Am condus fără țintă aproape o oră.
Telefonul vibra fără oprire.
Zece apeluri.
Douăzeci.
Treizeci.
Nu am răspuns.
După alte câteva minute au început mesajele.
„Unde ești?”
„Nu găsim carnea.”
„Unde sunt farfuriile?”
„Cum se pornește cuptorul?”
„Cheia cămării unde este?”
Am zâmbit pentru prima dată după mult timp.
Am oprit mașina lângă un lac și mi-am comandat o cafea.
Între timp, acasă se instalase haosul.
Invitații sosiseră.
Mesele erau goale.
Grătarul era rece.
Nimeni nu știa unde este cărbunele.
Nimeni nu găsea condimentele.
Soțiile invitaților îl întrebau pe Cătălin ce trebuie făcut.
El ridica din umeri.
Nu știa nici unde țin farfuriile.
După aproape o oră, una dintre femei a spus râzând:
— Băieți, dacă tot ne-am adunat aici, puneți mâna și ajutați!
A fost prima dată când toți au realizat câtă muncă însemna, de fapt, o asemenea petrecere.
Unii au mers la supermarket.
Alții au curățat legume.
Două femei au pregătit salatele.
Trei bărbați s-au chinuit aproape o oră doar să aprindă grătarul.
Cătălin transpira mai tare decât în orice zi de serviciu.
Pe la ora cinci după-amiaza m-a sunat din nou.
Am răspuns.
Vocea lui nu mai semăna deloc cu cea din urmă cu câteva ore.
— Unde ești?
— La o cafea.
A tăcut câteva secunde.
— Ai făcut intenționat?
— Da.
— Toți sunt supărați.
— Eu sunt obosită de zece ani.
N-a mai spus nimic.
M-am întors acasă seara.
Curtea era aproape goală.
Pe masă mai erau câteva farfurii.
În bucătărie, Cătălin spăla vase.
Singur.
Când m-a văzut, a lăsat buretele jos.
— Îmi pare rău.
Nu am răspuns.
— Astăzi am înțeles ceva.
— Ce anume?
S-a uitat în jur.
— Eu organizam petrecerea.
Tu făceai toată munca.
Începând din anul acela, regula s-a schimbat.
Fiecare invitat aducea un fel de mâncare.
Bărbații pregăteau grătarul.
Cei care terminau primii strângeau mesele.
La final, vasele nu mai rămâneau niciodată doar în fața mea.
Iar Cătălin avea grijă să spună tuturor, înainte de fiecare petrecere:
— Dacă vreți să veniți la noi, veniți să petrecem împreună.
Nu să muncească doar nevasta mea.
Și abia atunci casa noastră de la țară a devenit, din nou, locul pe care îl visasem când am cumpărat-o.