Pentru câteva secunde, nimeni nu a spus nimic.
Sorin a fost primul care și-a revenit.
— Lasă microfonul jos, Mihai. Acum!
Șeful meu nu s-a mișcat.
— Nu tu hotărăști ce fac în restaurantul închiriat pentru petrecerea angajatei pe care ai încercat s-o folosești drept paravan.
— Sunt acuzații ridicole!
— Atunci nu vei avea nicio problemă să le explici avocatului Elenei și celor care verifică documentele.
Mi-am întors privirea spre Mihai.
— Ce documente?
Mihai a coborât microfonul. În ochii lui am văzut aceeași îngrijorare pe care o observasem când sosise.
— Elena, îmi pare rău că trebuie să afli astfel. Am încercat să te avertizez fără să stric petrecerea.
Cuvintele lui mi-au amintit de discuția pe care o avuseserăm cu două săptămâni înainte.
Mă chemase în biroul lui și îmi arătase copia unei facturi. Pe ea apăreau numele meu, vechea mea adresă profesională și o semnătură care semăna foarte bine cu a mea.
Îmi spusese că un furnizor primise documentul de la un bărbat care se prezentase drept reprezentantul meu. Mihai nu pomenise numele lui Sorin. Nici eu nu îndrăznisem să-l întreb dacă îl bănuia.
La sfatul lui, îmi contactasem discret un avocat. Verificasem economiile, actele casei și situația conturilor. Nu găsisem atunci nimic lipsă, iar o parte din mine sperase că totul fusese doar o eroare.
— Factura aceea… am șoptit. Sorin a trimis-o?
— Nu a fost singura, a răspuns Mihai. Echipa juridică a firmei a mai găsit trei contracte. Cineva s-a folosit de numele tău și de relațiile construite de tine pentru a obține marfă și termene de plată avantajoase. În unele mesaje, Sorin pretindea că acționează cu acordul tău.
Toți ochii s-au întors spre soțul meu.
— Nu am furat nimic! a izbucnit el. Am pus pe picioare o afacere. Elena știa că vreau să fac asta.
— Știam că vorbeai despre o afacere, am spus. Nu știam că o construiești folosindu-mi numele.
— Suntem căsătoriți! Ce este al tău este și al meu!
— Semnătura mea nu este a ta.
Pentru prima dată de când intrase în restaurant, aroganța lui Sorin s-a clătinat.
Mihai a continuat:
— Firma prin care au fost făcute comenzile este administrată de Dan Ionescu. Iar din verificările noastre, Dan Ionescu este unchiul domnișoarei care a venit cu tine.
Am privit-o pe Diana.
Fața ei își pierduse culoarea.
— Unchiul Dan? l-a întrebat ea pe Sorin. Mi-ai spus că nu-l cunoști.
— Diana, nu este momentul…
— Mi-ai spus că ne-am întâlnit întâmplător la galerie. Mi-ai spus că nu ai nicio legătură cu familia mea!
Sorin a încercat să o prindă de mână, dar ea s-a retras.
— Ascultă-mă. Pot să explic.
— Atunci explică, a intervenit Mihai. Explică-i de ce ai început să o cauți la doar câteva zile după ce unchiul ei a acceptat să deschidă firma pe numele lui.
Am simțit cum bucățile se așezau una lângă alta.
Sorin nu o întâlnise întâmplător. Se apropiase de ea pentru a-și consolida relația cu bărbatul pe care îl folosea în afacerea lui. Probabil că, pe parcurs, începuse și aventura.
Dar nici măcar Diana nu știa adevărul întreg.
— Ai spus că ești separat de un an, a rostit ea, cu glasul tremurând. Ai spus că Elena știe despre mine și că diseară urma doar să încheiați formalitățile.
S-a întors spre mine.
— Îmi pare rău. Nu aș fi venit dacă aș fi știut. Mi-a spus că petrecerea aceasta era și o ocazie prin care urma să anunțați despărțirea.
Durerea din ochii ei părea adevărată. Era vinovată că avusese încredere într-un bărbat căsătorit, dar în acel moment mi-am dat seama că Sorin ne mințise pe amândouă.
— Diana, nu-i asculta! a spus el. Toți încearcă să mă facă să par un infractor.
— Tu m-ai adus aici ca să-ți umilești soția în fața tuturor!
— Am făcut-o pentru noi!
— Nu. Ai făcut-o pentru tine.
Diana și-a scos telefonul din geantă.
— Vreau să știu ce ai făcut împreună cu unchiul meu.
— Pune telefonul la loc.
— Îl sun chiar acum.
Sorin a făcut un pas spre ea, dar Mihai i-a blocat drumul.
Diana s-a îndepărtat și și-a sunat unchiul. Nu știu ce i-a spus acesta, însă am văzut cum expresia ei se transforma din confuzie în groază.
— Ai garantat că vei aduce banii după divorț, i-a spus ea lui Sorin după ce a închis. I-ai promis unchiului meu că vei plăti totul din partea pe care urma s-o primești de la Elena.
Sorin n-a răspuns.
Atunci am înțeles de ce alesese tocmai ziua pensionării mele.
Nu venise doar să-și prezinte amanta.
Crezuse că, înconjurată de colegi și copleșită de rușine, voi primi plicul fără să mă împotrivesc. Probabil sperase să semnez repede orice îmi punea în față, numai ca să opresc spectacolul.
Știa că urma să primesc pachetul de pensionare. Știa că aveam economii. Știa că locuința în care trăiam fusese casa părinților mei și că se afla doar pe numele meu.
Crezuse că putea transforma treizeci și cinci de ani de căsnicie într-o ultimă afacere profitabilă.
