La restaurant am ajuns cu câteva minute înaintea tuturor.
Rareș era îmbrăcat elegant.
Eu purtam o rochie simplă, fără machiaj, cu părul prins într-un coc lejer și fără parfum.
Înainte să coborâm din mașină, m-a privit lung.
— Eliza… chiar așa vii?
Am zâmbit liniștită.
— Sigur.
Doar mi-ai spus că pierd prea mult timp în baie.
Acum sunt gata în cinci minute.
N-a mai spus nimic.
Dar pe chipul lui se vedea că începea să regrete.
Înăuntru ne așteptau prietenii lui din facultate împreună cu soțiile lor.
Toate femeile erau atent machiate, coafate și îmbrăcate elegant.
După primele saluturi, una dintre ele m-a privit cu îngrijorare.
— Eliza… te simți bine?
— Foarte bine.
De ce întrebi?
— Nu știu… pari puțin obosită.
Rareș și-a lăsat imediat privirea în farfurie.
Altă prietenă a încercat să schimbe subiectul.
— Important e că ați venit.
Eu eram perfect relaxată.
Mâncam, râdeam și participam la toate discuțiile.
Singurul care părea din ce în ce mai stânjenit era Rareș.
La plecare, unul dintre prietenii lui l-a tras discret deoparte.
— Totul e în regulă acasă?
L-am văzut cum încearcă să zâmbească.
— Da… sigur.
În mașină a fost liniște câteva minute.
Apoi Rareș a oftat.
— Eliza…
— Da?
— Mi-e dor de femeia care își făcea timp pentru ea.
L-am privit calm.
— Credeam că exact asta te deranja.
A rămas fără răspuns.
Am continuat:
— În fiecare dimineață îmi spuneai că pierd prea mult timp în baie.
Nu te-ai întrebat niciodată ce făceam în timpul acela.
Nu vedeai decât minutele.
Nu și rezultatul.
Rareș și-a trecut mâna prin păr.
— Ai dreptate.
Am fost nedrept.
Nu mi-am dat seama cât efort depui.
Nici cât timp.
Nici câtă grijă ai de tine… și de noi.
Am zâmbit ușor.
— Nu făceam toate acele lucruri doar pentru tine.
Le făceam și pentru mine.
Dar era frumos când observai.
În schimb, tu ai început să vezi doar timpul pe care îl petreceam în baie.
A doua zi dimineață m-am trezit cu miros de cafea proaspătă.
Pe măsuța din dormitor mă așteptau parfumul meu preferat, placa de păr și o cutie nouă cu produsele mele de îngrijire.
Lângă ele era un bilețel.
„Nu mă interesează cât timp stai în baie. Mă interesează doar să fii fericită. Iar dacă toate aceste lucruri te fac să te simți bine, promit că n-o să mă mai plâng niciodată.”
Am zâmbit.
L-am găsit în bucătărie pregătind micul dejun.
S-a apropiat și m-a îmbrățișat.
— Îmi pare rău.
Am înțeles prea târziu că nu timpul era problema.
Ci faptul că nu apreciam ceea ce făceai.
L-am privit și am râs.
— Atunci pregătește-te…
Astăzi o să stau în baie aproape două ore.
A ridicat mâinile și a zâmbit.
— Stai cât ai nevoie.
Cafeaua te așteaptă când termini.
Și, pentru prima dată după mult timp, am simțit că nu învățase doar o lecție despre machiaj sau creme.
Învățase că iubirea înseamnă să respecți și lucrurile pe care nu le vezi, dar care contează pentru omul de lângă tine.