Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Soacra mea, am răspuns cu greu. M-a dat afară pentru că n-am spălat vasele. Nici hainele copilului nu m-a lăsat să le iau.
Doamna Elena s-a dat imediat la o parte.
— Intră, Mihaela! Nu mai sta nicio secundă aici!
M-a condus în sufragerie și a adus o pătură groasă. L-am învelit pe Luca, iar ea a pornit caloriferul electric de lângă canapea.
— Stai cu el aici. Îți aduc ceva cald.
În casă mirosea a cozonac proaspăt. Într-un colț era un brad mic, împodobit cu câteva globuri vechi. Pe masă se aflau două farfurii, deși Elena locuia singură.
— Așteptați pe cineva? am întrebat.
— Nu, dragă. Îmi place să pun masa frumos și când sunt singură. Dar uite că anul acesta am musafiri.
A spus-o atât de firesc, încât am început să plâng.
Elena s-a așezat lângă mine și m-a lăsat să-i povestesc tot. Despre mâncarea pregătită de dimineață, despre vase, despre prosopul aruncat pe jos și despre ușa încuiată.
Nu m-a întrerupt nici măcar o dată.
— Știi ceva, Mihaela? Eu o cunosc pe soacra ta de aproape douăzeci de ani. Și știu cât de mult îi place să fie totul după voia ei.
— Nu înțeleg de ce mă urăște atât. Eu n-am încercat niciodată să-i iau locul în casa asta.
Elena a clătinat din cap.
— Poate că tocmai asta e problema. Nu suportă să nu hotărască ea totul. Dar asta nu-i dă dreptul să te scoată afară cu copilul.
Apoi mi-a povestit ceva ce nu știam.
Cu doi ani în urmă, când soacra mea fusese operată la picior, Elena îi dusese mâncare aproape zilnic. Daniel era la serviciu, eu aveam grijă de Luca, care era atunci foarte mic, iar soacra nu se putea deplasa prea bine.
— Îi lăsam oala la ușă și o întrebam dacă mai are nevoie de ceva. N-am făcut-o pentru mulțumiri. Dar după ce s-a însănătoșit, am auzit-o spunând vecinelor că o femeie divorțată ca mine nu poate fi exemplu pentru nimeni.
— Și dumneavoastră ați continuat să o salutați?
— Sigur că da. Eu știu de ce am ajutat-o. Nu trebuie să mă placă pentru asta.
Luca se liniștise. Elena îi dăduse o felie de cozonac, iar acum stătea învelit pe canapea, cu capul sprijinit de mine.
— Dar tu să nu te întorci acolo numai fiindcă n-ai unde dormi, a continuat ea. În seara asta puteți rămâne aici. Iar mâine vedeți ce aveți de făcut.
Am vrut să-i mulțumesc, dar telefonul a început să sune.
Era Daniel.
— Mihaela, unde ești? Am ajuns acasă și mama mi-a spus că ai plecat la Botoșani cu Luca.
— Nu sunt la Botoșani. Sunt la doamna Elena, la parter.
— De ce?
— Pentru că mama ta m-a dat afară. Cu Luca în brațe. Nici geaca lui nu m-a lăsat să o iau.
Daniel a tăcut câteva secunde.
— Cum adică te-a dat afară?
I-am povestit pe scurt ce se întâmplase.
— Ne-au lăsat mai devreme de la serviciu, a spus el. Am venit să facem Ajunul împreună. Mama mi-a zis că v-ați certat și că ai plecat singură.
— Eu n-am vrut să plec, Daniel. Am rugat-o să deschidă măcar pentru hainele copilului.
— Cobor acum.
După două minute, cineva a bătut la ușă.
Daniel a intrat cu geaca lui Luca și cu o pereche de încălțări în mână. Când ne-a văzut, s-a oprit lângă canapea.
— Mihaela, tu chiar ai stat pe scară îmbrăcată așa?
Am încuviințat.
S-a aplecat lângă Luca și i-a mângâiat obrazul.
— Tati, buni a închis ușa, i-a spus copilul.
Daniel și-a lăsat privirea în jos. A rămas câteva clipe lângă băiețel, apoi s-a ridicat.
— Trebuie să vorbesc cu mama.
— Vreau să vin și eu, i-am spus. Nu mai vreau să aud după aceea că am inventat lucruri.
Elena s-a oferit să rămână cu Luca, care adormise între timp. L-am învelit bine și am urcat împreună cu Daniel.
Soacra mea era în bucătărie. Chiuveta era tot plină, iar televizorul se auzea din sufragerie.
Când ne-a văzut, și-a încrucișat brațele.
— Aha! Ai venit să te plângi la băiatul meu!
Daniel a închis ușa în urma noastră.
— Mamă, vreau să-mi spui de ce ai scos-o pe Mihaela afară cu Luca.
— Pentru că m-am săturat să fiu luată de proastă în propria casă! Toată ziua stă cu copilul în brațe, iar vasele rămân nespălate!
— Mihaela a gătit de dimineață. Și chiar dacă n-ar fi gătit nimic, tot nu aveai dreptul să faci asta.
