Ai auzit vreodată de astrologia medicală? Ei bine, ea chiar există și ne spune ce predispoziții la boală avem, în funcție de zodie.
Ce boli putem aveam în funcție de zodie
Astrologia medicală ne arată cum influențează astrele starea de sănătate a unui persoane. Mai mult, ele ne pot avertiza în privința bolilor cu care ne putem confrunta. Mai întâi, primim niște semne ale bolii, dar dacă nu ținem cont de ele, ea se agrvează și la fel se întâmplă și cu starea noastră de sănătate. Există chiar specialiști în acest domeniu.
„Astrologia medicală este un sistem extrem de complex în care sunt analizate influența astrelor asupra pacientului și se scot în evidență temele de viață ale acestuia. Astfel, se pot observa derapajele de la ceea ce trebuia să facă și ceea ce a dus la modificarea stării de sănătate. De cele mai multe ori, îndepărtarea de la traseul corect duce la degradarea stării de sănătate.
Problemele nu apar imediat, ci omul este avertizat prin anumite semne. Dacă nu ține seama de ele, poate apărea boala. Apoi, dacă persoana repară greșelile făcute și își schimbă atitudinea, dispar și simptomele”, a spus Ciprian Tărâcă, medic cu specializare medicină de familie și specialist cu experiență în astrologie medicală, pentru Libertatea pentru femei.
Iată ce probleme putem avea, în funcție de semnul astral
Probleme medicale zodia Berbec
Berbec – pot fi întâmpinate probleme la cap, creier, față, nas, sinusuri, maxilar superior
Probleme medicale zodia Taur
Taur – maxilar inferior, gât, ceafă, gură, tiroidă, urechi
Probleme medicale zodia Gemeni
Gemeni – umeri, brațe, mâini, căi respiratorii, plamâni, coaste, claviculă, sistem nervos
Probleme medicale zodia Rac
Rac – stomac, duoden, sâni, stern, ochi stâng
Probleme medicale zodia Leu
Leu – inimă (inclusiv sistemul circulator), coloană vertebrală, ochii, în general, și ochiul drept în mod special
Probleme medicale zodia Fecioară
Fecioară – pancreas, splină, vezică biliară, abdomen inferior (musculatura acestuia, intestine, apendice)
Probleme medicale zodia Balanță
Balanță – rinichi, vezică urinară, glande suprarenale, zona lombară
Probleme medicale zodia Scorpion
Scorpion – organe genitale interne și externe, prostată, colon, rect, anus, zona pelviană
Probleme medicale zodia Săgetător
Săgetator – șolduri, coapse, femur, coccis, ficat
Probleme medicale zodia Capricorn
Capricorn – oase și articulații, în general, genunchi în special, fiere (împreună cu Fecioara), piele
Probleme medicale zodia Vărsător
Vărsător – gambe, glezne, circulație, sistem nervos simpatic
Probleme medicale zodia Pești
Pești – laba piciorului, sistem limfatic.