În clipa în care am ridicat privirea, am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare.
Era **Denisa**, asistenta lui Cristian.
O cunoșteam de câțiva ani.
Venise de multe ori la noi acasă, la petreceri și chiar la mesele în familie.
Lângă ea stătea soțul ei, complet relaxat.
Dar eu nu mă mai puteam desprinde de fusta pe care o purta.
Era aceeași.
Nu exista nicio îndoială.
Am inspirat adânc și m-am apropiat zâmbind.
— Denisa, ce frumoasă este fusta! De unde ai cumpărat-o?
Ea a zâmbit stingher.
— A fost un cadou…
— Serios? Ce coincidență… Eu am găsit exact aceeași fustă în dulapul meu, într-o cutie de cadou. După câteva zile a dispărut fără urmă.
Zâmbetul ei s-a șters instantaneu.
Peste umărul ei l-am văzut pe Cristian privind speriat spre noi.
L-am chemat cu un gest.
— Dragule, vino puțin.
A venit încet.
Era pentru prima dată după mulți ani când îl vedeam cu adevărat speriat.
— Cristian, spune-mi și mie… cum se face că aceeași fustă pe care am găsit-o în dulapul nostru a ajuns acum pe asistenta ta?
În jurul nostru se făcuse liniște.
Invitații începuseră să urmărească scena.
Cristian și-a dres glasul.
— I-am făcut un cadou pentru rezultatele foarte bune de la serviciu.
Am zâmbit amar.
— Ce frumos.
Atunci spune-mi… premiul a fost doar pentru munca de la birou sau și pentru vizitele din dormitorul nostru?
Camera a amuțit.
Denisa a făcut un pas înapoi.
Soțul ei s-a uitat când la ea, când la Cristian, fără să înțeleagă.
— Despre ce vorbești? a întrebat el.
L-am privit direct în ochi.
— Fiul meu i-a văzut împreună în casa mea.
Purta exact această fustă.
Cristian a ridicat imediat tonul.
— Oprește-te! Îl bagi pe Matei în povestea asta!
— Nu eu l-am băgat.
Tu ai făcut-o în ziua în care l-ai obligat să fie martor la trădarea ta.
Denisa începuse deja să plângă.
Soțul ei și-a scos încet verigheta și a pus-o pe masă.
N-a spus nimic.
S-a întors și a plecat.
Mai mulți invitați au făcut același lucru.
Petrecerea se terminase.
Cristian a încercat să mă oprească după ce ultimii oameni au ieșit din casă.
— A fost o greșeală…
Am clătinat din cap.
— Nu.
O greșeală este când încurci o adresă.
Tu ai făcut o alegere.
Și ai repetat-o.
Mai grav decât atât… i-ai frânt inima propriului tău copil.
În aceeași seară i-am spus că vreau divorț.
Nu a mai încercat să mă convingă.
Probabil știa că pierduse totul.
Câteva luni mai târziu actele erau semnate.
Cristian locuia singur într-un apartament închiriat.
Denisa își pierduse atât căsnicia, cât și locul de muncă.
Iar eu?
Într-o dimineață am intrat în același magazin din mall.
Am cumpărat aceeași fustă.
De data aceasta din banii mei.
Am îmbrăcat-o și m-am privit în oglindă.
Nu-mi mai amintea de trădare.
Îmi amintea că nu mai aveam nevoie ca altcineva să mă facă fericită.
Pentru că, uneori, cel mai frumos cadou pe care ți-l poți face este curajul de a pleca atunci când nu mai ești respectată.