Am întins mâna.
— Dă-mi plicul, Sorin.
Un licăr de triumf i-a apărut în privire. Probabil credea că mă convinsese.
I-am luat plicul, l-am deschis și am scos documentele. Nu erau acte oficiale de divorț, ci o propunere de împărțire a bunurilor pregătită de avocatul lui.
Conform acelei hârtii, Sorin urma să primească jumătate din economiile mele, o sumă consistentă din banii de pensionare și dreptul de a locui în casa moștenită de la părinții mei până când aceasta ar fi fost vândută.
Am citit prima pagină, apoi am rupt documentele în două.
După aceea le-am rupt din nou și am lăsat bucățile să cadă pe podea.
— Iată răspunsul meu.
În sală s-au auzit câteva aplauze. Doina a fost prima, apoi i s-au alăturat colegii mei.
— O să regreți, a șoptit Sorin. Fără mine nu știi nici măcar cum să începi o viață nouă.
M-am uitat la bărbatul alături de care trăisem treizeci și cinci de ani și, pentru prima dată, nu mi-a mai fost teamă să-l pierd.
— Tu ești cel care n-a știut să construiască nimic fără numele meu, banii mei și încrederea mea.
Diana și-a șters lacrimile.
— Nu mă mai căuta, i-a spus. Și să nu îndrăznești să vii la mine acasă.
Apoi a plecat din restaurant.
Sorin a rămas singur, în mijlocul tuturor oamenilor pe care încercase să-i transforme în martori la umilința mea.
— Petrecerea s-a terminat pentru tine, i-a spus Mihai. Pleacă.
— Nu mă poți da afară!
Proprietarul restaurantului s-a apropiat și a deschis ușa.
— Ba eu pot.
Sorin s-a uitat în jur, așteptând parcă să găsească măcar o persoană de partea lui. N-a găsit pe nimeni.
Și-a încheiat sacoul și a pornit spre ieșire.
Înainte să treacă pragul, s-a întors spre mine.
— Când te vei trezi singură în casa aceea, să-ți amintești că tu ai ales asta.
— Nu, Sorin. Tu ai ales. Eu doar nu te mai opresc.
Ușa s-a închis în urma lui.
Am rămas în picioare, încercând să înțeleg ce se întâmplase. În mai puțin de o oră, aflasem că soțul meu mă înșela, că se folosise de identitatea mea și că plănuise să-mi ia o parte din tot ceea ce strânsesem într-o viață.
Mihai mi-a întins microfonul.
— Nu ești obligată să spui nimic, mi-a șoptit.
L-am luat.
— Pregătisem un discurs despre finaluri, am început eu. Despre ultima mea zi de muncă și despre cei treizeci și opt de ani pe care îi las în urmă. Dar se pare că în seara aceasta s-au încheiat două capitole, nu unul.
Vocea mi-a tremurat, însă am continuat:
— Multă vreme am crezut că, dacă o femeie rămâne singură la șaizeci și trei de ani, viața ei s-a terminat. Acum cred că este mult mai rău să rămâi lângă un om care te face să te simți singură în fiecare zi.
Doina a venit lângă mine și mi-a prins mâna.
— Așa că nu voi plânge după ceea ce am pierdut în seara aceasta. Voi fi recunoscătoare pentru ceea ce am aflat la timp.
Restaurantul a izbucnit în aplauze.
În noaptea aceea, n-am mers singură acasă. Doina a rămas cu mine. Am stat amândouă în bucătărie până aproape de dimineață, am băut ceai și am strâns într-o valiză hainele lui Sorin.
A doua zi, avocatul meu a schimbat încuietorile și a început demersurile necesare pentru a-mi proteja bunurile. Casa era moștenirea mea și Sorin nu avea dreptul să o vândă. Economiile pe care încercase să le includă în propunerea lui fuseseră deja puse sub protecție juridică.
Ancheta companiei a continuat. Furnizorii au confirmat că Sorin folosise copii ale unor documente găsite pe vechiul meu laptop de serviciu. Semnătura mea fusese scanată și aplicată pe contracte fără acordul meu.
Când a înțeles cât de multe dovezi existau, Sorin a încetat să mai amenințe. Afacerea lui s-a prăbușit, iar el și partenerul său au fost obligați să răspundă pentru documentele falsificate și pentru datoriile acumulate.
Divorțul a durat câteva luni.
În ziua în care am primit hotărârea, am ieșit din clădirea tribunalului și am găsit-o pe Doina așteptându-mă pe trotuar, cu două cafele și un plic.
— Ce este? am întrebat-o.
— Cadoul tău adevărat de pensionare.
În plic erau două bilete de avion pentru Roma.
— Doina, nu pot să accept…
— Ba poți. Ai spus ani întregi că vrei să vezi Roma și de fiecare dată Sorin a găsit un motiv să amâne. Acum nu mai trebuie să ceri voie nimănui.
Două săptămâni mai târziu, stăteam într-o piață însorită, cu o ceașcă de cafea în față, și priveam oamenii trecând pe lângă mine.
Telefonul a vibrat. Era un mesaj de la Sorin.
„Putem vorbi? Am făcut greșeli. Poate că nu este prea târziu.”
L-am citit o singură dată.
Apoi l-am șters și i-am blocat numărul.
— Vești importante? m-a întrebat Doina.
Am privit cerul senin și am zâmbit.
— Nu. Doar ceva rămas dintr-o viață care nu-mi mai aparține.
La șaizeci și trei de ani, crezusem că mă pensionez.
În realitate, abia atunci începeam să trăiesc.