Am rămas câteva clipe privind cele trei valize.
Nu-mi venea să cred că vorbește serios.
— Cum adică te muți aici? am întrebat.
Victoria și-a netezit calm haina.
— Mi-am vândut apartamentul. Ovidiu are nevoie de mașină, iar eu nu mai puteam sta singură. De acum înainte vom locui împreună.
Am simțit cum îmi crește tensiunea.
— Ți-ai vândut apartamentul ca să-i cumperi o mașină?
— Sigur că da. Pentru copilul meu fac orice.
Atunci a intrat și Ovidiu în apartament.
M-a privit zâmbind.
— Mama ți-a spus vestea?
— Da. Și sper că urmează să-mi spui că este doar o glumă.
S-a încruntat.
— De ce ar fi o glumă? Mama nu mai are unde să stea. E normal să locuiască aici.
L-am privit neîncrezătoare.
— Normal? În apartamentul meu? Fără să mă întrebi?
— Este și casa mea acum.
Am clătinat din cap.
— Nu, Ovidiu. Apartamentul acesta este moștenirea bunicii mele. Eu te-am primit aici ca soț. Nu înseamnă că poate deveni căminul întregii tale familii.
Victoria a intervenit imediat.
— Sunt mama lui! Am dreptul să fiu lângă fiul meu.
Am respirat adânc.
— Ai cheltuit până la ultimul leu pe fiul tău, iar acum vrei să trăiești pe cheltuiala mea?
Fața ei s-a înroșit.
— Ce obraznică ești! După tot ce am făcut pentru voi!
— Pentru noi?
Nu.
Tot ce ai făcut a fost pentru Ovidiu.
Pe mine m-ai criticat din prima zi.
M-ai tratat ca pe o musafiră în propria mea casă.
Ovidiu s-a apropiat nervos.
— Ajunge! Dacă nu o accepți pe mama, atunci înseamnă că nu mă accepți nici pe mine.
L-am privit câteva secunde.
Așteptam să înțeleagă.
Să vadă absurdul situației.
Dar el o ținea în brațe pe mama lui, nu pe mine.
— Alegi? l-am întrebat liniștită.
— Da.
Mama rămâne.
Am zâmbit amar.
— Atunci și eu am ales.
M-am dus în dormitor, am scos mapa cu actele apartamentului și am revenit.
Am pus-o pe masă.
— Într-o săptămână depun actele de divorț.
Și vreau să părăsiți amândoi apartamentul.
Victoria a izbucnit.
— Nu poți să faci asta!
— Ba da.
Pentru că locuința este pe numele meu.
Iar eu am terminat să mai fiu personajul secundar în propria mea viață.
Divorțul s-a încheiat fără scandal.
Ovidiu s-a mutat împreună cu mama lui într-un apartament închiriat.
BMW-ul pe care îl visase atât de mult a fost vândut după câteva luni, pentru că nu-și permiteau întreținerea și ratele.
Eu am rămas în casa bunicii mele.
Am renovat-o exact cum îmi dorisem mereu.
Am schimbat mobilierul, perdelele și culorile pereților.
Pentru prima dată după mulți ani, fiecare colț din casă îmi aducea liniște.
Într-o zi, o prietenă m-a întrebat:
— Nu-ți este dor de Ovidiu?
Am privit pe fereastră spre grădina în care bunica mea plantase cândva trandafiri.
Am zâmbit.
— Nu.
Mi-era dor doar de liniștea pe care o pierdusem.
Iar acum, în sfârșit, am găsit-o din nou.