas tăcută. Nu era o promisiune pe care să o pot considera deja împlinită, dar era prima dată când îl auzeam vorbind despre întoarcere ca despre un plan adevărat.
Înainte să plece din nou pentru ultimele formalități de la serviciu, am stabilit să discutăm împreună toate cheltuielile și să nu mai luăm decizii importante fără să ne consultăm.
La începutul lunii următoare, tehnicianul a montat pompa nouă, iar centrala a pornit din nou. Casa s-a încălzit treptat, iar lemnele au rămas pentru sobă și pentru zilele în care aveam nevoie de ea.
Într-o dimineață, Doru a ieșit în curte și a început să aranjeze ultimele bucăți de lemn. M-am dus lângă el cu două căni de cafea.
— Ce faci acolo? l-am întrebat.
— Le pun la locul lor. Să nu mai spui că numai tu muncești.
Am râs.
— Vezi că trebuie să le așezi bine. Nu vreau să mă trezesc cu ele peste gard.
— Am înțeles, șefa!
Am stat împreună în curte, lângă stiva de lemne. Pentru prima dată după multă vreme, nu mai aveam senzația că fiecare dintre noi își duce singur partea de viață.
Doru încă avea de terminat câteva lucruri în Austria, dar stabiliserăm că aceasta urma să fie ultima lui plecare pe termen lung. Iar eu nu mai aveam de gând să-i ascund problemele doar ca să-l las să creadă că totul este perfect acasă.
Înainte să intrăm, s-a uitat la stiva de lemne și mi-a spus:
— Să știi că nu mă mai faci de râs dacă te văd lucrând. Mi-ar fi fost mai rușine să aflu că ai avut nevoie de ajutor și eu nu am fost în stare să te întreb.
Nu i-am răspuns. I-am întins doar cana goală și am intrat împreună în casă.