— Casa este a mea, Daniel!
— Știu că este a ta. Dar Luca este nepotul tău. Are doi ani. L-ai lăsat pe scara neîncălzită, fără haine groase, în Ajunul Crăciunului.
— N-a fost afară, în zăpadă! A stat pe scară!
— Și asta ți se pare în regulă?
Soacra mea nu i-a răspuns.
— Mamă, dacă aveai o problemă cu vasele, puteai să le lași acolo. Veneam eu și le spălam. Dar nu poți să hotărăști că soția și copilul meu trebuie să plece din casă ori de câte ori te superi.
— Acum îmi ții partea ei împotriva mamei tale?
— Nu este vorba despre a ține partea cuiva. Este vorba despre ce ai făcut.
M-am apropiat de masă.
— Eu nu v-am cerut niciodată să-mi mulțumiți pentru mâncare sau pentru curățenie. Dar nu mai pot trăi cu frica asta. De fiecare dată când nu vă convine ceva, îmi amintiți că sunt străină în casa dumneavoastră.
— Păi dacă nu-ți convine, cine te oprește să pleci?
Daniel s-a uitat la mine. Apoi s-a întors spre mama lui.
— Nimeni. Și tocmai asta vom face.
Soacra mea a rămas cu mâinile încrucișate.
— Cum adică?
— În seara asta nu mai dormim aici. Ne luăm hainele și lucrurile copilului. După sărbători ne căutăm o locuință.
— Daniel, tu vorbești serios?
— Foarte serios.
— Și pe mine mă lași singură de Crăciun?
El a privit-o îndelung.
— Mamă, când ai închis ușa în urma Mihaelei și a lui Luca, te-ai gândit unde vor petrece ei Crăciunul?
Soacra mea s-a așezat pe un scaun.
— Eu n-am crezut că o să plece cu adevărat. Am vrut doar să înțeleagă că trebuie să mă respecte.
— Respectul nu se câștigă speriind un copil, i-a răspuns Daniel.
Am mers în dormitor și am început să pun într-o geantă câteva haine pentru mine și Luca. Daniel a luat scutece, medicamentele copilului și lucrurile de care aveam nevoie pentru noaptea aceea.
Când am ieșit, soacra mea era tot la masă.
— Mihaela, a spus încet, chiar nu puteți rămâne?
— Nu în seara asta. Nu pot să mă întorc în casă și să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic.
N-a mai insistat.
Am coborât la Elena, care ne aștepta cu masa pregătită. Luca dormea liniștit pe canapea, iar lângă brad pusese câteva jucării vechi, păstrate de la nepoții ei.
— Ați rezolvat? ne-a întrebat.
— Nu chiar, a răspuns Daniel. Dar în seara asta rămânem aici, dacă ne primiți.
— V-am spus că vă primesc. Haideți să mâncăm, că se răcesc sarmalele.
Am petrecut Ajunul în apartamentul vecinei pe care soacra mea o vorbea de rău de ani întregi.
Elena ne-a pus pe masă sarmalele pregătite de ea, cozonac și câteva prăjituri. Nu aveam cadouri și nici haine de sărbătoare. Daniel încă purta hainele de la serviciu, iar eu împrumutasem o bluză de la Elena.
Dar Luca era la căldură, lângă noi. Când s-a trezit, a mâncat puțin cozonac și s-a jucat cu mașinuțele găsite sub brad.
În noaptea aceea, Elena ne-a lăsat să dormim în camera ei, iar ea s-a așezat pe canapeaua din sufragerie.
Dimineața, Daniel a încercat să-i dea bani pentru deranj.
— Pune-i înapoi în buzunar, băiete! a spus Elena. Dacă vreți să-mi mulțumiți, să aveți grijă unul de altul.
În prima zi de Crăciun am plecat la mama mea, la Botoșani. Când ne-a văzut intrând cu bagajele, a înțeles că se întâmplase ceva.
I-am povestit totul după ce Luca a adormit.
— Mihaela, de ce n-ai sunat? a întrebat. Veneam eu după voi, chiar și în miezul nopții!
Am îmbrățișat-o și i-am spus că, în clipa aceea, nici nu mai știusem ce să fac.
Am rămas la Botoșani până după sărbători. Daniel s-a întors la serviciu, iar eu și Luca am mai stat câteva zile la mama.
Între timp, soacra mea a început să-l sune pe Daniel. La început îl întreba când ne întoarcem. Apoi îi reproșa că o lăsase singură.
Daniel nu s-a certat cu ea.
— Mamă, venim să ne luăm lucrurile, dar nu ne mai mutăm acolo. Putem să te vizităm, însă nu mai locuim împreună.
În ianuarie am găsit un apartament mic, cu două camere, de închiriat. Nu era la fel de bine mobilat și chiria însemna o cheltuială în plus. A trebuit să renunțăm la câteva lucruri pe care ni le propuseserăm.
Dar era locuința în care puteam să-mi culc copilul fără să mă tem că cineva îmi va arăta ușa dacă las vasele în chiuvetă.
La aproape trei săptămâni după ce ne-am mutat, soacra mea a venit să ne viziteze.
A adus o pungă cu câteva jucării ale lui Luca și cu o pereche de papuci pe care îi uitaserăm.
Daniel i-a deschis, iar eu am poftit-o în sufragerie.
Nu a început să se plângă că locuiește singură. Nu ne-a cerut să ne întoarcem.
S-a așezat pe marginea canapelei și m-a privit.
— Mihaela, am venit să-mi cer iertare. Am greșit rău în seara aceea.
Am rămas tăcută.
— Am fost obișnuită să hotărăsc totul în casa mea. Și când lucrurile nu ieșeau cum voiam, mă înfuriam. Dar n-aveam niciun drept să te umilesc. Mai ales în fața copilului.
— M-ați speriat foarte tare, i-am spus. Nu doar atunci. De multă vreme mă temeam să nu fac ceva care să vă supere.
Soacra mea a dat din cap.
— Știu. Daniel mi-a spus multe lucruri la care nu m-am gândit până acum. Nu-ți cer să uiți. Vreau doar să știi că îmi pare rău.
— Vă mulțumesc că mi-ați spus asta. Dar avem nevoie de timp.
— Înțeleg.
Înainte să plece, l-a luat pe Luca în brațe. Băiețelul s-a lipit de ea și i-a arătat mașinuța primită de Crăciun.
— Buni, uite!
Soacra mea i-a zâmbit, dar ochii i se umpluseră de lacrimi.
Nu ne-am împăcat peste noapte. Au trecut luni până când am putut să stau din nou liniștită în aceeași cameră cu ea.
Daniel a continuat să o viziteze și să o ajute la cumpărături. Uneori mergeam și eu cu Luca. Alteori preferam să rămân acasă.
Soacra mea nu ne-a mai cerut să ne întoarcem în apartamentul ei. Cu timpul, a început să vină la noi numai când o invitam și să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor, fără să-mi spună cum trebuie să fac fiecare lucru.
Nu a fost ușor nici pentru ea, nici pentru noi. Dar relația noastră a devenit mai liniștită după ce am încetat să locuim sub același acoperiș.
În Ajunul următor, am pregătit masa în apartamentul nostru.
Am făcut sarmale, salată de boeuf și cozonac, dar de data aceasta Daniel a stat cu Luca cât am gătit, iar vasele le-am spălat împreună.
Am invitat-o și pe soacra mea. Iar când i-am spus că o chemăm și pe doamna Elena, a rămas câteva clipe pe gânduri.
— Mihaela, crezi că o să vrea să stea la masă cu mine?
— Nu știu. Dar o puteți întreba.
Elena a acceptat invitația.
În seara aceea, după ce ne-am așezat cu toții la masă, soacra mea s-a întors spre ea.
— Eleno, vreau să-ți spun ceva. Te-am vorbit de rău de multe ori. Și tot tu ai fost cea care mi-a primit nora și nepotul când eu i-am dat afară. Îmi pare rău pentru tot ce am spus despre tine.
Elena și-a așezat șervețelul lângă farfurie.
— M-a durut ce spuneai, să știi. Dar mă bucur că ai venit astăzi. Copiii au nevoie să ne vadă înțelegându-ne.
Soacra mea a încuviințat.
Am mâncat împreună. Luca a povestit despre grădiniță, Daniel a adus cozonacul, iar Elena ne-a făcut să râdem cu întâmplări din tinerețea ei.
La sfârșitul mesei, când am început să strâng farfuriile, soacra mea s-a ridicat și a venit lângă mine.
— Mihaela, lasă-mă să te ajut cu vasele.
Am privit-o surprinsă.
— Nu trebuie. Le spăl eu mai târziu.
— Știu că nu trebuie, a răspuns ea. Dar aș vrea să facem treaba împreună.
I-am dat un prosop curat și am rămas amândouă în bucătărie.
Nu am uitat Ajunul în care m-a încuiat pe scara blocului cu Luca în brațe. Nici nu cred că voi uita vreodată.
Dar în anul care trecuse, eu și Daniel ne construiserăm propria casă, chiar dacă era una închiriată. Soacra mea învățase să ne respecte hotărârile, iar Luca putea să-și viziteze bunica fără să mai fie prins la mijlocul certurilor dintre adulți.
Iar doamna Elena, femeia despre care auzisem atâtea vorbe urâte, devenise unul dintre cei mai apropiați oameni ai familiei noastre.
În seara aceea, după ce musafirii au plecat și Luca a adormit, Daniel m-a găsit în bucătărie, așezând ultimele farfurii în dulap.
— Ești bine? m-a întrebat.
— Da. Acum chiar sunt.
A stins lumina din bucătărie și am mers împreună să-l învelim pe Luca.
Era al doilea Ajun petrecut după ce soacra mea îmi spusese să-mi iau copilul și să plec. Numai că, de data aceasta, când am închis ușa apartamentului, eram în casa noastră, iar nimeni nu ne mai putea alunga din ea pentru câteva vase lăsate în chiuvetă.